„(…) fifteen years. When people have that much history together, they tend to take everything for granted. We accept as given the faults as well as the graces. (…) Fifteen years of knowing one another goes past likes and dislikes, into simple being. We’ve been careless of one another’s feelings (…). Because we trust that what we are and what we know from all the years are more important than words flung in anger.” (Fitz, The Golden Fool, p. 516)

Puţine lucruri pe lumea asta se compară cu o carte bună:) The Golden Fool, al doilea volum al trilogiei The Tawny Man, e una dintre acelea care te despart aproape complet de realitatea propriului corp, îţi taie temporar toate legăturile cu al tău cot amorţit sau al tău gât înţepenit (căci deh, cititul într-o rână pe colţul dinspre geam al patului e, ironic, preferat statului în fotoliu)  şi te aruncă în pielea unui personaj principal fascinant, în mijlocul unei acţiuni palpitante şi al unei poveşti cu întorsături neaşteptate.

Cu alte cuvinte, Robin Hobb nu dezamăgeşte nici de data aceasta.

Ţinând cont de faptul că am trecut deja la al doilea volum al trilogiei, autoarea nu prea mai are cum (deşi presimt că ar fi vrut din tot sufletul:P) să elaboreze un început detaliat, cu ritm încetinit al acţiunii, dar foarte multe detalii care să asigure profunzimea poveştii. Cadrul fiind deja creat, după câteva pagini în care sunt reluate pe scurt cele mai importante elemente ale primului volum, sărim direct în miezul problemei. După bunul obicei al lui Hobb, acţiunea este reluată exact de unde rămăsese la finalul romanului precedent (Fool’s Errand în cazul de faţă).

Fără a dezvălui ceva despre intrigă, mă văd nevoită ca acum să recomand (insistent adică, nu sugestii blânde ca până acum:))) citirea seriei The Liveship Traders înainte de The Tawny Man. Dacă pentru volumul 1, întâmplările din Bingtown nu prea aveau importanţă, de data asta, lucrurile iau o turnură neaşteptată. Bine, recunosc, nu e întru totul necesar să parcurgi trei volume de peste 700 de pagini care te scot de de-a-ntregul din cele Şase Ducate, când tot ceea ce vrei este să continui aventurile lui Fitz. La urma urmelor, Hobb are grijă să ofere suficiente detalii pentru ca cititorii neavizaţi să nu se simtă pierduţi (şi în acelaşi timp, să nu sufoce de plictiseală nici cititorii care ştiu deja despre ce e vorba). Dar cu The Liveship Traders parcursă cap-coadă, ai o altă perspectivă asupra lucrurilor, şi mai ales, devii mult mai atent la anumite detalii care constituie parte importantă a intrigii.

Paradoxal, The Golden Fool e un roman de legătură, „doar” o punte între prima şi a treia carte. Mai mult, aventura glorioasă promisă în primele pagini… nu se întâmplă. Totul nu e decât o pregătire pentru desfăşurarea de forţe din ultima parte a trilogiei. Şi totuşi, e la fel de captivant ca primul volum. Aici se manifestă din nou talentul extraordinar al lui Hobb, care jonglează atât de bine cu emoţii, secrete şi secvenţe spectaculoase plasate în mijlocul a ceea ce ar putea părea doar „viaţa de zi cu zi” a persoajelor, încât, cu imaginaţia lucrând la maxim şi atenţia prinsă de cuvinte, nu-ţi dai seama cum trec capitolele unul după altul.

De data aceasta, unul dintre cele mai interesante momente (şi fire narative) îi aparţin lui Fool…

Anunțuri