„For when you became the beast (…) you doomed yourself to share the beast’s end.” (Ship of Destiny, p. 674)

Nu-mi vine să cred că am mai terminat o serie splendidă. Acum aştept să mă lovească depresia post-„carte bună”, deşi… să zicem că s-ar putea să am un leac de data asta. Dar până la vindecări literare miraculoase, să ne încheiem socotelile cu trilogia The Liveship Traders, mai exact cu ultima carte din serie, Ship of Destiny.

Nu cred că mai are rost să o ridic în slăvi, să mai menţionez că e la fel de bună ca Ship of Magic şi The Mad Ship, să înşir toate personajele extraordinare create de Hobb sau să … tocmai ziceam că nu mai are rost. De la prima până la ultima literă, seria pe de-a întregul mi s-a părut minunată, iar Ship of Destiny, a fost cum nu se poate mai potrivită, reuşind să încheie toate iţele în cele 900 de pagini cu scris mărunt.

Niciun cuvinţel nu zic despre ce se întâmplă în acest volum, curioşii să citească 🙂

Un lucru pe care nu am pus foarte mare accent până acum, dar pe care simt nevoia să-l menţionez (din nou) este legătura dintre seria The Liveship Traders şi The Farseer Trilogy (adică seria care include romanele Ucenicul Asasinului, Asasinul regal şi Răzbunarea asasinului publicate de Nemira) – deşi e puţin greu să-şi dai seama la început, există un personaj care apare în ambele trilogii şi care are un rol semnificativ atât în prima, cât şi în a doua. Practic, evenimentele din The Liveship Traders se desfăşoară în spaţiul temporal dintre The Farseer Trilogy şi continuarea acesteia, trilogia The Tawny Man, care reia povestea lui Fitz. În Ship of Destiny, legătura dintre cele două trilogii este cumva şi mai accentuată, prin câteva scene care implică, inevitabil, misteriosul personaj menţionat un pic mai devreme, dar care fac referire la evenimentele din The Farseer Trilogy 😀 (oki, dacă ăst’ paragraf vi se pare prea încurcat, găsiţi o schemă cu aranjarea cronologică a romanelor lui Hobb pe Wikipedia).

Pentru mine veştile bune sunt următoarele – există (iar eu abia acum mi-am dat seama) o continuare a seriei The Liveship Traders, mai precis trilogia The Rain Wilds Chronicles de care abia aştept să fac rost. Se pare că am făcut o obsesie pentru cărţile lui Robin Hobb zilele astea şi îmi pare rău că cei de la Nemira nu au mai tradus nimic scris de ea. Un lucru ar fi de zis, totuşi – cărţile lui Hobb, cel puţin cele pe care le-am citit până acum, nu sunt dedicate celor care caută un ritm alert şi acţiune cu ghiotura. Autoarea nu se zgârceşte cu descrierile şi nu se grăbeşte când e vorba să construiască atmsofera – însă, dacă te obişnuieşti cu stilul ei şi ai răbdare, o să ai şansa de a face parte, timp de câteva pagini, dintr-o lume cu adevărat magică.

(cred că am mai spus asta şi înainte, dar) Un lucru pe care l-am apreciat foarte tare la The Liveship Traders au fost ideile filozofice expuse pe alocuri de autoare. Chiar dacă eşti sau nu de acord cu ele, te pot pune pe gânduri. În final, unul dintre citatele mele preferate, ca să încheiem într-o notă cât se poate de optimistă:

„If we cannot anchororselves in a belief that we will succeed, we have already been defeated.” (Ship of Destiny, p. 699)