Toamnă galbenă, cu frunze care cad scuturate de vânt. Dar cald, de parcă ar fi o zi de primăvară. Şi soare blând şi auriu. Pe geamul meu larg deschis, cu perdeaua dată în lături, ca să intre aerul dulce şi veselia de afară, a plutit înăuntru un fluture cu aripile colorate în negru, roşu şi alb. Atât de frumos, atât de tăcut, atât de graţios. A zburat în câteva cercuri prin cameră.

…M-am rugat în gând să iasă fără să păţească nimic. Bine că perdeaua era trasă de tot într-o parte: fluturaşul meu n-avea în ce să se încurce atât timp cât se întorcea în siguranţă la fereastra deschisă. L-am urmărit învârtindu-se de colo colo, fluturând din aripile lui delicate, cu un zâmbet uitat pe faţă şi un fior plăcut de uimire în stomac. Şi în tot acest timp, ţinând strânşi pumnii să nu rămână înţepenit pe undeva şi camera mea să devină capcană mortală pentru ceva atât de frumos. După o escală pe un raft al dulapului din colţ şi apoi două încercări eşuate de evadare prin sticla geamului, fluturele a plecat de unde a venit. Teafăr şi nevătămat. Pfui!

Ce spuneam? Toamnă galbenă, dar zici că-i primăvară. (mă duc să închid geamul până nu mă trezesc cu vreo vrabie:)

Anunțuri