„There is no chance, only destiny. (…) It is one of the cornerstones of Sa’s teachings. That destiny is not reserved for a few chosen ones. Each man has a destiny. Recognizing it and fulfilling it are the purpose of a man’s life. (…) If a man can believe [this teaching], then he can know he is as important is any other man. He can also know that he is no more important than any other is. It creates a vast equality of purpose.” (The Mad Ship, p. 745)

The Mad Ship, al doilea volum din trilogia The Liveship Traders, începe în forţă – în nici 50 de pagini, deja a dezvăluit secretul din spatele lemnului magic (wizardwood) şi a stârnit alte câteva zeci de întrebări legate de tărâmul magic. Evident, asta nu poate însemna decât un singur lucru: pentru prima dată avem şi perspectiva negustorilor din Rain Wild. Nici că se putea să fie mai promiţător, iar Hobb nu se opreşte aici. Profitând de avantajele naraţiunii la persoana a III-a, extinde câmpul de cunoaştere al cititorului dincolo de ceea ce îi oferise până acum, adăugând un personaj nou, din afara Bingtown-ului, pentru a completa imaginea asupra evenimentelor şi a ajuta la înţelegerea lor.

Dacă uneori se mai întâmplă ca romanul din mijlocul unei trilogii să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor create de primul volum sau să nu ofere satisfacţiile rezolvării poveştii pe care le asigură ultimul, aici nu a fost cazul. The Mad Ship este o carte extraordinară, pe măsura lui Ship of Magic, ba, aş putea îndrăzni să spun, chiar mai bună, pentru că, aflându-ne deja în toiul poveştii, nu au mai fost necesare capitole introductive care să construiască de la temelie o lume complexă cu personaje atât de vii şi de credibile cum ne-a obişnuit Hobb deja.

Ştiu că oricât aş încerca să laud abilităţile de scriitor ale autoarei, tot nu o să pot reda cu exactitate măestria ei – pe asta nu o poţi înţelege decât citind, văzând cum prind viaţă, sub ochii tăi şi din simple înşiruiri de litere pe o foaie, oameni şi făpturi magice şi o lume atât de bine descrisă încât pare aproape palpabilă. Cărţile din seria The Liveship Traders au culoare, au aromă, au o consistenţă incredibilă, sunt scrise cu o imensă atenţie acordată detaliilor, indiferent dacă e vorba despre înfăţişarea unei încăperi, trăirile unui personaj într-un anumit moment al desfăşurării evenimentelor sau o întreagă scenă de acţiune. Iar toate astea nu devin niciodată plictisitoare, Hobb nu se repetă, iar paragrafele dedicate construcţiei lumii şi menţineri atmosferei nu ajung niciodată să devină obositoare sau plictisitoare. Ce-i drept, cei care caută aventură fantasy într-un ritm alert s-ar putea să mă contrazică:)

Ca pentru a spori „greutatea” cărţii, autoarea îşi presară intriga cu frânturi filozofice interesante, prezentate sub forma unor învăţături religioase, mai precis ale lui Sa, zeitatea androgină a acestui colţ al lumii. Puţine, dar uneori îţi dau de gândit şi, mai mult, adaugă un sentiment de profunzime complexităţii fantastice care se întinde pe paginile din faţa ochilor tăi.

Finalul e incredibil, te lasă fără aer – pentru o carte cu un ritm relativ lent de desfăşurare a acţiunii, ultimele aproape 100 de pagini sau chiar mai bine s-au prăvălit ca o avalanşă, ţinându-mă cu sufletul la gură până la ultimul cuvinţel de pe hârtie. Nu m-am aşteptat la nimic din ceea ce a avut loc acolo, mai ales fiindcă evenimentele reprezintă o parte importantă a intrigii ţesute cu răbdare de două volume încoace şi le-am presupus automat ca parte a volumului final.

Încerc să evit pe cât posibil orice fel de spoilers, dar nu mă lasă inima să nu spun nimic despre Malta şi Reyn. Seria se bazează pe nişte personaje masculine şi feminine extrem de bine construite. Toate, fără excepţie, se trezesc plasate în situaţii extreme sau neaşteptate care, desigur, ajung să le afecteze. Însă dacă „adulţii”, precum Kennnit sau Ronica, abordează problemele din prisma personalităţilor deja formate (iar, în cazul lor, schimbările nu sunt atât de vizibile), „tinerii”, precum Wintrow, Althea sau Malta, se văd nevoiţi să se adapteze şi să maturizeze, iar acest proces e mult mai clar şi fascinant de urmărit. O menţionez pe Malta, deoarece evoluţia ei m-a surprins cel mai mult, şi într-un mod plăcut, iar relaţia ei cu Reyn a devenit povestea mea de dragoste preferată din roman. La nivelul trilogiei, iubirea (în foarte multe forme şi manifestări) se împleteşte perfect cu povestea, fără a deveni însă o temă dominantă.

Anunțuri