„Earl and fairy” (Hakushaku to Yousei) e un anime foarte simpatic, care reuşeşte să te binedispună chiar într-o zi dintre cele mai urâte şi care te trimite cu gândul la poveştile cu zâne, prinţi, cavaleri şi domniţe din copilărie. Este tot un romance, amestecat cu mult fantasy – asta pentru că încă mai aveam chef de ceva „dulcegării” şi Ayashi no Ceres nu mi-a fost pe plac.

Pe scurt, povestea se desfăşoară în Anglia secolului 19 şi se învârte în jurul Lydiei Carlton, un „fairy doctor” (doctor de zâne – ar veni în limba română, deşi nu are nicio legătură cu medicina). Viaţa ei este dată peste cap atunci când se întâlneşte cu Edgar Ashenbert, un conte care se proclamă urmaşul legendarului Cavaler Albastru şi care are nevoie de ajutorul ei pentru a găsi o sabie magică şi a-şi câştiga din nou titlul pierdut. Avem de toate în micul nostru anime (e micuţ, are doar 12 episoade şi, din păcate, nu a mai fost completat cu nicio altă serie) – zâne, magie, poveste de dragoste (cu tot cu triunghiul amoros nelipsit), aventură şi umor, alături de personaje interesante, o grafică frumoasă şi o coloană sonoră veselă, numai bună ca leac contra stărilor mohorâte şi melancolice.

Ca „fairy doctor”, Lydia poate vedea zânele şi poate vorbi cu ele, servind astfel ca punte de legătură între lumea lor şi lumea oamenilor, chiar dacă oamenii înşişi deja nu mai cred în existenţa unei astfel de lumi magice. Deşi anime-ul în sine nu abordează nicio temă serioasă, fiind un desen uşor, drăguţ, şi cam atât, se foloseşte până la urmă de ideea pierderii vechiilor tradiţii şi credinţe magice pe măsură ce umanitatea evoluează. Lydia reprezintă una dintre puţinii „iniţiaţi” care mai cunoaşte încă vechile obiceiuri şi tradiţii ale acelei lumi magice şi care are acces la ea. Aşa că pentru toţi cei cărora le-a fost dor de basmele cu piticoţi şi zâne şi care încă mai cred, undeva într-un colţişor al minţii, că există şi lumi magice undeva acolo, în „Earl and fairy” veţi da peste toate soiurile de zâne, mici şi mari, bune şi rele, binevoitoare sau mai puţin binevoitoare, în formă de pisică vorbitoare sau dulăi negri ca noaptea.

Să nu uităm totuşi nici de oameni, că până la urmă tot ei sunt personajele principale:) Edgar şi Lydia sunt un cuplu amuzant încă de când se întâlnesc prima oară: el îi tot declară dragostea nepieritoare pe care i-o poartă, necăjind-o constant cu tot felul de complimente şi dovezi de afecţiune, iar ea nu îi crede niciodată şi îl respinge într-una, crezând mereu că de fapt râde de ea. Edgar este tipul fermecător, un nobil cu un comportament elegant, care ascunde însă câteva secrete şi care are un trecut întunecat, în timp ce Lydia este tipul inocent, bun la suflet şi optimist, care încearcă să devină un „fairy doctor” bun, la fel ca mama ei. Umorul este asigurat adesea de Raven, servitorul devotat al lui Edgar (care ascunde la rândul lui o parte întunecată) şi de Nico, prietenul zână-pisoi-vorbitor al Lydiei. După cum spuneam mai devreme, nu lipsesc nici personajele negative, nici triunghiul amoros, nici aventura, nici acţiunea.

Din păcate, cele câteva scene de luptă care apar pe ici pe colo nu sunt tocmai cele mai grozave de pe lume. Eh, măcar intenţia contează. De asemenea, ar fi o idee bună să ignoraţi genericul de final, care e niţeluş cam ciudăţel.

„Earl and fairy” este un anime copilăros şi simpatic, cu tematică fantasy, cavaleri şi domniţe la ananghie, o grafică foarte colorată şi o coloană sonoră veselă. Nu vă aşteptaţi la discuţii serioase sau cine ştie ce filozofii, pentru că nu are aşa ceva. Este pur şi simplu un leac numai bun împotriva tristeţii şi un anime pe care îl pot urmări doar cei pe care nu îi deranjează pisicile vorbitoare:) Îmi pare rău că nu au mai făcut şi un al doilea sezon, deşi lăsaseră destul de multe puncte deschise, dar cine ştie ce-o să se mai întâmple până la urmă (anime-ul are la bază un „light novel” care încă se mai desfăşoară în Japonia).

Pentru curioşii care vor să ştie mai multe, există întotdeauna Wikipedia cea plină de spoilers.

Anime-ul îl puteţi urmări online aici.