Naoki şi Kotoko, un moment obişnuit

După cum sugerează şi numele, Itazura na Kiss pluteşte periculos de aproape de graniţa siropoşeniilor. În plus, are o eroină total lipsită de mândrie, o grafică medie (din punctul meu de vedere), un erou destul de nesuferit şi, claie peste grămadă, e plin de tot felul de stereotipuri enervante. Dar cu toate astea, e un anime care m-a făcut să râd, cel puţin în primele 12 episoade:) După aia, doar am zâmbit 😛

Povestea e  destul de tipică: ne aflăm la un liceu unde elevii sunt distribuiţi pe clase în funcţie de rezultatele lor la învăţătură – în Clasa A ajung întotdeauna elevii de top, în timp ce în Clasa F ajung mereu cei mai varză. Aihara Kotoko, din clasa F, este îndrăgostită până peste cap de Naoki Irie din Clasa A, băiatul care ia întotdeauna punctajul maxim la toate testele şi care, pe scurt, este considerat un geniu. Evident, asta nu e tot – pe lângă inteligenţa ieşită din comun, arată ca un fotomodel şi e un bun sportiv. Şi, cel mai important, e foarte arogant. Adunându-şi într-o zi tot curajul, Kotoko îi scrie o scrisoare de dragoste, însă Naoki o refuză din start. Ghinionul face ca în aceeaşi zi să aibă loc un cutremur de gradul 2 care … dărâmă casa cam precar construită a lui Kotoko. Un prieten al tatălui ei le oferă posibilitatea să se mute la el până când reuşesc să îşi reconstruiască casa. Şi…surpriză, Kotoko se trezeşte locuind în aceeaşi casă cu un Naoki cât se poate de răutăcios căruia nu îi convine nici cât negru sub unghie situaţia.

Kotoko Aihara

Din moment ce m-am uitat la Itazura na Kiss după Toradora!, nu am putut să nu încep să fac comparaţii. Sincer, al doilea e de departe preferatul meu, şi nu numai pentru că îmi plac mult mai mult personajele principale (atât Taiga, cât şi Ryuji mi-au fost muuuuuuuult mai simpatici decât Kotoko şi Naoki) ci şi pentru că în Toradora!, personajele sunt mult mai nuanţate şi evolueză mult mai credibil. Astfel, în afară de faptul că Taiga îşi dezvăluie treptat latura mai sensibilă şi se maturizează (asta ar fi fost de aşteptat până la urmă), de exemplu, nici până la ora actuală nu l-am înţeles pe Yuzaku (Kitamura), care mi s-a părut cel mai bizar din tot grupul de cinci şi total ieşit din tipare. Nici Ami nu rămâne cu totul fixată în tiparele tipului său de personaj (Hime-sama/ prinţesa), iar Minori e cu siguranţă altă ciudăţică şi face unele lucruri la care nu te-ai aştepta. În Itazura na Kiss în schimb, personajele sunt fixate bine de tot în stereotipurile lor, lipseşte flexibilitatea menţionată mai devreme. În plus, personajul principal feminin, Kotoko, ajunge să mă calce pe nervi de foarte multe ori, personajul principal masculin, Naoki, e un dezastru (tipul cool dus la extrem), iar stereotipurile în ceea ce priveşte raporturile masculin/feminin şi rolurile soţ/soţie dau de-a dreptul pe dinafară.

După comportamentul personajelor şi ideile conservatoare expuse (plus grafica semi-ciudăţică ce-mi aduce aminte de Ayashi no Ceres), aş fi crezut că anime-ul este mult mai vechi, dar conform Wikipedia, datează de abia din 2008. Ce-i drept, manga a rulat între 1991-1999, aşadar asta ar putea fi o explicaţie pentru modul în care sunt construite şi personajele, şi acţiunea.

Sincer, mi se pare că umorul e singurul care salvează anime-ul de la a fi o siropoşenie pe care n-aş putea să o urmăresc altfel. Kotoko e îndrăgostită până peste cap de Naoki – oki, asta am înţeles. Naoki e răutăcios cu ea de la începuturi şi nu o place – şi asta am înţeles. Evident, el va ajunge treptat să o placă pe ea – cât se poate de previzibil. Problema cea mai mare este că în majoritatea timpului, Kotoko nu face altceva decât să alerge după Naoki, în timp ce el o respinge constant. Iar jignirile lui (care, la început, nu sunt decât răutăţi) nu reuşesc să o determine pe fătuca noastră să aibă nici măcar ocazional reacţii ofensive: Kotoko continuă să suspine după el într-un mod cât se poate de obositor şi plictisitor.

Naoki Irie

Un punct interesant la Itazura na Kiss ar fi faptul că povestea nu se opreşte , în stil happy end clasic, la căsătoria celor doi protagonişti – de fapt, asta are loc destul de devreme, prin episodul 14. Din păcate, căsătoria marchează şi alunecarea din ce în ce mai rapidă a anime-ului către statutul de siropoşenie absolută, momentele de umor diminuându-se periculos în favoarea celor de dramă. După câteva episoade dramatico-zaharate, povestea se mai redresează  niţeluş (probabil şi datorită îmbunătăţii personajului principal masculin), ajungând la un ultim episod (25) foarte simpatic şi haios.

Morala 1 a anime-ului ar fi, probabil, următoarea:

„Dacă eşti îndrăgostită de un tip până peste cap, nu te da bătută! Ignoră toate semnele lui că te urăşte şi, nu te da bătută! Orice ai face, nu te da bătută! Îţi respinge scrisoarea de dragoste? Şi ce dacă! Face mişto de tine cu toate ocaziile posibile? Şi ce dacă! Te face de râs în faţa unui întreg colectiv de colegi? Şi ce dacă! Se poartă urât în loc să fie politicos? Şi ce dacă! Ajunge să te ignore, şi declară că îi aduci ghinion? Şi ce dacă! Orice ai face, nu te da bătută! Până la urmă, o să cedeze nervos şi o să se îndrăgostească de tine!

P.S. Ajutorul viitoarei soacre creşte cu 80% şansele ca asta să se întâmple într-o perioadă de până la 5 ani.

P.P.S. Se aplică doar personajului principal.”

Morala 2:

„Dacă eşti îndrăgostit până peste cap de o tipă, şi tipa se regăseşte în citatul de mai sus, dă-te bătut, n-ai nicio şansă.”