Acum vreo două-trei săptămâni, dacă nu mai bine, am făcut o plimbare pe la cinema, împreună cu Alina şi Andra, ca să vedem Eclipse, partea a III-a din saga Twilight. Dar cum de la a vedea filmul şi până la a sta să scriu două vorbe despre el e cale taaaare lungă (cam de aici până la Lună), de abia acum apuc să îi dedic câteva paragrafe.

De ce câteva? Păi ţinând cont de timpul care s-a scurs de atunci şi până acum (ani lumină, nu altceva), mare parte din lucrurile pe care le-aş fi putut spune şi-au luat zborul ca un stol de porumbei extratereştri. Şi oricum, înainte de a-mi da cu părerea pe bune, aş avea nevoie să mai văd cel puţin încă o dată filmul, ceea ce momentan nu pot. Tot ce a mai rămas după zborul porumbeilor extratereştri sunt nişte gânduri răzleţe şi câteva impresii rătăcite, care culmea, implică mai puţin evenimentele de pe ecran şi mai mult acţiunea din sală.

Tot aud că Eclipse ar fi cel mai bun film din serie de până acum – lucru care s-ar putea să fie adevărat, dar ca să mă lămuresc, ar trebui să reiau filmul. Ceea ce pot spune este că „Eclipse” e mult mai „deschis” faţă de celelalte două, mai accesibil celor care nu au nici în clin, nici în mânecă cu Amurgul lui Meyer şi care au fost târâţi în sala de cinema (de curiozitate sau de prietene). Oamenii chiar au râs la poantele din film, fie ele mai subtile sau mai puţin subtile, şi chiar au urmărit/înţeles ce se întâmplă pe ecran – evident, tocmai datorită faptului că pe lângă iubirea dintre Edward/Bella/Jacob mai era şi umor, şi ceva mai multă acţiune. Şi mi-a plăcut atmosfera prietenoasă, de „colectivitate” stârnită în sala de cinema, asta a fost cu siguranţă ceva foarte diferit faţă de New Moon.

Cât despre acţiunea filmului…Kristen Stewart parcă parcă n-a mai părut chiar atât de îngrozitoare ca de obicei (sau poate mi s-o fi părut mie), deşi a continuat să caşte gura ca un peşte pe uscat când voia să exprime ceva şi să-şi păstreze expersia bleagă pe cam tot parcursul filmului. Nu ştiu dacă are talent sau nu, că în alte filme n-am mai văzut-o, dar interpretarea din Twilight mi se pare groaznică. Bine că au salvat ceilalţi actori situaţia, şi până şi lui „Jasper” i-a stat mai bine frizura (prin comparaţie cu buclele din New Moon, să zicem că arăta aproape normal acum). O chestie care m-a enervat iarăşi – efectele speciale, unele dintre ele de-a dreptul nereuşite, ca să nu zic alteceva. Sincer, mi-ar fi plăcut să renunţe la mişcările împrumutate din filmele de acţiune chinezeşti (în care eroul pluteşte 20 de metri de pe o casă pe altă casă şi mai ţopăie alţi 10 metri în sus) şi să facă anumite scene ceva mai realiste (de exemplu, să nu-l pună pe Emmet să alerge cu braţul întins în faţă, de parcă ar sta agăţat de sfori). Nu de alta, dar dacă nu lucrează la povestea asta, nu o să aibă nicio şansă să o creeze pe Reneesme calumea şi probabil că o să apeleze la plastilină sau vreo marionetă ca să scape ieftin. A, să nu uit, scenarista ar trebui concediată. Una e să condensezi acţiunea din carte ca să încapă într-un film de două ore şi alta e să torni aiurea nişte scene care strică esenţa personajelor (şi scot din sărite nu numai fanii, ci şi pe scriitoare, de care am auzit că ar fi plecat nervoasă de pe platou la o astfel de scenă aiuristică).

A nu se înţelege greşit, toate problemele scoase în evidenţă mai sus sunt caracteristice întregii serii şi probabil că o să apară şi în Breaking Dawn. Într-o altă lumină, Eclipse chiar a părut un film bun. Regizorul David Slade a ştiut ce face (poate cu excepţia scenei de la final cu Victoria), iar Xavier Samuel a jucat foarte bine rolul lui Riley.