Chihayafuru – despre prietenie, vise şi un joc de cărţi „made in Japan”

La naiba! De trei ori „la naiba!” Alt desen care rămâne în coadă de peşte. Alt anime pentru care ar trebui să citesc manga ca să aflu ce se întâmplă mai departe, doar pentru că producătorii nu s-au gândit să facă un final semi decent care să încheie satisfăcător povestea, în cazul în care nu-l vor mai relua în vecii vecilor (şiiiii, ţinând cont de cât de al naibii de multe anime-uri făcute după serii manga rămân doar la un sezon neterminat, ai zice că s-ar putea aştepta la asta. Dar nuuuu, hai să lăsăm totul în aer, că poate cine ştie, peste un secol sau două, continuăm probabil că şi-or zice în sinea lor, cu un rânjet sardonic pe figuri:P). De fapt, ăsta e singurul lucru care m-a enervat în legătură cu Chihayafuru, pentru că în rest am fost ultra încântată. De… cam tot:)