Simt că nu am destulă multă inpiraţie în acest moment şi că orice aş zice despre cartea asta, n-o să sune în niciun fel. Dar îmi dau silinţa:)

Mic avertisment – fraza următoare ar putea fi considerată un soi de spoiler pentru finalul volumului 1, deci…continuaţi pe propriul risc.

După cum bine a zis deja cineva (era un citat din Publishers Weekly, de fapt) al doilea volum al trilogiei Mistborn, The Well of Ascension, ne arată „ce se întâmplă după ce băieţii buni câştigă bătălia”. După ce crezi că totul o să fie cum nu se poate mai oki şi că lucrurile se vor aranja de la sine

Tensiunea se acumulează treptat: dacă primul volum s-a bazat pe un ritm alert şi mai multă acţiune, în al doilea volum, lucrurile se „mişcă” mai încet. Accentul alunecă uşor înspre bătăliile „interioare” ale personajelor care încearcă, fiecare, să îşi înţeleagă rolul într-o lume nouă, Vin şi Elend în mod special (ce-i drept, mai mult Vin, că doar e personajul principal, deh). Nu că nu ar exista acţiune şi momente tensionate – să nu fiu înţeleasă greşit:)

Nelipsite sunt şi celelalte elemente care au făcut din primul volum o carte atât de interesantă: misterul, puzzle-ul care te ţine curios, pagină după pagină, până la final, combinat în acelaşi timp cu oferirea câtei unei frânturi de informaţie (ceea ce te ţine şi mai mult în priză), momente în care se aduce în discuţie raportul dintre mit şi religie, dintre realitate, legendă şi divinitate.

Oricum ar fi, aşa cum zisei deja mai sus, tensiunea se adună încetişor încetişor, presiunea creşte pentru ca acţiunea să explodeze efectiv spre sfârşitul cărţii, totul încheindu-se brusc şi total nesatisfăcător. Aşadar, spre deosebire de volumul 1, al cărui final era oarecum satisfăcător, aici chiar trebuie să citeşti cartea următoare ca să vezi ce se întâmplă mai departe:)