Exact în urmă cu o săptămână, printr-o potrivire de factori norocoşi (o idee simpatică a lui Sorin de la laptopnews.ro şi a Adinei de la hotcity.ro şi o invitaţie neaşteptată din partea Andrei) am trăit una dintre cele mai neobişnuite, stranii şi super amuzante experienţe ale acestei veri: o degustare de îngheţată pe întuneric. Şi nu orice fel de îngheţată, ci o delicatesă de la Magnum.

Ca să dau vestea bună de la început: până pe 15 august (2010, desigur) aveţi ocazia să treceţi şi voi printr-o astfel de aventură „întunecată”, pentru că în fiecare săptămână, de joi până duminică, între orele 18:00-22:00 se desfăşoară degustările de îngheţată Magnumize your senses. Unde? La subsolul Grand Cafe van Gogh, o cafenea foarte frumuşică şi cochetă de pe Lipscani, chiar vizavi de BNR. Din câte am înţeles, este nevoie de o invitaţie, pe care o luaţi de la faţa locului (sau o descărcaţi de pe site-ul Magnumize şi apoi o printaţi).

Şi acum să trecem la povestea degustării…În primul rând, poţi alege dintre trei sortimente de îngheţată, sau mai degraba experienţe: plaja, stânca şi copacul. Nu contează ce am ales eu, contează ce a urmat după…În grupuleţe de câte patru, am intrat într-o cameră unde era întuneric beznă (deh, nu degeaba e „degustare pe întuneric”). Beznă. Din aia adâncă. Şi recunosc că a fost o senzaţie atât de ciudată şi de stranie la început. Nu că m-am speriat în adevăratul sens al cuvântului, dar m-a cuprins o stare de neliniştite, de alertă şi de agitaţie. Am mers cu paşi mici miiiiici miiiiici prin cameră (dacă ar fi fost după mine, nu m-aş fi mişcat din locul ăla), aflată cu totul în mâinile ghidului nostru (cei care conduc oamenii la locurile lor sunt persoane nevăzătoare – iar ghidul nostru a fost o prezenţă cu adevărat liniştitoare în camera nesigură şi necunoscută), am bâjbâit ca să mă prind cum trebuie să mă aşez pe scaun şi ca să îmi găsesc linguriţa (din nou, foarte straniu să nu ştii cam la ce distanţă e partenerul tău de masă) şi am aşteptat apoi îngheţata.

Ce mai pot să spun, a fost delicioasă, gustul ei fiind amplificat şi de absenţa temporară a văzului, evident. De fapt, simţurile mi se ascuţiseră suficient ca fiecare frunzuliţă de mentă crudă să îmi electrizeze papilele gustative – în principiu, nu îmi place menta, aşa că m-a torturat de fiecare dată când am dat peste ea! Dacă aş fi văzut-o, aş fi dat-o la o parte, damn it:) Mai multe nu spun şi nu vreau să spun referitor la gustul bun al îngheţatei Magnum, rămâne să-l descopere fiecare, pe întuneric. Ca fapt divers, pe tot parcursul degustării, am simţit nevoia să vorbim şi să îi auzim pe ceilalţi vorbind – întunericul beznă şi liniştea sunt greu de suportat atunci când fac echipă.