Plictiseală cu magie şi monştri în Sorcerous Stabber Orphen

În general am tendinţa să aleg un anime în primul rând după grafică. O fi superficial, dar pentru mine grafica e importantă la un anime – e unul din lucrurile care fac animaţiile japoneze atât de deosebite. Dar evident, nu ar trebui să fie un criteriu decisiv. M-am prins de chestia asta după ce m-am chinuit câteva episoade bune cu Orphen.

Avea o grafică bunicică şi nici povestea nu suna rău la început: aveam magie, epocă medievală şi un tânăr vrăjitor pornit să o salveze pe „sora” lui mai mare transformată într-un monstru din cauza unei vrăji greşite. Deci o intrigă interesantă. Găsiţi mai multe pe Wikipedia – sursă de încredere când vine vorba de anime-uri (şi nu e cazul să fim pretenţioşi, celelalte sunt în japoneză).

Problema este că nu am putut sub nicio formă să am răbdare cu acest anime. Personajele mi se par destul de plictisitoare şi goale. Personajul principal masculin, Orphen, e tipul cool şi, se pare, un vrăjitor talentat, dar se chinuie al naibii de fiecare dată când trebuie să se lupte şi el cu cineva. Personajul principal feminin, Cleo, este tipa cu gură mare care intră în toate belelele şi trebuie să fie mereu salvată de el. Şi, chiar dacă declară sus şi tare că ştie să mânuiască o sabie, eu nu am avut ocazia să văd manifestându-se acest talent al ei decât în primul episod (când Orphen a dezarmat-o după cinci secunde). Iar Majic, ucenicul lui Orphen într-ale vrăjitoriei, este simpatic, dar mult prea şters şi aproape la fel de neajutorat ca draga de Cleo. Pe scurt, Orphen e ăla care face toată treaba şi salvează pe toată lumea.