„Give me your trust, said the Aes Sedai,
On my shoulders I support the sky.
Trust me to know and to do what is best,
And I will take care of the rest.

But trust is the color of a dark seed growing
Trust is the color of a heart’s blood flowing
Trust is the color of a soul’s last breath
Trust is the color of death.

Give me your trust, said the queen on her throne,
for I must bear the burden all alone.
Trust me to lead and to judge and to rule,
and no man will think you a fool.

But trust is the sound of the grave dog’s bark
Trust is the sound of betrayal in the dark
Trust is the sound of a soul’s last breath
Trust is the sound of death.”

(„Lord of Chaos”, p 797, versuri din amintirile lui Mat)

Aş vrea să pot spune că nici de data asta nu o să divulg elemente care să fie considerate oarecum spoilers, dar dacă o să o ţin tot aşa, de fiecare dată când voi spune câteva vorbe despre un alt volum din „Roata timpului”, o să sune izbitor de mult cu anteriorul. Dar până să ajungem acolo, aş mai avea câte ceva de menţionat. De exemplu, faptul că „Lord of Chaos”, al şaselea volum al operei fantasy „Wheel of Time” de Robert Jordan, nu-i un mizilic. De fapt, sub coperta neagră cu şarpe albastru se ascund 1011 pagini de acţiune (1036 cu tot cu glosarul care nu se mai pune la socoteală). Ceea ce mi-a plăcut la nebunie, evident: cu cât am mai mult de citit despre personajele mele preferate, cu atât mai bine.

De altfel, cititul în sine a devenit mult mai uşor după ce m-am obişnuit cu stilul autorului în limba engleză (mă rog, deja devenise mult mai uşor încă de pe la jumătatea volumului 5). Acum nu îmi mai distrage atât de mult atenţia de la lectură orice amărât de cuvânt necunoscut, căruia reuşesc de multe ori să îi găsesc sensul în context.

Semi-SPOILERS drept în jos (pentru cei care nu au citit volumul 5) – trageţi cu ochiul pe propriul risc:)…oki, dacă mă gândesc mai bine, nu e cine ştie ce, dar fiţi cu băgare de seamă oricum…

Povestea noastră începe cu un prolog serios de 71 de pagini în care sunt înghesuiţi (nu neapărat în această ordine) câţiva Rătăciţi, câteva Mantii Albe cu Pedron Niall cu tot, Morgase, Lini şi Tallanvor, Sevanna cu ai săi Aieli Shaido, delegaţia de Aes Sedai a Elaidei, Gawyn, Perrin şi Faile, Elayne şi Min, Moghedien şi Nynaeve, plus Siuan Sanche şi Leane, chiar şi Lordul Întunecat însuşi cu două – trei replici acolo. După asta puteţi să vă luaţi la revedere de la Perrin şi Faile pentru o bună prioadă: cei doi o să reapară mult mai târziu, undeva după jumătatea cărţii. Dar şi când o să apară…Eh, vă pot promite doar că o să fie niscaiva scene savuroase.

Revenind la Rătăciţi (Forsaken / Chosen), de data aceasta privim lucrurile şi din perspectiva unora care nu au mai apărut până acum: Demandred, Semirhage şi Mesaana. Poate că secvenţele din carte scrise prin ochii lor sunt scurte, însă intense, completează şi nuanţează foarte bine povestea şi te fac să te întrebi pe care dintre ei îl urăşti mai mult. Eu oscilez deocamdată între Graendal şi Semirhage, înclinând spre Semirhage. Nu pot decât să îmi doresc ca cineva (de preferabil Nynaeve) să pună mâna pe ea cât mai repede (de ce Nynaeve, o să vedeţi după ce treceţi de un mic, dar foarte neplăcut capitol cu Semirhage în toată splendoarea ei).

Un alt lucru numai bun de observat este că rândurile celor de partea răului se îngroaşă din ce în ce mai mult. În Prolog apar încă trei personaje cel puţin neliniştitoare: Aran’gar, Osan’Gar şi un Myrdraal periculos, care poartă şi un nume – Shaidar Haran (Mâna Întunericului în limba străveche) – şi care se situează foarte sus din punctul de vedere al rangului printre servitorii Celui Întunecat. Mai mult decât atât, oriunde te-ai „întoarce”, mai dai peste o Aes Sedai din Ajah Neagră. Sunt din ce în ce mai multe, mult prea multe, şi cam peste tot. De fapt, situaţia devine sumbră, cu duşmani ascunşi în întuneric, aproape imposibil de detectat.

În altă ordine de idei…Vă mai amintiţi că Rand al’Thor avea pe undeva un frate? Ei bine, îşi face în sfârşit apariţia undeva pe la pagina 300 (suspans…). Sincer, nu mă aşteptam deloc la asta, chiar că a fost o surpriză.

Altă apariţie notabilă în acest volum este Mazrim Taim…pe care nu pot să îl sufăr şi îl bănuiesc de intenţii necurate. Şi nu numai eu: Lews Therin e de acord cu mine.

Pentru fanii lui Lan (mă număr printre ei) veşti oarecum bune: reintră şi el „în joc”, dar de abia la sfârşitul volumului, în aproximativ două pagini, sau mai degrabă în ultimele două paragrafe din secvenţa cu pricina.

Bine, dar aşa aş putea continua la nesfârşit, probabil, cu ce personaje îmi plac, care personaje mă calcă pe nervi, ce m-a scos din sărite şi ce m-a înduioşat şi ce m-a făcut să râd în hohote (am râs cu poftă la un număr bun de scene, îmi plac foarte mult stilul şi umorul lui Robert Jordan). Aşa că deocamdată mă opresc.

Anunțuri