Personajele principale ale anime-ului - sus, Lisa, jos, de la stânga la dreapta, Luke, Cecily şi Aria

The Sacred Blacksmith e un anime simpatic de doar 12 episoade, un heroic fantasy cu un gram prea multă vorbărie decât ar fi fost necesar, dar drăguţ chiar şi aşa, numai bun de urmărit într-o după-amiază mohorâtă de toamnă. Povestea e un amestec destul de reuşit despre cavaleri şi cavalerism, despre săbii şi prietenie şi despre războiul dintre oameni şi demoni (la propriu), totul ambalat într-un decor medieval frumos colorat.

Personajul principal, Cecily Campbell, este un membru al Ordinului Cavalerilor oraşului, ordin care are ca scop protecţia locuitorilor. Deşi se mândreşte cu statutul ei şi cu faptul că respectă tradiţia familiei, când vine vorba de abilităţile de luptă, Cecily e un dezastru absolut. (de fapt, e atât de varză încât îţi vine să-ţi dai palme urmărind-o înfruntându-şi duşmanii şi te întrebi cum de au acceptat-o ăia din ordin). Deşi nu suport în general eroinele incapabile care trebuie salvate, trebuie să recunosc că Cecily nu e atât de exasperantă. În primul rând, pentru că, în ciuda incompetenţei, are o fire băieţoasă şi încăpăţânată şi urmează o viziune a cavalerismului cât se poate de nobilă. În al doilea rând, pentru că pe parcursul anime-ului devine din ce în ce mai pricepută în lupta cu sabia – nu, nu ajunge tocmai un al doilea Kenshin şi da, să zicem că o ajută faptul că are o sabie magică, însă evoluţia ei e, la urma urmelor, cât se poate de credibilă.

Luke, salvatorul domniţelor la ananghie şi al scenelor de acţiune

Luke Ainsworth, personajul principal masculin, e un spadasin excelent. Şi fierar. Sau, mai exact, fierarul la care face referire titlul anime-ului. El e cel care o scoate pe Cecily din toate încurcăturile şi cel care salvează, fără doar şi poate, toate scenele de acţiune deoarece, după cum spuneam, ştie să se lupte aşa cum trebuie. Pe lângă asta, dispune de nişte abilităţi magice interesante care îi permit să făurească o serie de katana (un tip de sabie tradiţională japoneză) speciale. Dar probabil cel mai interesant lucru care ar merita menţionat când vine vorba de Luke e personalitatea lui apatică şi aproape nesuferită. Raporturile lui cu celelalte personaje se schimbă greu, însă într-un mod cât se poate de veridic. De exemplu, modul în  care evoluează raporturile dintre el şi Cecily e cât se poate de credibil: Luke nu e rece şi dispreţuitor într-un episod, ca apoi brusc să devină îngrijorat pentru ea în al doilea. Din contră, atitudinea lui distantă se păstrează pentru destul de multă vreme şi rămâne una dintre trăsăturile lui caracteristice.

Celelalte două personaje importante din „grupul principal” sunt Aria, o sabie demon care poate lua formă umană, şi micuţa Lisa, ajutorul lui Luke. Poveştile fiecăreia dintre ele merită însă descoperite urmărind desenul.

Cecily, încercând să câştige bătălia. Problemele minore, precum lipsa unei săbii întregi, nu o afectează

Din păcate, deşi anime-ul stă bine la capitolul personaje, în ceea ce priveşte intriga, lucrurile nu-s la fel de roz. Povestea are toate ingredientele pentru a deveni cât se poate de interesantă – contracte cu demoni, neoameni, săbii demonice care iau formă umană, un antagonist cu scopuri misterioase şi aşa mai departe. Din păcate, de la teorie la practică drumul e lung şi toate aceste elemente sunt de-a dreptul irosite pe alocuri. Povestea e fragmentată şi poticnită, lucrurile importante sunt dezvăluite cu greu (majoritatea, de abia spre final) şi, deşi nu credeam că este posibil, un anime de doar 12 episoade amărâte include şi niscaiva fillers. De exemplu, la un moment dat sunt pierdute 3 episoade întregi pe o poveste absolut inutilă şi plictisitoare care introduce, tam nesam, patru personaje noi, enervante şi, da, plictisitoare!!!

Luke şi Cecily, prietenie cu năbădăi

O altă „mică” problemă ar fi momentele în care vorbăria siropoasă ameninţă să cotropească întreaga acţiune şi să sufoce de tot dinamica desenului. Din nefericire pentru toată lumea, pe la mijlocul seriei, problemele tind să fie rezolvate mai mult cu bla bla-uri sensibile decât în luptă dreaptă, vorba basmului, ceea ce iarăşi poate scoate din sărite orice telespectator mai puţin răbdător. Un punct în plus ar fi că luptele cu sabia sunt totuşi binişor realizate. Mai mult, Luke însuşi are darul de a înviora atmosfera pierdută pe coclaurii sentimentalismelor. După cum am menţionat şi mai devreme, grafica de de-a-ntregul e cât se poate de oki, atât din punctul de vedere al înfăţişării personajelor, cât şi al realizării decorului.

Trei împotriva unuia singur nu e cinstit. Orice cavaler bine crescut ştie asta.

The Sacred Blacksmith e înveselit pe alocuri de scene amuzante, însă nu sunt prea sigură că majoritatea poantelor se potrivesc cu atmosfera generală, din moment ce au ca ţintă decolteul generos al lui Cecily. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, merg cam ca nuca în perete, dar probabil realizatorii au simţit nevoia să mai salveze acţiunea apelând la un mod cât se poate de comercial. Însă, pe scurt, e un anime fantasy drăguţel şi uşurel, cu personaje simpatice, pe care să arunci un ochi într-un moment liniştit de relaxare, când n-ai alte treburi presante de făcut.

Anunțuri