Daikichi şi Rin, personajele principale ale anime-ului. În drum spre grădiniţă:)

Recunosc, am început să mă uit la Usagi Drop (Bunny Drop) nu din proprie iniţiativă, ci ca urmare a unei sugestii venite din partea unuia dintre fanii proiectului Turmentilă (nu cred că am apucat să dau veştile bune într-un mod oficial, dar de câteva luni sunt membru al echipei unui proiect anime foarte simpatic, Turmentilă pe numele lui, iar o parte din review-urile pe care le-am scris pe blog au fost transformate în super review-uri video pe care le găsiţi pe site). Anyways, scurtând povestea, de una singură nu cred că aş fi ales anime-ul  şi nu aş fi descoperit niciodată cât de frumos este. Aşa că mulţumesc, Anna Sama, pentru sugestie: Usagi Drop mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu e o „siropoşenie” romantică (dap, m-ai prins, de cele mai multe ori am o slăbiciune pentru romance-uri sau desen care includ şi o componentă romance) şi chiar dacă personajul principal aduce olecuţă cu un schelete (ce să fac, asta mi-a trecut prin cap prima dată când l-am văzut!):P

Secvenţă din generic...n-aş zice că m-am speriat chiar degeaba

Recunosc, mi-a stat niţel inima în loc când am văzut primele minute de anime: am crezut că va trebui să suport timp de 11 episoade grafica ciudăţică ce mă trimitea cu gândul la creioane colorate şi schiţe de copil. Din fericire, m-am speriat degeaba, pentru că Usagi Drop arată foarte bine, de la nuanţele pale folosite, până la varietatea figurilor personajelor care apar pe parcursul desenului. Iar ca bonus avem parte şi de strâmbături şi moace haioase, ca la orice comedie care se respectă (deşi micul nostru anime are şi destule momente specifice unei drame, aşa că se află de fapt la graniţa dintre cele două genuri).

Daikichi şi una dintre expresiile lui de om serios

Kawachi Daikichi e un bărbat japonez de 30 de ani, necăsătorit, care locuieşte singur, are un job solicitant în vânzări şi care îşi petrece de obicei timpul liber bând cu ai săi colegi de serviciu. Însă ziua în care trebuie să ia parte la înmormântarea bunicului său înseamnă şi începutul sfârşitului … rutinei din viaţa sa de până atunci. Asta pentru că, odată ajuns, află vestea bombă care i-a şocat pe toţi ceilalţi membri ai familiei: bunicul său de 79 de ani avea o fetiţă nelegitimă de 6 ani. Şi pentru că niciuna dintre celelalte rude nu vrea să accepte acest fapt stânjenitor şi să îşi asume responsabilitatea în vreun fel, iar mama fetiţei e de negăsit, Daikichi rezolvă problema oferindu-se să aibă grijă de ea. Iar din acel moment, viaţa eroului nostru este dată peste cap.

Daikichi, rezolvând problema...like a boss

Primul episod e caracterizat de o notă de tristeţe, lucru de aşteptat din moment ce se învârte în jurul morţii bunicului şi a modului rece în care rudele bătrânului tratează „problema” lui Rin, copilul nelegitim cu care s-au trezit din senin pe cap. De fapt, întregul anime este un amestec delicat între momente emoţionante şi clipe vesele, însă, fie că simţi un nod în gât sau zâmbeşti amuzat, un lucru e sigur: povestea reuşeşte să te prindă, dacă ai răbdare şi nu cauţi neapărat un anime cu un ritm dinamic al acţiunii.

Rin

Fără monştri şi lupte eroice pentru salvarea lumii, fără creaturi fantastice, fără aventuri prin şcoală cu gaşca de prieteni, fără poveşti de dragoste… Usagi Drop tratează (destul de superificial, desigur, căci nu poţi să faci prea multe în doar 11 episoade) tema familiei şi a legăturilor dintre părinţi şi copii, soţ şi soţie, bunici şi nepoţi, atinge în treacăt diversele probleme ale adulţilor din societatea contemporană japoneză (şi nu numai), de la mama care îşi abandonează copilul până la mama care îşi creşte copilul singură, divorţul sau căsătoriile cu probleme.

Nu vă speriaţi, totuşi, nu intră nimeni în dezbateri filozofice sau terapii de cuplu şi nici anime-ul nu devine telenovelă – în centrul acţiunii rămân Daikichi şi Rin, care încet încet se acomodează unul cu celălalt şi cu noul lor stil de viaţă. Mi s-a părut foarte interesant faptul că desenul redă o perspectivă „paternă” asupra familiei, mai ales ţinând cont de faptul că societatea japoneză (din ce am putut să văd până acum în anime-uri şi am mai citit ici colo) pune mult mai mult accentul pe figura maternă.

Desigur, anime-ul a avut şi momentele lui nişeluş trase de păr, precum faptul că o fetiţă de 6 ani pare să ştie să se descurce mai bine în bucătărie decât un bărbat de 30 de ani care locuia şi îşi prepara singur mâncare de ani buni. Sau faptul că această fetiţă de 6 ani se transformă miraculos în bucătăreasa casei, folosind pentru asta un „cuţit pentru copii” (care taie al naibii de bine pentru o jucărie, părerea mea). Sau faptul că Daikichi a reuşit să treacă cât se poate de simplu de la vechiul său stil de viaţă la ritmul nou impus de creşterea unui copil, fără să sufere sau să se agite prea tare pe tema asta.

Nouă abilitate dobândită: prinsul părului în codiţe

E greu de prins în câteva fraze „ceva-ul” care te face să îţi placă anime-ul ăsta şi care te ţine lipit de scaun odată ce ai devenit prins în poveste. Poate e umorul situaţiilor neprevăzute întâlnite de un adult care se trezeşte cu un copil în grijă. Poate e firea simpatică a lui Daikichi sau personalitatea deosebită a lui Rin. Poate e câte puţin din toate astea şi încă ceva peste:) Una peste alta, Usagi Drop este cu siguranţă un anime frumos, o comedie-dramă dedicată celor care vor să vadă o poveste puţin altfel decât obişnuitele comedii de liceu sau serii de acţiune din lumi fantasy:)