Înainte de a nota două-trei vorbe despre Towers of Midnight, pe care tocmai l-am terminat de citit, mă simt datoare să spun câteva cuvinte şi despre celelalte 3 volume pe care nu le-am sărit , dar despre care nu am apucat să mai scriu nimic pe blog – Crossroads of Twilight – vol 10, A Knife of Dreams – vol 11 şi The Gathering Storm – vol 12.

Se întâmplă că pe acestea 3 le-am parcurs într-o perioadă destul de agitată, aşa că, spre ruşinea mea, deşi am tot zis că o să le menţionez cândva şi pe aici, n-am mai apucat. Perioada asta e destul de îndepărtată, iar amintirile mele precise despre fiecare volum în parte au devenit între timp destul de vagi, dar îmi dau silinţa să menţionez câte ceva.

Atât Crossroads of Twilight, cât şi A Knife of Dreams au fost scrise de Robert Jordan şi continuă în ritmul nostru obişnuit povestea. Sincer, pe alocuri, unele secvenţe devin destul de tărăgănate şi nu pot să neg că unele momente m-au cam scos din sărite pentru că încetineau ritmul acţiunii, însă, din fericire, nu într-atât încât să îmi pierd răbdarea. Toate astea s-au schimbat însă în The Gathering Storm

Auzisem despre Brandon Sanderson fie că a făcut o treabă excelentă cu volumul 12, fie că a dat-o rău de tot în bară cu volumul 12. Unii fani erau mega încântaţi de el, alţii îl bombăneau în toate felurile posibile şi se plângeau că din cauza lui s-a cam dus naibii toată seria.

Eu mă cam încadrez în prima categorie – îmi plăcea deja cum scrie Sanderson şi ştiam că nu e tocmai omul descrierilor vaste şi al atmosferelor poetice, dar tot am avut un mic şoc: omul nostru a impus un ritm ameţitor de desfăşurare a acţiunii! Şi când zic ameţitor, vorbesc serios. Mai ales în comparaţie cu volumele anterioare.

În The Gathering Storm, se întâmplă O GRAMADĂ de lucruri. O mulţime de fire narative lăsate atârnate în aer îşi găsesc capătul, o mulţime de întrebări primesc răspuns, şi asta fără a epuiza în vreun fel povestea. Volumul 12 te face să exclami „era şi timpul!!”. Într-adevăr, era şi timpul să mai aflăm şi noi una şi alta, şi să mai facem câţiva paşi spre final, deşi până atunci mai avem vreo 2 volume întregi.

Într-adevăr, viteza asta de desfăşurare a întâmplărilor a spulberat o bună parte din atmosfera de basm obişnuită construită de Robert Jordan, aşa că pot să înţeleg şi punctul de vedere al fanilor care au avut multe plângeri la adresa „noului” autor. Volumul completat de Brandon Sanderson s-a axat mai mult pe acţiune şi mai puţin pe atmosferă, şi bănuiesc că asta a fost , la urma urmelor, intenţia. Mai puţine descrieri minuţioase, mai multe întâmplări importante explicate … s-a simţit într-adevăr o mică (mititică de tot) schimbare faţă de stilul lui Jordan, fără însă a dăuna în vreun fel seriei. Ba din contră, eu zic să se potriveşte numai bine la nivelul seriei, pentru că văd The Gathering Storm ca un volum care compensează cărţile din serie care îţi cam dau senzaţia de „filler”…

Oricum, nu vă faceţi griji, în volumul 13, lucrurile revin cât de cât „la normal”. A se înţelege prin asta că o luăm din nou ceva mai încetişor (dar nu la viteza melcului), că descrierile completează atmosfera şi că ai timp să savurezi romanul, dar că în acelaşi timp dezvăluirile continuă, intrigile se rezolvă şi toată lumea se cam pregăteşte pentru The Last Battle. Deci destule momente de „era şi timpul!!!”.

Am citit volumul ăsta în două etape – o primă jumătate, imediat după The Gathering Storm, o a doua jumătate, acum, la câteva luni distanţă. Din prima jumătate am notat „revenirea la normal” menţionată adineauri. Din a doua jumătate, notez accentul pus pe Perrin. Care m-a exasperat olecuţă. Adică, îmi place de Perrin. Înţeleg că era important să vedem şi să înţelegem în detaliu modul în care evoluează, felul în care ajunge ce ajunge, motivaţiile din spatele acţiunilor, argumentele care stau la baza deciziilor lui. Dar chiar aşa de „în detaliu”?

Sau poate nu e deloc exagerat accentul şi toate astea nu reprezintă decât frustrarea mea că autorul nu a ales să se concentreze şi pe alte evenimente şi personaje. De exemplu, Rand „apare” FOARTE rar în acest volum. Tocmai când devenea interesant! Secvenţele cu Mat, pe final, sunt puţine, dar foarte intense – promit că cel puţin ultimele capitole te ţin cu sufletul la gură. Dar nu are rost să dezbat asta aici, un lucru e sigur: fanii lui Perrin au ce citi.

Ultimul volum din serie se numeşte „A Memory of Light” şi…nu se ştie când va fi lansat. De la finalul lui 2011 se ajunsese la martie 2012, iar de acolo, la „undeva între martie 2012-noiembrie 2012, dar cel mai probabil nu martie” (conform unui tweet al lui Brandon Sanderson din 12 septembrie). Deocamdată nu ne rămâne decât să aşteptăm.