Skip beat! este, probabil, un anime shoujo destul de cunoscut la ora actuală, datând de pe la sfârşitul anului 2008. Am tot dat peste el oriunde căutam recomandări de comedii romantice, însă l-am evitat mereu din cauza graficii care nu mă tenta. Nimerindu-mă însă într-o pană de idei, am cedat curiozităţii (povestea părea interesantă, totuşi) şi uite aşa mi-am dat seama că de fapt, în tot timpul ăsta îmi luasem o mare ţeapă. Skip beat! e un desen cât se poate de amuzant, haios, mega optimist şi, pe deasupra, cu un super mesaj:)

Kyoko: înainte şi... după

Mogami Kyoko, eroina anime-ului, a venit în Tokyo de dragul prietenului ei din copilărie şi iubirii sale de-o viaţă, Fuwa Sho, pe care vrea cu orice preţ să îl ajute să îşi îndeplinească visul: acela de a deveni faimos. Aşadar, îşi trece propriile dorinţe, planuri şi visuri pe locul doi: Kyoko a renunţat la şcoală, are trei job-uri pentru a plăti chiria apartamentului luxos în care locuieşte cu Sho şi toate celelalte cheltuieli, face mâncare, curăţenie şi toate treburile prin casă, nu se supără niciodată indiferent de cât de rece se poartă el cu ea şi îl încurajează întotdeauna. Fiind abandonată în copilărie de mama ei, Kyoko a fost crescută de părinţii lui Sho, proprietarii unui mare hotel din Kyoto. Alături de aceştia a lucrat în cadrul hotelului şi a deprins toate abilităţile din gospodărie, intenţia părinţilor fiind ca pe viitor să devină soţia lui Sho şi să conducă împreună hotelul. Totul se duce însă de râpă în momentul în care Kyoko aude, din întâmplare, adevărata părere a lui Sho despre ea: i-a cerut să vină cu el doar ca să îl întreţină, dar acum că a ajuns faimos, nu mai are nevoie de o fată simplă şi plictisitoare ca ea. Ceea ce trezeşte în Kyoko…partea întunecată şi setea de răzbunare >:)

Oricât de rău mi-ar părea, trebuie s-o spun, totuşi: un anime atât de frumos, cu un ultim episod atât de al naibii de dezamăgitor! Lucrurile s-au petrecut cam aşa:

the darkside...

*eu, uitându-mă la episodul 25* Prima scenă. * aaaah, în sfârşit, finalul! Au multe de rezolvat, dar…e timp în 24 de minute!* minutul 5 – acţiunea se desfăşoară în acelaşi ritm ca de obicei. *abia aştept, abia aştept!* minutul 10 – învârtire în jurul aceleiaşi probleme. *gata, încă puţin şi se întâmplă ceva! verificare a cât a mai ramas până la final* minutul 12 – nimic deosebit, ritmul se menţine, problema e în picioare *scurt moment de derută: oare ăsta chiar e ultimul episod? verificare uşor agitată a cât a mai rămas până la final* minutul 15 – niciun pas în nicio direcţie aşteptată *îngrijorare* minutul 17 – tot nimic *îngrijorare crescută, verificarea din ce în ce mai des a cât a mai rămas din episod* minutul 18 – parcă se mişcă ceva *scurt moment de speranţă, urmat de dezamăgire imediată la verificarea minutelor rămase, urmat de iluzia temporară că poate până la urmă sunt 26 de episoade* minutul 21 – rezolvare ambiguă *WTF?!* minutele 22-24 – abureală care lasă toate lucrurile în aer *ceeee? doar atât!?!?!?! NUUUU! unde e sezonul 2!?!?!?!?!*

Sho - băiatul sexy şi rău

Răspuns la propria întrebare: sezonul 2 nu s-a făcut încă, nici acum, la 3 ani după încheierea anime-ului. Manga Skip Beat! e ongoing şi a ajuns pe la capitolul 183, iar din câte am citit, desenul s-a bazat pe primele 67 de capitole.

Mesajul anime-ului e neobişnuit de feminist pentru o societate atât de … conservatoare precum cea japoneză. Fetelor, nu vă dedicaţi întru totul unui băiat, punându-vă pe locul doi şi lăsând baltă propriile visuri şi planuri de viitor. De fapt, ideea e valabilă pentru oricine, indiferent de gen – e important să îţi croieşti drumul tău în viaţă, să nu te agăţi complet de o relaţie, într-atât încât să dai deoparte tot ceea ce e important pentru tine, să te treci întotdeauna pe locul 2 şi să te pierzi definitiv pe tine însuţi.

Tsuruga Ren - băiatul sexy şi bun

Skip Beat! mi-a indus şi o stare de optimism (de care, mărturisesc, chiar aveam nevoie): e şi greu să nu te simţi îmbărbătat, urmărind-o pe Kyoko luptându-se pentru ceea ce vrea să obţină în viaţă şi reuşind, pas cu pas. Da, recunosc, povestea e un pic trasă de păr: indiferent cât de multă „determinare” şi „hotărâre” ai avea, nu poţi rămâne în showbiz dacă nu ai măcar un pic de talent (din fericire, ea avea, deh, că altfel nu ieşea povestea:P). Ideea însă rămâne în picioare: dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, trebuie să lupţi până la capăt şi să dai tot ce ai mai bun din tine.

Titlul desenului m-a indus niţel în eroare la început, m-am temut să nu mă trezesc cu un al doilea Uta-no Prince-sama! melodios în care se vorbeşte despre muzică şi ocazional se mai intonează câte un cântec. Din nou, îmi luasem ţeapă: nu-i nici vorbă de aşa ceva. Chiar dacă acţiunea se desfăşoară în lumea actorilor, şi există câteva discuţii despre cum poţi interpreta un personaj sau care ar trebui să fie motivaţiile din spatele unui actor bun, ele nu dăunează cu nimic atmosferei generale haioase. Nici foarte scurtele momente de siropoşenie (nu se poate fără ele, că e totuşi romantic comedy) nu afectează bunul mers al lucrurilor. Iar Skip Beat! merită urmărit nu numai pentru mesajele transmise, ci şi pentru toate momentele amuzante care caracterizează anime-ul pe toată durata lui. Fie că e vorba de o întâmplare neprevăzută, fie de o reacţie neaşteptată, fie de strâmbăturile comice ale personajelor, fie de toate trei la un loc, desenul stă cum nu se poate mai bine la secţiunea „comedie”. De aici şi atmosfera pozitivă generală care cuprinde (tele)spectatorul:) Partea de „romance” are de suferit ceva mai mult, însă, şi de aceea ar fi mare nevoie de un sezon 2.