Un an de zile, dacă nu mai mult, a zăcut cartea asta pe raftul bibliotecii mele, chiar sub propriu-mi nas. Nu ştiu de ce nu m-am apucat să o citesc până acum, sincer. Era acolo, mă aştepta liniştită umplându-se de praf, dar atenţia mea era mereu atrasă de altceva, pentru că habar n-aveam cât de bună este de fapt. Să fiu sinceră, singurele frânturi de informaţie pe care le ştiam despre „Blestemul Chalionului” a lui Lois McMaster Bujold înainte să deschid vreo păginuţă erau că-i o carte fantasy şi că parcă auzisem ceva despre un demon prins într-un corp. Mă uitasem cândva pe descrierea făcută pe site, dar nu m-a impresionat defel (nu subliniază deloc meritele cărţii). Şi pe de altă parte, nici coperta nu-i tocmai incredibil de atrăgătoare şi de promiţătoare (deloc ilustrativă pentru acţiunea dintre paginile romanului).

Personajul principal, Cazaril, nu-i deloc eroul tipic pe care l-ai aştepta într-o carte fantasy (recunosc că am avut un mic şoc la început din această pricină, dar l-am depăşit repede). Nu-i vreun tânăr voinic şi războinic, pus pe aventuri pline de pericole şi gata să scoată sabia la primul dragon care iese din tufişuri, ba din contră, este un fost soldat trecut de prima tinereţe, slăbit şi îmbătrânit de anii de sclavie petrecuţi pe galerele roknarilor (unul din popoarele din lumea creată de Bujold). Toate războaiele în care a luptat au fost înfrângeri ale armatei Chalionului (unul din regatele lumii lui Bujold, cea în care se desfăşoară acţiunea), iar cetatea pe care a apărat-o a fost vândută roknarilor. Sărăcit, rămas fără posesiunile sale de drept, Cazaril călătoreşte către provincia Baocia, căutând adăpost la castelul provincarei unde servise în copilărie ca paj. Obosit de luptă şi marcat de eşecurile din viaţa sa de soldat, precum şi de anii de sclavie, tot ce îşi doreşte este să îşi trăiască restul vieţii în liniştea castelului din Baocia.

Evident că nu o să aibă parte de niciun pic de linişte şi, chiar dacă nu caută aventura, tot ajunge să fie aruncat în mijlocul ei. Provincara îl recunoaşte şi, datorită inteligenţei şi loialităţii sale, îl numeşte secretar al nepoatei ei, Iselle, prinţesa regatului Chalionului. Iar de aici nu mai are rost să-i dau înainte cu povestea, pentru că se cam duce farmecul romanului. Pot să spun doar că va implica, printre altele, un Blestem întunecat care pândeşte deasupra familiei regale, intrigi de la curte, un demon, voinţa unor zei (în lumea definită de Bujold există cinci zei – Tatăl, Mama, Fiul, Fiica şi Bastardul – care pot atinge uneori lumea), două frumoase poveşti de dragoste (destul de subtile, însă aduc o notă plăcută intrigii romanului) şi….umorul.

Da, umorul reprezintă unul dintre elementele caracteristice din „Blestemul Chalionului”. Acum nu vă imaginaţi că te prăpădeşti de râs din două în două pagini sau că-i vorba de vreo comedie. Autoarea presară cu grijă, pe alocuri, replici sau aluzii simpatice, autoironie şi umor negru venite din partea lui Cazaril, care mă făceau să râd chiar când situaţia era cât se poate de neagră. Un micuţ citat (nu neapărat reprezentativ, dar am căutat unul care să nu dezvăluie prea multe): „Poate că nu se putea salva. Poate că menirea lui era doar să-şi pună pielea în saramură pentru a-i salva pe alţii.” (p. 559 – Cazaril)

Ar fi de notat faptul că acţiunea se desfăşoară într-un ritm destul de lent până pe la pagina 200, însă acest lucru nu înseamnă deloc că romanul este plictisitor până acolo. Avem detalii despre povestea lui Cazaril şi despre modul în care a ajuns de fapt să fie prizonier pe galere, introducerea personajelor şi viaţa de la curtea regatului Chalionului, toate menite să pună bazele unei lumi extrem de veridice, foarte bine construite (vorbim de un univers construit pe tipar medieval). Este o parte prin care intri treptat în atmosfera romanului şi ajungi să fii pregătit pentru ce o să urmeze.

Şi un alt element extrem de important pe care trebuie să-l subliniez: „Blestemul Chalionului” este o carte pe care o termini cu un zâmbet pe buze, nu cu o grimasă şi un gust amar în gură, nu cu o tonă de batiste aruncate pe lângă tine (ce vreţi, sunt o fire sensibilă), fără să rămâi cu ochii în soare din cauza vreunui final deschis.

Tritonic a programat trei cărţi scrise de Bujold şi toate trei se desfăşoară în universul din care face parte Chalionul, însă fiecare are povestea ei, separată de celelalte. Următoarea carte după „Blestemul Chalionului” (The Curse of Chalion) este „Paladinul sufletelor” (The Paladin of Souls) şi o va avea ca protagonistă pe Ista (mama Isellei), iar acţiunea se leagă oarecum de primul roman (pentru a înţelege anumite lucruri şi anumite trimiteri, trebuie să-l fi citit). Al treilea din serie, „Vânătoarea sfântă”, este în schimb detaşat aproape total de celelalte două (cel puţin asta am înţeles, cartea nu este încă publicată) – singurul lucru comun rămâne universul primelor două cărţi.

Pentru că am tot făcut referiri la elemente din lumea creată de Bujold, găsiţi aici un dicţionar explicativ al personajelor, locurilor şi lucrurilor pentru clarificări suplimentare (atenţie, totuşi, conţine SPOILERS).

P.S. Coperta originală a cărţii mi se pare mult mai potrivită şi mai frumoasă. (again)