Noapte, piatră în apele răului, linişte. Petală roz plutind în aer. Un ochi roşu. Ploaie de petale purtate de vânt şi patru fete în kimono cântă angelic în faţa unui demon turbat. Sabie într-o mână, atac fulgerător, lună plină. Şi monstrul cade răpus în stropi de sânge. Rânjetul uneia dintre fete.

Cam aşa începe primul episod din Otome Youkai Zakuro (Spirit Girl Zakuro sau Maiden Spirit Zakuro), episod care se va dovedi, până la urmă, nici siropos, nici violent, ci o mică bijuterie umoristică: n-am mai râs atât de mult pe durata a 20 de minute animate de la Rune Soldier Louie încoace. Anime-ul în sine e un amestec foarte bun de comedie şi romance, pipărat cu clipe dramatice în momentele cuvenite şi bucurându-se de o poveste cât se poate de originală. Iar în ceea ce priveşte violenţa sângeroasă „sugerată” în primele minute, ea nu se materializează – deşi desenul nu duce lipsă de scene de luptă, acestea implică de obicei mai mult magie, cântec şi fluturarea (relativ inofensivă) a săbiilor.

Floarea militărimii - (de la stânga la dreapta) Ganryu, Kei şi Riken

Acţiunea din Spirit Girl Zakuro se desfăşoară într-o Japonie alternativă, unde oamenii şi spiritele coexistă. Din punct de vedere istoric, ne aflăm în epoca occidentalizării voluntare, când, după o perioadă de două secole de izolare totală în faţa Occidentului, Ţara Soarelui Răsare reia relaţiile cu Vestul şi începe să adopte o serie de obiceiuri „europene”, dincolo de evoluţia economică rapidă.

Ză girls - (de la stânga la dreapta) Suskihotaru, Zakuro şi gemenele Bonbori şi Hozuki

Contextul este folosit ca pretext pentru a declanşa intriga anime-ului: fenomenul creează probleme în raporturile dintre spirite, pe de-o parte, entităţi magice care aparţin „trecutului”, Japoniei tradiţionale pe cale să fie complet schimbată de valul noii culturi, şi oameni, pe de altă parte, care încearcă să ignore vechile obiceiuri şi spiritele însele. În scopul rezolvării neînţelegerilor, Armata şi reprezentanţii spiritelor creează un Minister special,  Ministry of Spirit Affairs. Astfel, trei locotenenţi, Agemaki Kei, Yoshinokazura Riken şi Hanakiri Ganryu, sunt trimişi să lucreze alături de patru fete jumătate spirit/jumătate om, Zakuro, Suskihotaru şi gemenele Bonbori şi Hozuki, pentru a rezolva cazuri legate de spirite. Problema este că lui Kei îi e o frică teribilă de spirite, iar Zakuro dispreţuieşte profund toate obiceiurile occidentale preluate de japonezi.

Ganryu, prins la înghesuială de Bonbori şi Hozuki

Cuplurile create sunt foarte haioase, atât prin interacţiunile dintre personaje, cât şi pentru că, individual, fiecare personaj are farmecul său. Băieţii reprezintă trei tiplogii întâlnite adesea în anime-urile shoujo, însă o parte din caracteristicile stereotip sunt folosite pentru a spori partea umoristică. Astfel, Kei este Prinţul, întotdeauna fermecător şi cu replici  romantice atât de absurde încât îţi pică faţa, numai că bravada lui se termină când dă cu ochii de un spirit. Riken e tipul mare şi tăcut, probabil singurul care mai salvează bunul renume al Armatei. Asta, deoarece Kei e o mică panseluţă, iar Ganryu e tipul copilăros care are nevoie de cineva să-i apere spatele. De altfel, raportul feminin/masculin obişnuit din animaţiile japoneze e alterat un pic în Otome Youkai Zakuro – la început, fetele sunt cele care luptă cu spiritele, iar băieţii rămân pe margine. Desigur, pe parcurs, lucrurile încep să se schimbe (parţial…în niciun caz drastic).

Suskihotaru şi Riken

Fetele, toate cu urechi de vulpe (singurul element care indică natura lor de jumătate om/jumătate spirit), sunt la fel de simpatice şi ilustrează tipologii la fel de diverse. Zakuro este luptătoarea grupului, cea mai puternică dintre ele, încăpăţânată şi cu gura mare, dar care, culmea, poate fi destul de uşor impresionată de zâmbetele cuceritoare şi cuvintele pompoase ale unui locotenent blond cu ochi aurii… Suskihotaru reprezintă tipul peste măsură de delicat şi sfios, în timp ce gemenele sunt de o veselie contagioasă.

Zakuro şi Kei, într-unul din (relativ) rarele lor momente romantice

La început, anime-ul se bazează pe cazuri episodice ce trebuie rezolvate de membrii Ministerului, însă treptat, acţiunea se concentrează asupra lui Zakuro, personajul principal al desenului. Muzica japoneză e o încântare pentru urechi – eu m-am îndrăgostit de melodia „de atac” cântată de fete împotriva spiritelor rele sau neliniştite – Benibana no Otome Uta – merită să o ascultaţi, dacă vă pasionează stilul:

Busted!

Otome Youkai Zakuro mi s-a părut un anime foarte drăguţ, deosebit faţă de alte romantic comedies atât prin povestea originală, cât şi prin modul în care raporturile feminin/ masculin s-au inversat parţial. Desigur, atmosfera generală dulce, fără a deveni excesiv de siropoasă sau prea dramatică, grafica foarte frumoasă (desenul e din 2011), linia melodică cu tentă tradiţională, glumele, toate contribuie la impresia generală de „super, ăsta merită revăzut”.