Psychic Detective Yakumo (Shinrei Tantei Yakumo) se află la graniţa dintre mistere poliţiste, poveşti cu fantome şi romance, înglobându-le pe toate şi combinându-le ca într-un puzzle. Astfel, deşi nu ar părea la prima vedere, există totuşi o intrigă generală ce leagă toate cele 13 episoade, precum şi un antagonist „principal”, pe lângă răufăcătorii „episodici”.

Povestea îl are în centru pe Saito Yakumo, un student al cărui ochi stâng de culoare roşie îi permite să vadă fantomele rămase pe pământ, iar totul începe când o altă studentă, Ozawa Haruka, îl caută pentru a-i cere ajutorul într-un caz misterios: una dintre prietenele ei pare să fi fost posedată de spirite după ce a vizitat o clădire bântuită. Convins până la urmă să se implice, Yakumo descoperă că în spatele urii, furiei şi tristeţii fantomelor care au luat în stăpânire trupul fetei se ascund, de fapt, mai multe crime.Pe parcursul anime-ului, Yakumo şi Haruka încep să formeze (de bine de rău) o echipă care rezolvă cazuri legate de locuri bântuite şi apariţii înfricoşătoare, având un pic de ajutor oficial şi din partea poliţiei, mai precis, a detectivului Kazutoshi Gotou şi, ulterior, a asistentului său, Yuutarou Ishii.

Dacă Haruka află de un loc bântuit, e musai să-l viziteze. Singură. Noaptea.

După cum am indicat mai sus, la început, desenul se bazează pe poveşti episodice în care personajele rezolvă câte un caz ce implică suflete rămase în urmă din cauza unor crime violente sau a unor sentimente puternice care încă le mai leagă de lumea asta. Pe final, însă, i se acordă atenţie exclusiv firului epic principal şi aflăm până la urmă care sunt scopurile antagonistului şi ale acolitei sale.

Una bucată antagonist badass...

Modul în care lumea spiritelor este amestecată cu investigaţiile poliţiei privind cazuri nerezolvate din lumea „reală” transformă Psychic Detective Yakumo într-un anime mult mai interesant decât o simplă poveste cu detectivi. În orice caz, accentul cade mai mult pe poveştile fantomelor şi mai puţin pe rezolvarea propriu-zisă a misterelor: adică nu vă aşteptaţi ca, din poziţia de spectatori, să încercaţi să găsiţi indicii şi să descoperiţi vinovatul înaintea oricui, pentru că nu vorbim de un roman semnat Agatha Christie. Răufăcătorul fie e prea evident, fie indiciile nu sunt percepute decât de Yakumo.

Yakumo. Nu tocmai prietenos şi prea cool pentru binele lui

Nu m-am aşteptat aproape deloc, în schimb, ca părţii romance să îi fie dedicat atât de mult din anime – nu că ar fi vorba de scene siropoase de orice fel, ba din contră, relaţia dintre Yakumo şi Haruka e pentru multă vreme destul de rece. Indicate destul de subtil la început, evident mai apoi, sentimentele celor două personaje sunt însă tratate aproape în fiecare episod. În plus, modul în care cei doi se apropie unul de celălalt şi, în special, felul în care Yakumo ajunge să fie schimbat de prietenia (la început involuntară) cu Haruka, constituie părţi importante din intrigă.

Saito Yakumo e un student retras şi o persoană destul de nepoliticoasă şi nepăsătoare în general. Marginalizat încă de mic din cauza ochiului său roşu şi chinuit de faptul că puterile sale se limitează doar la a vedea fantomele, nu şi la a le putea ajuta într-un fel sau altul, a preferat să se izoleze de restul lumii şi să adopte o atitudine cât se poate de cinică. Fiind însă şi deosebit de inteligent, ajunge de multe ori să îl ajute pe detectivul Gotou cu anumite cazuri dificile, mai ales când la mijloc intervin fenomene supranaturale. Interacţiunile sale cu Haruka, nedorite la început, îl ajută însă să îşi schimbe, treptat, comportamentul dificil şi raporturile sale cu cei din jur.

Haruka

Ozawa Haruka are o fire foarte simpatică şi blajină, dar e şi foarte încăpăţânată şi hotărâtă, iar atunci când îşi pune ceva în minte, nu mai are de gând să renunţe. Personalitatea ei dulce o determină să adopte o atitudine liniştită în raport cu Yakumo, ajungând până la a fi aproape pasivă la înţepăturile răutăcioase lansate de el în primele episoade. Chiar dacă în loc de reacţiile ofensive la care te-ai aştepta, Haruka se mărgineşte să ofteze sau să protesteze vag, de cele mai multe ori non-verbal, nu e o eroină obositoare, nici exasperantă (ca multe alte neajutorate din anime-uri).

Psychic Detective Yakumo combină scene amuzante cu momente în care atmosfera devine apăsătoare şi tristă, alterând de asemenea scene de acţiune cu secvenţe de reflecţie, fără a deveni siropos sau plictisitor. Umorul are la bază replicile pline de sarcasm sau ironie ale personajelor (Yakumo şi Gotou stau cel mai bine la acest capitol) şi mai înveseleşte cu siguranţă povestea care devine pe alocuri deprimantă (soarta tragică a fantomelor, câteva discuţii despre moarte, copilăria lui Yakumo, situaţia familială dificilă a lui Goto – toate contribuie la crearea momentelor triste). Noroc că pe lângă umor, personajele precum Gotou sau unchiul lui Yakumo, preotul budhist Isshin, ajută la detensionarea atmosferei, menţinând totul în limite cât se poate de acceptabile – nu eşti în pericol să plângi în hohote. Poate doar să simţi un nod în gât în momentele cheie. Oricum, nota optimistă se distinge clar pe parcurs şi în final.

Înainte de a încheia, trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut foarte  mult şi sountrack-ul (deşi de obicei nu prea iau în seamă acest element), sau, mai precis, modul în care melodiile au fost alese şi utilizate pentru a reflecta la fix desfăşurarea acţiunii. Din punct de vedere grafic, ce pot să spun – dacă nu îmi plăcea, nu mă uitam:)

Psychic Detective Yakumo e numai bun dacă vreţi să urmăriţi un anime cu mistere poliţiste, niţel fantasy, niţel romance, cu un erou cool, un antagonist badass şi o intrigă interesantă. Şi, să nu mă înţelegeţi greşit, deşi se poate să fi bătut câmpii un pic cam prea mult pe componenta romantică, aşa subtilă cum e ea, anime-ul nu e destinat în niciun caz neapărat spectatorilor de gen feminin. La urma urmelor, avem acţiune, fantome şi mister – oricine poate găsi anime-ul pe gustul lui, fie băiat, fie fată.