De curând am terminat „Umbra se întinde”, al patrulea volum din seria „Roata timpului” a lui Robert Jordan. Îmi place atât de mult, nici măcar nu mi-am dat seama când au trecut cele 1149 de pagini. Ca de obicei, am oftat de nefericire şi de frustrare la final, pentru că o să mai am de aşteptat cel puţin 6 luni (dacă nu chiar un an întreg) până când Rao va scoate volumul 5. Şi iar o să fiu confuză în primele două-trei capitole, întrebându-mă ce Dumnezeu se petrecea aici şi pe unde sunt personajele şi cine mai e şi X sau Y (bine că Martin are un mod subtil de a-i reaminti cititorului punctele esenţiale).

Lumea lui Jordan este uimitoare, atât de bine construită şi de coerentă, iar povestea se complică de la un volum la altul, pentru că există mai multe personaje principale, fiecare cu importanţa şi cu aventurile lui. Deşi romanul este scris la persoana a III-a, acţiunea este redată practic din perspectiva câte unui personaj, dar nu vă gândiţi la simetria lui George Martin (seria Cântec de gheaţă şi foc – unde fiecare personaj are capitolul lui bine delimitat). Aici poţi să citeşti 3 capitole din perspectiva lui Rand şi apoi chiar şi 5 pagini din perspectiva lui Moiraine: sunt dezechilibrate cantitativ şi în acelaşi capitol se poate trece de la o perspectivă la alta. Dar să „facem prezentările” (mă rog, la cât de lungă, complicată şi frumoasă este povestea, eu nu pot decât să fac o introducere).

Atunci când Creatorul a făurit Lumea, a creat Roata Timpului, pe care se învârtesc vieţile oamenilor, Vârstă după Vârstă. Roata Timpului este rotită de o putere magică, Adevăratul Izvor, format la rândul său din două jumătăţi, în acelaşi timp opuse şi unite într-un singur curs: Saidarul, partea de Putere pe care o pot atinge doar femeile, şi Saidinul, partea de Putere pe care o pot atinge doar bărbaţii. Doar puţini oameni pot folosi însă Puterea, iar aceia se numesc Aes Sedai. La naşterea Universului, Creatorul l-a întemniţat pe Shai’Tan, Cel Întunecat, opusul său, astfel încât să nu poată atinge Roata. Însă cândva, în Vârsta Legendelor, o încercare nereuşită a Aes Sedai a distrus o parte din sigiliul care îl ţinea închis pe Cel Întunecat, deschizându-i acestuia calea către lume. El a chemat de partea lui pe cei corupţi şi pe cei puternici, adunându-şi forţe care să îl elibereze din temniţă pentru a preschimba lumea şi timpul după chipul său. Ca răspuns, Roata a adus de partea Binelui un erou al Luminii, Dragonul, un Aes Sedai cu puteri imense, care să lupte şi să-l înfrângă pe Shai’Tan. În Vârsta Legendelor, Dragonul Lewis Therin Telamon reuşeşte să conducă forţele Binelui într-o luptă împotriva Celui Întunecat, şi, după un război de 10 ani, într-un atac puternic, Lewis Therin reuşeşte să îl întemniţeze iarăşi pe Shai’Tan departe de lume. Însă chiar înainte să-l închidă, Cel Întunecat corupe Saidinul, şi toţi Aes Sedai de parte bărbătească înnebunesc, aproape distrugând lumea cu Puterea Supremă. În nebunia lui, Lewis Therin însuşi îşi omoară prietenii, familia şi în final se sinucide. Singurele care mai pot folosi Puterea Supemă rămân femeile Aes Sedai, care o folosesc pentru a salva omenirea din aceste vremuri întunecate. Toţi bărbaţii care pot atinge Adevăratul Izvor sunt omorâţi sau împiedicaţi să mai folosească Puterea. Însă profeţiile spun că Cel Întunecat va scăpa din temniţa lui, iar Dragonul va renaşte pentru a-l învinge şi a Frânge din nou lumea.

Povestea noastră este însă plasată 3500 de ani mai târziu, când, într-un sat uitat de lume, Edmond’s Field, unde oamenii îşi desfăşoară viaţa departe de războaiele şi tulburările din Imperiu, încep să se întâmple lucruri neliniştitoare: oamenii par să zărească creaturi ale Celui Întunecat şi în sat apare o Aes Sedai, Moiraine, însoţită de Străjerul ei, Lan. Moiraine, ca şi servitorii lui Shai’Tan, îl caută pe Dragonul Renăscut, însă nu ştie care dintre cei trei băieţi ta’veren este acela (ta’veren reprezintă oamenii în jurul cărora felul cum sunt ţesute timpul şi destinul se schimbă). Astfel, Rand al’Thor, Mat Cauthon şi Perrin Aybara se trezesc prinşi la mijloc, între Cel Întunecat pe de-o parte, şi Puterea Supremă şi Aes Sedai, femeile pe care oamenii le urăsc, dar de care se şi tem, pe de altă parte. Pentru a-i proteja de slujitorii Umbrei, Moiraine şi Lan îi iau cu ei pe cei trei băieţi, îndreptându-se spre Turnul Alb, fortăreaţa Aes Sedai. Pe drum li se alătură însă încă doi tovarăşi de călătorie: Egwene al’Vere, prietena celor trei şi logodnica lui Rand, precum şi Nynaeve al’Meara, Meştereasa (tămăduitoarea) din Edmond’s Field. (pentru curioşi, Wikipedia este o bună sursă pentru mai multe detalii)

Pe parcursul romanului, apar şi alte personaje la fel de interesante, iar intriga se dezvoltă în jurul luptei Binelui împotriva forţelor Celui Întunecat şi a aventurilor fiecărui personaj în parte.

Seria nu este încă terminată: Robert Jordan a murit înainte de a încheia toate cele 12 romane planificate, scriind doar 11 din ele, însă Brandon Sanderson îi continuă opera, urmând notiţele lăsate de autor. Se pare că ultimul roman planificat al seriei, „A Memory of Light”, va fi divizat de Sanderson în trei romane: „The Gathering Storm” (care a apărut anul acesta pe 27 octombrie), „Towers of Midnight” (programată să apară în noiembrie 2010) şi „A Memory of Light” (posibil noiembrie 2011). La noi, editura Rao a publicat primele 4 volume.

Ce mă amuză foarte tare în seria „Roata timpului” este „războiul” constant între femei şi bărbaţi, constând în necăjeli şi sâcâieli care reprezintă vreo 90% din replicile amuzante din carte. În lumea creată de Jordan, deşi medievală, femeile au drepturi (aproape) egale cu ale bărbaţilor, aşadar joacă un rol extrem de important în carte – multe dintre personaje sunt femei, dar să nu înţelegeţi greşit: asta nu implică dulcegării sau mai ştiu eu ce, din moment ce multe dintre ele sunt Aes Sedai sau războinice. Oricum, două citate din „Umbra se întinde” legate de ce povesteam mai sus:

-pag 436 – „Uneori avea impresia că toate femeile aparţineau unei bresle, la fel cum erau organizaţi meşteşugarii în oraşe. Dacă aveai ceva de împărţit cu unul, următorii zece ştiau de asta şi erau împotriva ta” (Rand)
-pag 443 – „Egwene plescăi iritată. Bărbaţii! Unul din ei aproape că se omorâse, apoi încercase să facă o glumă din asta, iar celălalt îi spusese că procedase bine. Chiar nu aveau să se maturizeze niciodată?” (Egwene)

Ce mai îmi place la această serie este că povestea curge, fiecare personaj îşi urmează drumul şi fiecare trece de la o aventură la alta – de exemplu, nu există frustrarea aia pe care o am când îl citesc pe Martin, când personajul nu mai ajunge şi nu mai ajunge şi tot nu mai ajunge, când nimic nu se rezolvă şi trăieşti mereu cu spaima că s-ar putea ca X să moară în orice capitol. Acolo e alertă, aici este poveste.

Personal, nu înţeleg de ce opera lui Jordan este considerată asemănătoare cu cea a lui Tolkien, pentru că, sincer, mie nu mi se pare – pe Tolkien îl asociez întotdeauna cu elfii şi mitologiile celtice, în timp ce Jordan şi-a creat propria lui mitologie şi popria lui lume. Sigur, avem Răul absolut care încearcă să cucerească lumea, dar asta e partea esenţială a oricărui basm până la urmă, nu? Tot ce pot să spun este că amândoi au reuşit să creeze nişte lumi extraordinare, atât de credibile şi de coerente.

Singura mică problemă a fost, pentru mine, să trec de primele 200 de pagini din primul volum…îmi amintesc că mi s-au părut destul de plictisitoare şi nu prea mai aveam chef să le termin. Dar după ele…a început totul:)

Reclame