„You want to be competent? (…) You want to learn to be in control of what goes on around, rather than just being pushed around? Then you’ll have to learn to deal with failure.” (p. 586)

Atunci când cauţi o lume fantasy cu totul diferită de elfii lui Tolkien, sisteme magice originale şi neobişnuite, personaje complexe şi uşor de îndrăgit, e clar: îl cauţi pe Brandon Sanderson, unul dintre autorii fantasy recunoscuţi pentru originalitatea romanelor lui, aflate întotdeauna aproape de science-fiction, dar de fapt netrecând niciodată graniţa spre acest (sub)gen. Warbreaker e, de altfel, un minunat exemplu:)

Recunosc, după o adevărată „eră” Robin Hobb (am citit, una după alta, ultima carte din trilogia Farseer, precum şi seriile Liveship Traders, The Golden Fool şi Soldier Son), aveam nevoie probabil de o pauză. În plus, stilul concis al lui Sanderson sună de-a dreptul extraterestru după toate „complicaţiile” lui Hobb – parcă e totul mult muuult prea simplu, zău!

Evident, lucrurile sunt departe de a fi simple, mai ales că în Warbreaker, intrigile şi politica (plasate, de data aceasta, într-un regat al zeilor) sunt la ordinea zilei. În plus, autorul deapănă povestea cu ajutorul mai multor personaje: Siri şi Vivenna, două prinţese (şi surori) care intră în jocul politic dintre două naţiuni aflate în prag de război, Vasher, un nemuritor răzbunător cu planuri cunoscute doar de el şi Lightsong, un zeu ceva mai puţin important, dar care are o mare problemă: se îndoieşte de propria divinitate. La care s-ar putea adăuga Susebron, Zeul peste Zei şi conducătorul Hallendren-ului, alături de o suită de alte personaje secundare bine realizate, care prind viaţă în paginile romanului.

Hallendren este regatul zeilor, sau the Returned, aşa cum sunt numiţi – oameni care au murit eroic şi care se întorc la viaţă pentru a servi oamenilor drept divinităţi înţelepte cu vise profetice, care controlează sistemul politic al regatului şi se situează în mijlocul propriilor subreligii, controlate de o clasă de preoţi.

Sistemul magic este principalul element original al romanului însă (ca de fiecare dată când vorbim de creaţiile marca Sanderson), devine destul de greu de explicat în afara cărţii. Pe scurt, magia, numită BioChromatic Breath, cuprinde trei elemente: Breath, Color şi Command – fiind o îmbinare între culoare şi sunet… Breath reprezintă esenţa magică – fiecare persoană are o Breath, însă „magicienii” pot acumula sute de mii. Folosind Breath, extrăgând culoare din obiectele aflate în jur şi folosind o anumită Command, un magician (cunoscut ca Awakener) poate aduce la viaţă obiecte inanimate din jur. Desigur, e mult mai complicat decât atât: cu cât un obiect e mai colorat şi/sau are o formă mai asemănătoare oamenilor, cu atât poate fi adus mai uşor la viaţă, obiectele organice sunt mai simplu de adus la viaţă decât cele anorganice… Iar pentru magician, beneficiile magiei nu se opresc aici.

Brandon Sanderson aduce adesea religia în prim plan în multe dintre romanele lui – Elantris, Mistborn şi, acum, Warbreaker, toate prezintă, într-o formă sau alta, un tip de religie, cu zeităţi mai mult sau mai puţin „zeieşti”. Iar, dacă vrei să filozofezi niţel de unul singur în timpul liber, problemele teologice pe care le mai pune autorul pe tavă pot fi un minunat punct de plecare. Condiţia divină este, de exemplu, una dintre problemele căreia îi poţi oferi câteva gânduri (sau mai multe, în funcţie de câtă înţelepciune te bântuie pe moment).

Din fericire, Warbreaker nu se încurcă prea mult cu filozofia, aceasta fiind şi una dintre trăsăturile distinctive ale romanelor lui Sanderson – stilul este unul concis, iar autorul nu se rătăceşte în paragrafe descriptive sau monologuri de substanţă (şi de durată). Ideile şi acţiunea sunt cele două elemente formează coloana vertebrală a cărţilor lui Sanderson şi acesta este şi cazul Warbreaker. Însă, chiar dacă pierde un pic la atmosferă (de fiecare dată mă simt un pic ciudat, trecând atât de repede prin acţiune, fără să încetinesc în descrieri sau istorii complicate, e aproape nenatural într-un stadiu post-Hobb:)), romanul rămâne minunat prin originalitate, personaje şi imaginaţie. Îl plasez fără ezitare pe raftul „De recitit” şi îl recomand oricărui fan fantasy. Şi, o veste super bună, pentru totţi pasionaţii de e-books, găsiţi pe site-ul lui Brandon Sanderson romanul în variantă pdf aici, plus o grămadă de alte surprize (inclusiv deleted scenes).

„Dead skin was ten shades whiter than live skin. It was caused by blood sipping down and out of the veins. Almost like… like the blood was the color, drained out of its casks. The paint of a human life which had been carelessly spilled, leaving the canvas blank.” (p. 340)