Ship of Destiny – Robin Hobb

„For when you became the beast (…) you doomed yourself to share the beast’s end.” (Ship of Destiny, p. 674)

Nu-mi vine să cred că am mai terminat o serie splendidă. Acum aştept să mă lovească depresia post-„carte bună”, deşi… să zicem că s-ar putea să am un leac de data asta. Dar până la vindecări literare miraculoase, să ne încheiem socotelile cu trilogia The Liveship Traders, mai exact cu ultima carte din serie, Ship of Destiny.

Nu cred că mai are rost să o ridic în slăvi, să mai menţionez că e la fel de bună ca Ship of Magic şi The Mad Ship, să înşir toate personajele extraordinare create de Hobb sau să … tocmai ziceam că nu mai are rost. De la prima până la ultima literă, seria pe de-a întregul mi s-a părut minunată, iar Ship of Destiny, a fost cum nu se poate mai potrivită, reuşind să încheie toate iţele în cele 900 de pagini cu scris mărunt.

Skip beat!

Skip beat! este, probabil, un anime shoujo destul de cunoscut la ora actuală, datând de pe la sfârşitul anului 2008. Am tot dat peste el oriunde căutam recomandări de comedii romantice, însă l-am evitat mereu din cauza graficii care nu mă tenta. Nimerindu-mă însă într-o pană de idei, am cedat curiozităţii (povestea părea interesantă, totuşi) şi uite aşa mi-am dat seama că de fapt, în tot timpul ăsta îmi luasem o mare ţeapă. Skip beat! e un desen cât se poate de amuzant, haios, mega optimist şi, pe deasupra, cu un super mesaj:)

Kyoko: înainte şi... după

Mogami Kyoko, eroina anime-ului, a venit în Tokyo de dragul prietenului ei din copilărie şi iubirii sale de-o viaţă, Fuwa Sho, pe care vrea cu orice preţ să îl ajute să îşi îndeplinească visul: acela de a deveni faimos. Aşadar, îşi trece propriile dorinţe, planuri şi visuri pe locul doi: Kyoko a renunţat la şcoală, are trei job-uri pentru a plăti chiria apartamentului luxos în care locuieşte cu Sho şi toate celelalte cheltuieli, face mâncare, curăţenie şi toate treburile prin casă, nu se supără niciodată indiferent de cât de rece se poartă el cu ea şi îl încurajează întotdeauna. Fiind abandonată în copilărie de mama ei, Kyoko a fost crescută de părinţii lui Sho, proprietarii unui mare hotel din Kyoto. Alături de aceştia a lucrat în cadrul hotelului şi a deprins toate abilităţile din gospodărie, intenţia părinţilor fiind ca pe viitor să devină soţia lui Sho şi să conducă împreună hotelul. Totul se duce însă de râpă în momentul în care Kyoko aude, din întâmplare, adevărata părere a lui Sho despre ea: i-a cerut să vină cu el doar ca să îl întreţină, dar acum că a ajuns faimos, nu mai are nevoie de o fată simplă şi plictisitoare ca ea. Ceea ce trezeşte în Kyoko…partea întunecată şi setea de răzbunare >:)

Bucăţi de iarnă

(pentru că Iarna adevărată cu răsuflare de gheaţă şi păr de zăpadă se lasă aşteptată, mă holbez la poze de anul trecut)

Mâţişori îngheţaţi

Răsărit de soare de iarnă

Ninsoare de noapte

Un cap de om de zăpadă

Gheaţă verde

A Memory of Light, al 14-lea volum din „Roata timpului”, terminat!

Veştile bune circulă pe Facebook mai nou, iar asta m-a făcut să ţopăi de bucurie, să mă agit ca un Pepsi şi, simultan, să mă oftic de nerăbdare:)) Brandon Sanderson a anunţat, acum 20 de ore, că a terminat în sfârşit „A Memory of Light”, al 14-lea şi ultimul volum din seria „Roata timpului”. Asta e partea „YAAAAAAAAAIIII!”. Partea non-yaaaaaaay este că anticipează vreo 6 luni de verificări şi para-verificări ale cărţii, aşa că este posibil ca romanul să fie publicat (de abia) la toamnă. Şi citez de pe Facebook:

Ladies and gentlemen, A Memory of Light—the final book in The Wheel of Time—has been finished.
Now I’ll open a metric gigaton of Magic cards that have been sent to me by fans, sleep for a day, and rest until next week.Then: revisions!
…
As for when the book will come out, Tor should do an announcement soon. Revisions will take a good six months. So fall, I expect.

Another common question: How many revisions will I do? The last two took about a dozen. (On no-wot books, I do about seven or eight.)

Also, it’s going to be tough to give direct replies to questions right now, what with like 1000 people tweeting/facebooking at me. 🙂

But lots of people are asking about outriggers/prequels. The answer is still the same. We’d rather not risk exploiting RJ’s legacy. It is a step I don’t think we want to take. Better to stop while we’re ahead. I’m sorry, but they probably won’t ever happen.

And now, yes, I will go to sleep. 7am here. That’s 10 hours of solid writing after a full day of solid writing, so I’m beat.

Thank you all for the good wishes. May you find water and shade.

Me is happy. Abia aştept 🙂

Dans celest – al doilea vals

Valuri roz

Soare cu aripi

Paleta pictorului

Cat faces – „slurp slurp!”

Otome Youkai Zakuro – romantic comedy cu fete spirit şi soldaţi (ne)înfricaţi

Noapte, piatră în apele răului, linişte. Petală roz plutind în aer. Un ochi roşu. Ploaie de petale purtate de vânt şi patru fete în kimono cântă angelic în faţa unui demon turbat. Sabie într-o mână, atac fulgerător, lună plină. Şi monstrul cade răpus în stropi de sânge. Rânjetul uneia dintre fete.

Cam aşa începe primul episod din Otome Youkai Zakuro (Spirit Girl Zakuro sau Maiden Spirit Zakuro), episod care se va dovedi, până la urmă, nici siropos, nici violent, ci o mică bijuterie umoristică: n-am mai râs atât de mult pe durata a 20 de minute animate de la Rune Soldier Louie încoace. Anime-ul în sine e un amestec foarte bun de comedie şi romance, pipărat cu clipe dramatice în momentele cuvenite şi bucurându-se de o poveste cât se poate de originală. Iar în ceea ce priveşte violenţa sângeroasă „sugerată” în primele minute, ea nu se materializează – deşi desenul nu duce lipsă de scene de luptă, acestea implică de obicei mai mult magie, cântec şi fluturarea (relativ inofensivă) a săbiilor.

Floarea militărimii - (de la stânga la dreapta) Ganryu, Kei şi Riken

Acţiunea din Spirit Girl Zakuro se desfăşoară într-o Japonie alternativă, unde oamenii şi spiritele coexistă. Din punct de vedere istoric, ne aflăm în epoca occidentalizării voluntare, când, după o perioadă de două secole de izolare totală în faţa Occidentului, Ţara Soarelui Răsare reia relaţiile cu Vestul şi începe să adopte o serie de obiceiuri „europene”, dincolo de evoluţia economică rapidă.

Cat faces – like a wild cat

.

.

Cat faces – from cute to „u kiddin’ me?”

.

The Mad Ship – Robin Hobb

„There is no chance, only destiny. (…) It is one of the cornerstones of Sa’s teachings. That destiny is not reserved for a few chosen ones. Each man has a destiny. Recognizing it and fulfilling it are the purpose of a man’s life. (…) If a man can believe [this teaching], then he can know he is as important is any other man. He can also know that he is no more important than any other is. It creates a vast equality of purpose.” (The Mad Ship, p. 745)

The Mad Ship, al doilea volum din trilogia The Liveship Traders, începe în forţă – în nici 50 de pagini, deja a dezvăluit secretul din spatele lemnului magic (wizardwood) şi a stârnit alte câteva zeci de întrebări legate de tărâmul magic. Evident, asta nu poate însemna decât un singur lucru: pentru prima dată avem şi perspectiva negustorilor din Rain Wild. Nici că se putea să fie mai promiţător, iar Hobb nu se opreşte aici. Profitând de avantajele naraţiunii la persoana a III-a, extinde câmpul de cunoaştere al cititorului dincolo de ceea ce îi oferise până acum, adăugând un personaj nou, din afara Bingtown-ului, pentru a completa imaginea asupra evenimentelor şi a ajuta la înţelegerea lor.

Dacă uneori se mai întâmplă ca romanul din mijlocul unei trilogii să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor create de primul volum sau să nu ofere satisfacţiile rezolvării poveştii pe care le asigură ultimul, aici nu a fost cazul. The Mad Ship este o carte extraordinară, pe măsura lui Ship of Magic, ba, aş putea îndrăzni să spun, chiar mai bună, pentru că, aflându-ne deja în toiul poveştii, nu au mai fost necesare capitole introductive care să construiască de la temelie o lume complexă cu personaje atât de vii şi de credibile cum ne-a obişnuit Hobb deja.