„Change didn’t scare Miles. Change was an opportunity, a chance to become something you were not.” (p. 163)

Aflată temporar în pană de cărţi, m-am apucat de recitit una din seriile mele fantasy preferate – Mistborn, a lui Brandon Sanderson. Şi apoi, ca să nu părăsesc prea repede (şi brusc) universul creat de autor cu atâta migală, am trecut la The Alloy of Law, un fel de al patrulea roman al seriei, dar a cărui acţiune se petrece 300 de ani mai târziu. Iar 300 de ani nu înseamnă aici numai noi personaje, ci şi noi tehnologii. Pe scurt, pistoale, trenuri cu aburi, electricitate şi primele automobile, totul combinat cu magiile „metalice” marca Mistborn. Şi e atât de ciudat să schimbi un decor fantasy medieval cu unul apropiat de epoca victoriană, încât am avut nevoie de niscaiva pagini de acţiune ca să depăşesc şocul. Dar merită:)


La 300 de ani după evenimentele din trilogia Mistborn, lumea s-a schimbat. Soarele roşu cu cerul acoperit de fum şi ploile de cenuşă, împreună cu societatea îngheţată în Evul Mediu, au devenit doar legende. Natura s-a întors la normal, iar tehnologia a progresat rapid, omenirea ajungând într-o epocă industrială bazată pe electricitate. Vin, Elend, Kelsier, Spook, Sazed au devenit  figuri mitologice şi, unii dintre ei, adevăraţi zei în centrul propriilor religii. Iar cele două magii, Allomancy şi Feruchemy, s-au amestecat şi continuă să joace un rol important, în ciuda progresului ştiinţific. Waxillium Ladrian, personajul principal, este un Twinborn, unul dintre foarte rarii oameni care au câte o abilitate din ambele magii. Autoexilat timp de 20 de ani la graniţa civilizaţiei, în zona de frontieră numită the Roughs,  Wax luptă contra criminalilor şi încearcă să menţină legea. Însă un eveniment neaşteptat îl obligă să se întoarcă la viaţa pe care o lăsase în urmă: conducătorul uneia dintre cele mai importante case nobiliare din metropola Elendel. Şi, din nefericire, viaţa de nobil nu pare să se împace cu o pereche de pistoale şi viaţa unui Twinborn.

The Alloy of Law este de fapt un mic experiment literar şi asta se simte, oarecum, în povestea relativ modestă şi spusă în grabă. Adică, dincolo de faptul că nu se întinde pe prea multe pagini, cartea nici nu are la bază o poveste complexă cu multe întorsături, radiind de originalitate (aşa cum am ajuns să mă aştept de la Sanderson). Începe, într-adevăr, neaşteptat de bine, după care alunecă lin, dar şerpuind printre câteva momente destul de previzibile, explodează pe final în acţiune a la „tăiat de respiraţii” şi…. ironia sorţii, devine mega interesantă, dar MEGA interesantă, în nenorocitul de Epilog. Deci, ar trebui să existe o continuare … cândva. Ţin pumnii să se întâmple (cât mai repede), pentru că, la modul în care au rămas lucrurile (parţial în coadă de merluciu), ar fi cu adevărat păcat de poveste.

Dacă la capitolul împletit întâmplări, Sanderson s-a cam lăsat olecuţă pe tânjeală, în schimb nu dezamăgeşte la construcţia personajelor. Poate că n-a avut cine ştie ce spaţiu paginat în care să se desfăşoare, dar atât personajele principale, cât şi cele secundare, de la protagonist la antagonist, au câte puţin din scânteia aia care le face să părăsească lumea 2D construită din pagini şi să prindă o umbră de realitate. Dincolo de personajele principale şi antagonist, personaje secundare strălucesc, fără doar şi poate. Iar două dintre ele sunt cu adevărat „savuroase” – Wayne, cu obsesia lui pentru accente şi limbaj (dacă nu ai avut niciodată posibilitatea să filozofezi cu privire la dialectul personal, acum e cu siguranţă momentul), şi Steris, o adevărată fiică de nobil şi un produs desăvârşit al mediului în care trăieşte. Cât despre cine-s cei doi…  aş dezvălui prea multe şi în general mă refersc de spoilers:)

Deşi e descris ca un roman din seria Mistborn, The Alloy of Law ar putea fi citit, în mod sigur, şi independent de cele trei. Poate nu atât de extraordinar pe cât ar fi putut să fie (dcă autorul nu s-ar fi limitat la o mică joacă de-a tehnologia şi ar fi pus serios osul la muncă), rămâne însă un roman fantasy interesant, cu iz de steampunk, numai bun de citit … oricând îţi trece prin cap. Sanderson a pus, în mod sigur, bazele solide pentru ceva ce ar putea deveni o nouă serie de succes:) Iar pe Wax şi Wayne nu ai cum să nu-i simpatizezi;)

“Alloys are remarkable thing (…). Did you realize you can make an alloy with a metal that reacts to magnetism, but end up with one that doesn’t? Mix it with an equal part of something else, and you don’t get something that’s half as magnetically reactive—you get something that’s not reactive at all. When you make an alloy, you don’t just mix two metals. You make a new one. That’s a fundamental of Allomancy, you see. (…) It works for men too, oddly. A tiny change can result in creating an entirely new person. How like metals we are.…”  (The Alloy of Law, p. 87)

(P.S. Coperte alternative, pentru că sunt prea interesante ca să le trec cu vederea…)

.

Anunțuri