avertizare… următorul text conţine limbaj specializat din domeniul gaming-ului şi a fost scris sub influenţa unui periculos joc pe calculator care creează dependenţă…

Nu sunt un gamer profesionist, nu am jucat aşa de multe RPG-uri cât să mă pot da mare cu ale mele cunoştinţe în domeniu şi nici nu încerc să fac cine ştie ce review specializat al unui joc PC. Doar că The Elder Scrolls V: Skyrim îmi place atât de mult (şi îmi mănâncă atât de mult timp în ultima vreme) încât voiam să zic şi despre el vreo două vorbe pe blog. Ok, bine sunt … mai multe cuvinte … pe care le vor înţelege probabil doar fanii Skyrim, pentru că încep să bat câmpii ca o obsedată ce mă găsesc😀

parte introductivă, accesibilă şi neiniţiaţilor în lumea jocului cu pricina

Pe scurt, pentru cei cu totul în afara subiectului, The Elder Scrolls 5: Skyrim este un RPG (role-playing game) deosebit de complex, continuare a unei foarte frumoase şi populare serii din care am mai jucat până acum şi The Elder Scrolls 4: Oblivion. Ca să înţelegeţi un pic obsesia subsemnatei, mi-a plăcut atât de mult încât cred că am jucat Oblivion de cel puţin 5 ori, cap-coadă, până să apară Skyrim acum, pe 11 noiembrie 2011🙂

O luptă pe viaţă şi pe moarte cu un dragon (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

Apropo, încă sunt în plin joc Skyrim, nici nu mă apropii de final … nu că ar fi vreo şansă de aşa ceva:) Dacă aţi auzit până acum glumiţe de genul „obişnuiam să am o viaţa socială, până când am început să joc Skyrim„, să ştiţi că nu sunt tocmai o exagerare. Lumea jocului e… imensă, complexă şi presărată cu quest-uri peste quest-uri (peste quest-uri) – jucătorul întotdeauna va avea ceva de făcut, pentru că, chiar dacă reuşeşte să termine the main quest şi toate celelalte quest-uri obişnuite, vor exista mereu unele sarcini repetitive pe care jucătorul le va primi de la diverse NPC-uri, precum eliminarea bandiţilor dintr-o anumită ascunzătoare, recuperarea unor anumite cărţi pentru biblioteca Colegiului Magicienilor etc. etc. etc. Oricum, ideea este simplă: nu vei avea niciodată ocazia să te plictiseşti şi vei găsi mereu câte ceva de făcut în Skyrim, spre deosebire de precedentul Oblivion unde la un moment dat chiar ajungeai în pană de idei şi erai nevoit să abandonezi jocul din plictiseală.

Peisajele superbe sunt un alt element care fac din Skyrim un joc deosebit (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

La fel ca filmele, anime-urile sau cărţile, jocurile îţi deschid şi ele o fereastră către o altă lume, cu o mică schimbare: de data asta, ai un rol activ, nu mai eşti un simplu spectator sau cititor nevoit să urmărească firul narativ prin ochii altora, ci poţi, în funcţie de ceea ce îţi permite „scenariul”, să interpretezi rolul personajului principal cam după cum ai tu chef. De fapt, acesta este şi unul din punctele tari ale TES 5, faptul că jucătorului i se oferă, de destul de multe ori, posibilitatea de a alege cum să interacţioneze cu ceilalţi: poţi să intimidezi oamenii, să îi convingi sau să îi mituieşti, poţi să închei o misiune în două moduri diferite, poţi să îţi faci prieteni şi să te trezeşti cu o seamă de duşmani (care trimit asasini sau bătăuşi căutând să te elimine). Asta pe lângă larga gamă de aptitudini şi abilităţi pe care le poţi dezvolta pe măsură ce creşti în nivel şi posibilitatea de a alege dacă vrei să fii un magician şmecher care atacă cu vrăji letale, un hoţ greu de prins care elimină duşmanii din umbre sau un războinic periculos care se ia la bătaie piept în piept cu oricine îi stă în cale. A, am menţionat că poţi să îndeplineşti şi diverse meserii, precum bucătar, tăietor de lemne sau fierar? Şi că poţi să îţi cumperi propia casă şi că… ok, gata, mă opresc. Aţi înţeles voi: jocul e fooaaaarte complex:) Nici nu ştii când trece timpul (real) jucând cu ochii lipiţi de ecran;)

de aici încolo, nu mai garantez că propoziţiile mai au vreun sens pentru non-fanii TES

Un războinic Nord (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

Şi dacă tot am jucat TES 4 şi 5, pur şi simplu nu mă pot opri din a face câteva comparaţii. Oricum, după ce începi Skyrim, cu greu te-ai mai putea întoarce la Oblivion (greu, dar n-aş spune chiar… imposibil): sunt atâtea elemente îmbunătăţite, încât nu aş şti de unde să încep să le enumăr, aşa că nu mă mai obosesc.

O războinică Redguard (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

Dar aşa, în mare…Aş zice, de exemplu, că, spre deosebire de Oblivion, abilităţile celor trei clase principale (Mage, Warrior şi Thief) mi se par mult mai echilibrate. Eu cel puţin fac comparaţie între primele două, pentru că a treia nu-i nicidecum stilul meu. Păi în Oblivion când ajungeai ditai războinicu’, mare şi şmecher, făceai praf numai dintr-o lovitură cinşpe magi. Aici, în schimb, magii devin al naibii de periculoşi şi dintr-o dată un Warrior nu mai e deloc invincibil, ba chiar devine uşurel de înfrânt cu câteva vrăji bine plasate. (paragraful ăsta trebuie citit de fapt aşa: eu mizez pe clasa Warrior şi mi-o iau mereu pe coajă dacă se întâmplă să dau peste mai mult de 4-5 magi specializaţi în Destruction, mai exact în vrăji de foc. Da, ştiu că am nevoie de Fire Resistance. I’m working on it!)

Şi din tooooot amalgamul de chestii mişto, mai menţionez două care sunt pe gustul meu şi pe care nu le întâlneşti chiar la toate RPG-urile: 1) faptul că îţi poţi personaliza personajul după cum te taie capul (de la opţiunea pentru gen (M/F) până la cea pentru rasă (ai la dispoziţie elfi, orci, oameni, reptile sau feline, în total 10 rase diferite), unde mai pui că ai posibilitatea să modifici înfăţişarea până la cele mai mici detalii de formă şi culoare) şi 2) faptul că poţi juca fie în 1st person, fie în 3rd person (eu întotdeauna am preferat 1st person).

Whiterun, unul dintre oraşele din provincia Skyrim (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

Din păcate, dacă producătorii s-au concentrat pe arhitectura şi design-ul locurilor pe care jucătorul le poate explora, în schimb, nu şi-au dat chiar toată silinţa în ceea ce priveşte varietatea creaturilor care populează ţinuturile Skyrim-ului. În comparaţie cu Oblivion, TES 5 mi se pare chiar sărăcuţ la capitolul monştri şi duşmani – în loc de n creaturi distincte, s-a pus în practică ideea „variaţiuni pe aceeaşi temă”, adică un număr relativ restrâns de tipuri de duşmani (majoritatea umanoizi, precum bandiţi, draugri, vampiri, magi) care devin din ce în ce mai periculoşi pe măsură ce tu creşti în nivel. Astfel, de la Bandit ajungi la Bandit Mercenary, de exemplu, sau de la Draugr la Draugr Death Warlord şi aşa mai departe. Dintr-un anumit punct de vedere, asta nu e chiar deranjant, mai ales că cel puţin peşterile şi ruinele nu mai arată toate la fel şi chiar ai cu ce să-şi clăteşti ochii. Dar, pe de altă parte, îţi cam taie puţin din suspans şi „emoţia descoperirii” (vorba reclamei). Ce-i drept, jocul nostru are totuşi… dragoni în compensaţie😀

Faţă în faţă cu un Draugr Lord, unul dintre duşmanii întâlniţi adesea în ruinele vechi (sursa: http://www.elderscrolls.com/)

Evident, un joc atât de mare are şi  problemele lui, mai exact, diversele bug-uri care îţi blochează acţiunea şi îţi strică tot cheful. Dacă ai noroc, nu dai de foarte multe….Însă, dincolo de ele, mai sunt şi unele elemente ciudăţele.  De exemplu, eu nu pot trece peste faptul că personajul nu poate purta mai mult de un singur colier şi un singur inel. Dacă la colier o fi mai de înţeles, că ai un singur gât (deşi, hai să recunoaştem, se mai pot purta, fizic vorbind, şi două-trei lănţişoare unul peste altul în viaţa reală, nu, doamnelor?), la inel în schimb, mă simt depăşită de situaţie. Adică, o mână are zece degete. ZECE! Nu de alta, dar când începi să găseşti atâtea inele super încât nu ştii pe care să-l alegi şi începi să te plimbi cu ele după tine, devine niţeluş frustrant:) Şi vorbit-am ca un adevărat jucător obsedat:))

Cred că e timpul să mă opresc aici…când vine vorba de Skyrim, oricâte ai avea de spus, nu va fi niciodată suficient cât să cuprindă totul.

Trailer-ul oficial al jocului: