You are currently browsing the daily archive for noiembrie 13, 2011.
(da, ştiu că titlul sună stupid)
Despre Legend of the Legendary Heroes ( Densetsu no Yūsha no Densetsu) n-am aşa multe de spus. Anime-ul mi-a plăcut foarte mult, personajele mi s-au părut super, dar are două puncte slabe – povestea care se încâlceşte foarte brusc spre sfârşit, şi finalul în sine, care te lasă cu ochii în soare – nici n-a început bine acţiunea, că s-a terminat anime-ul şi producătorii n-au binevoit nici până la ora actuală să facă un al doilea sezon. Ce-i drept, atât light novel-ul, cât şi manga sunt ongoing, aşa că, dacă te omoară curiozitatea, poţi apela la ele (habar nu am dacă sunt traduse şi în engleză, dar personal nu citesc manga şi aş prefera de o mie de ori un alt sezon care să încheie mulţumitor lucrurile).
Impresii după primul episod
Ce am înţeles din poveste după primul episod (de altfel, suficient cât să se creeze background-ul pe care să se desfăşoare acţiunea): în trecut, lumea a fost atacată de fiinţe demonice, care au fost învinse de Eroii de Legendă. În prezent, lumea continuă să fie măcinată de războaie iscate între regatele existente pe continent, iar clasa nobiliară asupreşte oamenii de rând (de exemplu, multe case nobiliare adoptă copii din clasele sărace pentru a-i folosi pe post de soldaţi în război, protejându-şi astfel proprii fii şi fiice). Regele Sion Aslan, noul conducător al regatului Roland, încearcă să schimbe lucrurile, dorindu-şi să creeze o lume nouă în care nimeni să nu mai sufere. În paralel, magul Ryner şi bodyguard-ul lui, spadasina Ferris, caută relicvele Eroilor deoarece se spune că au o putere nebănuită. Citește restul acestei intrări »