Kaichou wa Maid-Sama!

(tot din seria anime-urilor romance, de data asta unul mai în ton cu vremurile, cu o eroină ceva mai bătăioasă şi care promite mult umor)

Kaicho wa Maid-sama! (sau, mai simplu, „Maid-sama!”) este unul dintre cele mai simpatice anime-uri romance pe care le-am urmărit până acum (cred că intrase de mult în Top 5 preferinţe, de pe la episodul 2 sau 3, şi momentan se bate cu Full Metal Panic! pentru primele locuri). E o comedie romantică shoujo şi are de toate, de la (evident) povestea de dragoste şi umor până la două personaje principale care mi-au plăcut foarte mult şi care formează un cuplu tare haios. Plus o grafică frumoasă, plus o mulţime de „aventuri” din viaţa obişnuită a liceenilor japonezi.

Deşi nu sunt deloc fan al anime-urilor cu „maids” (fete îmbrăcate în costum de menajeră europenă, care îndeplinesc un rol destul de apropiat de „servitoare”), Kaichou wa maid-sama! mi-a plăcut foarte mult. Drept e că de fapt, Misaki nu e tocmai o „maid”, ci are doar un job part time la o cafenea specializată (maid cafe)…dar mai bine să o luăm cu începutul.

Fum şi flăcări

Elantris

După ce am terminat prima dată de citit „Elantris”, l-am mai citit odată. Pur şi simplu, nu mi s-au părut suficiente cele 720 de pagini ale romanului, pe care le-am parcurs mult mai repede, aşa că…am luat-o de la capăt. Iar acum am parcurs cartea a treia oară. Cred că asta înseamnă că mi-a cam plăcut:)

„Elantris” a lui Brandon Sanderson a reprezentat în primul rând o bine meritată pauză după atâtea trilogii şi tetralogii şi octologii în care acţiunea se prelungea la nesfârşit în viitoare volume promise care nu mai apăreau şi nu mai apăreau. Este o carte de sine stătătoare – între aceste două coperte începe, se desfăşoară şi se termină (subliniez termină) povestea, fără să te mai oblige să aştepţi la infinit vreo continuare. În al doilea rând, este tot o carte fantasy, însă se depărtează binişor de clasicul fantasy cu dragoni şi cavaleri, având o uşoară tentă SF, un pic altfel – cel puţin asta a fost senzaţia pe care mi-a lăsat-o. Eu m-am temut un pic la început ca treaba asta să nu strice atmosfera (nu aş fi vrut un roman SF, la urma urmelor), însă nici vorbă de aşa ceva – ba din contră, a fost o schimbare bine venită în peisaj.

Din câte îmi aduc eu aminte, am ezitat destul de mult înainte să îmi iau inima în dinţi şi să cumpăr cartea asta, pentru că…descrierea făcută de editură pe site nu mă lămurea sub nicio formă despre ce o să citesc pe acolo. Aşa că, iată o mânuţă mititică de ajutor pentru toţi cei care s-au lovit de aceeaşi problemă.

Pisici şi culori

(cu dedicaţie pentru Gabi, ceva frumos şi vesel de ziua ei:) )

Fraza frazelor

Monstrul mutant…ăăă…fraza se întinde de-a lungul a 192 de cuvinte…Din păcate, sensul s-a pierdut pe drum. E oficial cea mai lungă frază pe care am văzut-o până acum şi cât se poate de încâlcită.

Flori în roşu şi mov

De mâna omului

Earl and fairy – poveşti cu zâne

„Earl and fairy” (Hakushaku to Yousei) e un anime foarte simpatic, care reuşeşte să te binedispună chiar într-o zi dintre cele mai urâte şi care te trimite cu gândul la poveştile cu zâne, prinţi, cavaleri şi domniţe din copilărie. Este tot un romance, amestecat cu mult fantasy – asta pentru că încă mai aveam chef de ceva „dulcegării” şi Ayashi no Ceres nu mi-a fost pe plac.

Pe scurt, povestea se desfăşoară în Anglia secolului 19 şi se învârte în jurul Lydiei Carlton, un „fairy doctor” (doctor de zâne – ar veni în limba română, deşi nu are nicio legătură cu medicina). Viaţa ei este dată peste cap atunci când se întâlneşte cu Edgar Ashenbert, un conte care se proclamă urmaşul legendarului Cavaler Albastru şi care are nevoie de ajutorul ei pentru a găsi o sabie magică şi a-şi câştiga din nou titlul pierdut. Avem de toate în micul nostru anime (e micuţ, are doar 12 episoade şi, din păcate, nu a mai fost completat cu nicio altă serie) – zâne, magie, poveste de dragoste (cu tot cu triunghiul amoros nelipsit), aventură şi umor, alături de personaje interesante, o grafică frumoasă şi o coloană sonoră veselă, numai bună ca leac contra stărilor mohorâte şi melancolice.

Urme

Urmă de floare roşie

Urmă de copac

Ayashi no Ceres – dulcegării şi siropoşenii

Într-una din zilele astea urâte şi întunecate m-a lovit cheful, aşa din senin, să mă uit la un anime de-a dreptul siropos, ceva romantic, cu multe trăiri şi emoţii, normal. Aşa că mi-am căutat un anime romantic şi uite aşa am ajuns să mă uit la Ayashi no Ceres (Ceres, Celestial Legend). Nu ştiu exact cum de am dat tocmai peste anime-ul ăsta din toate romance-urile posibile, dar…mare greşeală am făcut. Citind câteva laude la adresa lui şi văzând şi un AMV care îmi promitea o grafică în stil vechi, dar drăguţă (vorbim totuşi de o producţie de prin anul 2000), am avut multe aşteptări şi cam toate mi-au fost spulberate fără milă. Nu zic că e un anime rău, până la urmă totul depinde de gust, dar pe mine m-a plictisit îngrozitor şi n-am putut să văd decât vreo 10-11 episoade. De fapt, a fost cam aşa: m-am uitat la primele 8 episoade, după care, enervată, am sărit de-a dreptul la ultimul episod ca să văd cum se termină până la urmă şi dacă merită să urmăresc până acolo. Ajungând eu la concluzia că merită oarecum, am văzut după aia şi episoadele 9 şi 10 apoi…am descoperit ceva mult mai bun. Din fericire, Ayashi no Ceres nu mi-a distrus de tot cheful pentru anime-urile shoujo (dedicate publicului feminin).