Am tot amânat şi-am tot amânat să completez cu ceva rubrica asta din acelaşi motiv care mă face chiar acum să mă holbez în gol la pagină de vreo 5 minute: nu ştiu cum s-o compun să-mi placă. Dacă dau două-trei detalii despre mine, o să fie plictisitor. Dacă nu scriu nimic, iarăşi o să fie plictisitor, pentru că lumea vrea să afle ceva despre mine dacă tot intră pe pagina asta. Dacă zic că îi las pe alţii să scrie în locul meu, e poantă răsuflată. Deeeci nu fac nimic din toate astea şi în schimb bat câmpii un paragraf întreg despre ce aş putea face, dar nu fac :-”

Oki, glumeam:) Olecuţă:)

Îmi plac cărţile fantasy (am făcut o obsesie pentru ele de la Harry Potter şi Lord of the Rings încoace şi n-am de gând să mă las, deşi uneori mă mustră conştiinţa că altceva mai “normal” nu prea citesc), anime-urile (de astea am devenit obsedată de pe vremea lui Sailor Moon, dar au trecut ani întregi până să am şi eu net şi să pot vedea tot ce-mi pofteşte inimoara) şi iubesc să fac fotografii (coechipierul meu la treaba asta este un Fujitsu S5700, al cărui mecanism pentru blitz s-a stricat în momentul de faţă, dar pe care îl iubesc neţărmurit şi la fel de mult ca în prima clipă). Cu toate astea în cap, plus ideea de a face un blog în care să îmi desfăşor nestingherită obsesiile, am ajuns la Wind of Colours. Denumirea sucită s-a ivit pe lume într-un moment de inspiraţie aflat la intersecţia dintre o stare de exaltare generată de închierea cu happy end a unui roman (destul de comercial de altfel) şi un impuls creator generat de melodia Fountain of Life a celor de la Two Steps from Hell. Şi de atunci, tot scriu, citesc şi fac poze:)