Ship of Magic este prima carte din trilogia Liveship Traders a lui Robin Hobb şi…începe într-un ritm destul de greoi. Calităţile de povestitor ale lui Hobb sunt într-adevăr extraordinare şi romanul este scris într-un mod remarcabil, numai că ritmul acţiunii este foarte lent pe parcursul primelor 150 de pagini. Cu toate acestea, primele capitole sunt adevărate pietre de temelie ale noii serii, aşa că merită să ai răbdare cu fiecare paragraf, chiar dacă ţi se pare pe moment că poate ceea ce citeşti nu e atât de important. Aşa că… nu săriţi peste nicio frază, indiferent cât de tentant ar fi!

Acţiunea se desfăşoară în colonia Bingtown şi în apele aflate la sud-vest de cele Şase Ducate,  povestea având în centru familia de negustori Vestrit şi corabia lor din lemn magic, wizardwood. O astfel de corabie, o liveship, prinde viaţă după ce câte un membru din trei generaţii Vestrit moare la bordul ei, lăsând imprimate în lemn amintirile şi cunoştinţele sale. Dincolo de faptul că prora corabiei, sculptată în forma unei femei sau a unui bărbat, va deveni o fiinţă însufleţită, o liveship devine valoroasă şi prin faptul că doar ea poate naviga pe apele vrăjite şi periculoase ale râului Rain Wild, permiţând negoţul cu familiile stabilite cu multă vreme în urmă pe tărâmul magic din susul apei.

Evident, există o adevărată istorie în spatele întemeierii coloniei Bingtown pe ceea ce oamenii numeau Malurile Blestemate din cauza magiei nestăpânite care curge pe apele râului Rain. Robin Hobb este un narator extraordinar de priceput, iar povestea se împleteşte lin pagină după pagină, lăsându-te să descoperi încetişor secretele şi trecutul fiecărui personaj.

Ship of Magic nu este însă o carte interminabilă compusă din amintiri fără sfârşit, ci una plin de aventură, care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul de îndată ce ai intrat în ritmurile ei.  Autoarea profită din plin de naraţiunea la persoana a III-a: spre deosebire de seria Farseer, unde naratorul era Fitz, perspectivele din care este relatată intriga acum sunt variate, atât umane, cât şi…non-umane (şi aici nu mă refer numai la liveships). Astfel, deşi s-ar putea spune că personajele centrale sunt întunecatul, dar fermecătorul pirat Kennit, Althea, fata căpitanului Vestrit, care aşteaptă cu nerăbdare trezirea la viaţă a Vivaciei şi Wintrow, nepotul Altheei, care urmează să devină preot al lui Sa, autoarea nu se limitează numai la ei – există capitole scrise şi din punctul de vedere al lui Brashen Trell, ofiţerul de punte de pe Vivacia, precum şi al celorlalte femei din familia Vestrit – Ronica, mama Altheei, Keffria (sora Altheei) şi Malta (sora lui Wintrow). Ca să nu mai punem la socoteală perspectivele unor liveships şi ale altor câtorva personaje pe care le veţi descoperi mai devreme sau mai târziu.

Primul şoc pe care l-am avut citind romanul a fost modul în care aşteptările şi planurile tuturor personajelor sunt date peste cap (dar Hobb e o maestră când vine vorba de aşa ceva, nu?)…urmând apoi felul în care soarta fiecăruia evoluează neaşteptat, soluţiile miraculoase pe care le pândeai cu sufletul la gură pentru a rezolva problemele şi care nu se materializează, aventurile, întâlnirile, magia. Ce mai, povestea în sine este minunată, iar eu tot o laud aici de o să ziceţi că am înnebunit. Ca o avertizare, totuşi, e Robin Hobb: nu vă aşteptaţi la un fantasy strălucitor şi luminos unde Binele se luptă cu Răul şi la final învinge, unde lumea e corectă şi dreaptă şi totul iese aşa cum trebuie. Nu vă neliniştiţi, însă, nu e nici George Martin:) Hobb reuşeşte să păstreze un echilibru între ce merge bine şi ce merge rău, să creeze o poveste care pare suficient de realistă, dar în acelaşi timp plină de magie şi făpturi extraordinare, atât de bine inserate în viaţa oamenilor încât ajungi să le accepţi, la fel ca ei, ca pe ceva normal.

Citisem că romanul face trimitere neobişnuit de mult la universul maritim: o bună parte din aventuri au loc pe mare – nu ştiu de ce, dar asta mă determinase să cred că s-ar putea să devină plictisitor la un moment dat: prea mulţi termeni specializaţi, prea puţine lucruri interesante care se pot desfăşura pe puntea unei corăbii. Nici să puteam să mă înşel mai tare. Doar un singur lucru pot să zic fără spoilers: nu m-am simţit sufocată nici măcar un moment de terminologie specializată navală, iar dincolo de copertele (splendide, de altfel, în nuanţe sidefii) am descoperit aventuri şi detalii la care nici nu mă aşteptam.

Personajele sunt diverse şi complexe, unele mai bine intenţionate decât altele, dar niciunul lipsit de cusururi, niciunul cu adevărat rău sau în întregime virtuos – iar asta le face cu atât mai demne de descoperit. Şi din moment ce aproape de fiecare dată poţi afla şi punctul lor de vedere, fie începi să le înţelegi motivaţiile şi să le dai dreptate, fie rămâi uimit de ce se ascunde dincolo de faţadă. Nu are rost să mă arunc în caracterizări, nici să anunţ că pe parcursul cărţii am ajuns să iau partea unuia în detrimentul altuia, să empatizez cu frustrările Altheei şi să mă şocheze modul de gândire al lui Kennit. Prin astfel de sentimente probabil trece orice alt cititor care ajunge să se îndrăgostească de Ship of Magic.

Anunțuri