Alice şi Oz - protagoniştii

Pandora Hearts mi-a solicitat o doză bună de răbdare iniţial – în primul rând, pentru că a trebuit să trec peste primul episod, care mi s-a părut incredibil de plictisitor. N-am remarcat decât că Oz (personajul principal masculin) alerga de colo colo urcând şi coborând muuulte scări. Oki, poate exagerez puţin, şi da, am înţeles intenţia autorilor de a introduce (tele)spectatorii în atmosfera de normalitate înainte ca lucrurile să o ia razna şi să intrăm în acţiune, dar puteau să folosească mai puţine minute pentru asta.

Nightray, momente de "uttermost coolness" - stare care poate fi atinsă doar în anime-uri

În al doilea rând, deşi abia aşteptam să se întâmple ceva-ul care să declanşeze acţiunea, asta, culmea, a înrăutăţit lucrurile, pentru că din normalitate am dat-o în „WTF!?” şi timp de aproape patru episoade m-am zbătut să înţeleg la ce naibii mă uit. Din fericire pentru mine şi nervii mei, lucrurile au început să devină mai clare pe măsură ce se mai explica una sau alta.

Oz Bezarius, un tip un pic cam vesel pentru cineva care s-a trezit târât de ziua lui într-o închisoare sinistră dintr-o dimensine paralelă

În prezent, pot să declar că Pandora Hearts este dedicat celor care vor un posibil romance sucit rău de tot, cu o doză bună de mister şi populat de nişte hidoşenii ciudăţele scăpate dintr-o lume paralelă:) Şi care au o doză mai mare de răbdare ca mine, pentru că a mea s-a încheiat la episodul 7. Îmi pare rău, dar eu şi desenul ăsta nu ne înţelegem:)) Mă plictiseşte cumplit. Nu-i chiar atât de rău pe cât sună, totuşi, nu strică niciodată să urmăreşti o poveste de dragoste nesiropoasă plasată într-un univers în care imaginaţia desenatorilor şi-a făcut de cap, mai ales că se fac multe trimiteri la Alice în Ţara Minunilor. Sau, mă rog, eu am luat anime-ul ăsta drept romance, dar e de fapt mai mult adventure fantasy, din câte am reuşit să văd.

Alice - un Chain neobişnuit de puternic (dar tot degeaba)

Povestea e misterioasă şi aparent promiţătoare, iar desenatorii au avut destulă imaginaţie cât să născocească o serie de păpuşi rude cu Chucky suficient de hidoase cât să te facă să te uiţi chiorâş la iepuraşul tău de pluş:). Personajul principal feminin, Alice, e tipul puternic (dar care ascunde o latură sensibilă), în timp ce personajul principal masculin, Oz, e tipul fermecător, inocent şi optimist. În plus, Raven Nightray este unul dintre cele mai cool personaje întâlnite prin anime-uri până acum (cred că a atins culmea coolness-ului şi a depăşit-o), aşa că merită să te uiţi special pentru el :))

Pare doar un iepuraş nevinovat de pluş...

Dar până la urmă nimic din toate astea nu reuşeşte să mă facă să rămân cu adevărat lipită de ecran. Deşi povestea este interesantă, dinamica lasă de dorit. În toiul episodului, se interpun fragmente întregi de „amintiri” preluate din epsioadele anterioare care îngreunează acţiunea şi te mai şi plictisesc de moarte (nu trebuie să ai memorie de elefant ca să ţii minte o scenă de acum 5 episoade. Şi nici nu simţi o nevoie copleşitoare să o vezi de nu ştiu câte ori). Alice e o fiinţă magică foarte puternică, dar, evident, nu poate să îşi folosească puterea atunci când chiar e nevoie şi devine din ce în ce mai neajutorată (deşi iniţial impresia era cu totul alta). Oz ar putea fi interesant, dacă nu ar fi îmbrăcat ca un spiriduş. Grafica e drăguţă, dar nu deosebită.

Un văr de-al doilea al iepuraşului

Pentru curioşi, povestea (foarte pe scurt, cât am înţeles şi eu din ea): Oz Bezarius/ Vessalius, fiul moştenitor al uneia dintre cele patru case nobiliare, împlineşte 15 ani, vârsta la care este considerat matur. Ocazia este marcată printr-un ritual special al familiei Bezarius şi presupune un soi de ceremonie  cu tentă religioasă care are loc într-un fel de capelă. Însă în toiul ceremoniei, patru Shinigami îl trimit pe Oz în „Abyss”, închisoarea dintr-o dimensiune paralelă, pedepsindu-l pemtru simpla lui existenţă. Ajuns în Abyss, Oz este atacat de fiinţele bizare care trăisc acolo, numite Chain, şi este salvat de Alice, un Chain foarte puternic care are acelaşi scop ca şi el: să scape din Abyss.

Dacă povestea nu m-a dat gata neapărat, soundtrack-ul mi se pare, în schimb, foarte reuşit, cu melodii compuse special pentru a întreţine atmosfera neliniştitoare de mister. Melodia mea preferată:

Nu ştiu ce se întâmplă cu anime-ul mai departe de episodul 7 – poate devine mai dinamic, sau, din contră, o ţine tot în pasul ăsta. Dar eu nu sunt curioasă să aflu, cel puţin, nu chiar acum. Desenul ar merita totuşi încă o şansă, cândva…:)