Dacă aş lua-o razna de tot şi m-aş apuca să vorbesc cu anime-urile, probabil că i-aş declara lui Brave 10: „Soarta a făcut să ne întâlnim!”

Oki, glumeam, deşi vorbele mele nu ar fi cu totul neadevărate, ţinând cont că peste anime-ul ăsta am dat dintr-o pură întâmplare. Şi apoi mi-am dat singură o palmă peste frunte, întrebându-mă cum de nu l-am găsit până acum, pentru că este o combinaţie excelentă de acţiune, romantism, eroi simpatici şi elemente fantastice, totul ambalat într-o grafică super şi o atmosferă destinsă. Cu alte cuvinte, e ceea ce caut de obicei la anime-uri. Desigur, nu toată lumea pare să fie de acord cu mine…

Răspunsul la întrebarea de mai sus e „Nu”

Am fost puţin supărată să descopăr că un anime care mie mi-a plăcut foarte mult are destule review-uri şi comentarii negative (pe My anime list le-am văzut pe toate, dar cui îi mai pasă acum?). Adică da, ştiu, Brave 10 nu e o capodoperă desăvârşită şi are punctele lui slabe, dar chiar atât de puţini fani să aibă? După care mi-am dat seama că majoritatea „nemulţumiţilor” fuseseră de fapt induşi în eroare de combinaţia seinen+ninja şi se aşteptau la mai multe bătăi şi muuult mult mai puţin accent pe (semi) romance. Într-adevăr, să cauţi ceva precum, să zicem, Naruto, sau să vrei plot-uri istorice şi bătălii în stil shonen, cu acţiune pură, şi să dai peste Brave 10, înseamnă să ai un şoc destul de mare:)) Nu că desenul ar duce lipsă de toate elementele mai sus menţionate, doar că nu le păstrează în proporţii care să îi mulţumească pe căutătorii de bătălii cu ninja. Şi probabil că elementul romantic le-a tăiat cheful şi mai abitir.

Saizou şi Isanami într-unul din momentele obişnuite – el plictisit, ea entuziasmată

Bine, zic eu romance, dar nu se întâmplă prea multe lucruri romantice, iar „cuplul” principal nici măcar nu recunoaşte că ar fi vorba despre aşa ceva (un fapt tipic animesc, de altfel). Însă există câteva momente (scurte, de altfel) cu încărcătură emoţională care, pe alocuri, dau de pământ cu spiritul acţiunii.

Saizou e tipul de personaj masculin supărat pe viaţă, indiferent şi nepăsător cu privire la soarta oricui altcuiva decât a lui, care nu mai aşteaptă nimic de la nimeni (nici măcar de la el însuşi). Asta până când o întâlneşte, din întâmplare, pe Isanami – o preoteasă al cărei templu fusese distrus şi care, urmărită de băieţii răi, caută refugiu la castelul lordului Sanada Yukimura . Saizou ajunge, cumva, să o salveze de niscaiva atacatori, şi apoi, să o conducă până la castel. După care… nu prea mai are de ales şi nu mai poate să scape din rolul de bodyguard. Brave 10 înseamnă, pe scurt, ninja şi samurai cu puteri supranaturale (de la o sabie magică la abilitatea de a manipula elemente), acţiune (tradusă în lupte episodice) combinată cu niscaiva secrete, mică poveste de dragoste, umor şi personaje variate şi colorate – totul pe un fundal japonez get-beget în care povestea relativ simplă de Bine vs. Rău mai ascunde în mânecă nişte surprize.

Una bucată figură istorică

Brave 10 e un anime bazat pe figuri istorice bine cunoscute de către japonezi, dar nu ştiu în ce măsură ar putea fi descris prin sintagma „anime istoric”, pentru că, dincolo de „cei zece” (desenul are la bază legenda populară a Celor 10 curajoşi – 10 ninja care au luptat de partea lordului Sanada Yukimura în timpul perioadei Sengoku), lorzii şi shogunii vremii, din punctul de vedere al acurateţii şi al relatării evenimentelor, cred că pluteşte bine de tot în aer. De fapt, pur şi simplu nu pune accentul pe asta şi în niciun caz nu ar putea fi comparat, de exemplu, cu Hakuoki, care, deşi introduce în poveste elemente fantastice, menţine clară linia istorică, având chiar şi un narator, în persoana lui Chizuru, care punctează evenimentele importante ce fac legătura între diverse momente ale anime-ului.

Isanami nu e personajul meu feminin ideal (ba chiar se apropie de opus), însă m-am trezit că o găsesc simpatică, cel mai mult datorită relaţiei hilare cu Saizou. Pentru că, chiar dacă Isanami e tipul de neajutorată care vorbeşte mult şi nu e în stare să facă nimic ca să îşi scape singură pielea (evident), emană aerul inocent şi vesel specific multor eroine anime, ocupându-se mai degrabă cu „salvarea” psihicului personajului masculin aproape pierdut de partea întunericului decât cu vreo tehnică de luptă impresionantă.

Din păcate, în 12 episoade nu poţi să înghesui prea multe, oricât te-ai strădui, aşa că anumite elemente ajungă să aibă de suferit – construcţia personajelor, de exemplu, este, din păcate, destul de limitată. Chiar şi trecutul dramatic al lui Saizou ajunge să fie prezentat în vreo 30 de secunde, ceea ce diminuează mult din impactul emoţional pe care ar fi trebuit să îl aibă şi, deşi explică atitudinea iniţială a personajului, e un aspect tratat superficial – iar problema rămâne şi în cazul altor personaje.

Brave 10 se sprijină pe destul de multe teme comune anime-urilor: Bine vs. Rău, prietenie şi importanţa grupului, puteri misterioase dorite de băieţii răi, apărate de eroii cu puteri miraculoase – cam pe liniile astea alunecă desenul nostru. Poate că povestea nu abundă de originalitate pe la începuturi (mai ales că o bună parte din episoade este dedicată reunirii celor 10 Curajoşi care vor forma grupul principal), dar are micile ei cotituri, mai ales pe final. În plus, am găsit foarte interesante referinţele la mitologia niponă:) Şi, aş mai adăuga că, deşi e o serie scurtă, are cel puţin un final acceptabil, care poate servi cât de cât de încheiere, în cazul în care producătorii nu se vor mai obosi să lanseze şi un al doilea sezon.

Scenele de luptă sunt destul de reuşite – că întotdeauna o fi loc de mai bine, asta se ştie, dar luptele chiar sunt bine redate şi nu se întind pe sute de mii de episoade (nici că ar avea unde, s-o zic pe aia dreaptă). În plus, grafica mi-a plăcut încă de la început, fie că a fost vorba de aspectul personajelor, culori, background sau mişcare. Iar soundtrack-ul e taman bun pentru atmosferă.

Mini concluzie? Chiar dacă pierde multe puncte la capitolul originialitate, Brave 10 trece pe lista mea de favorite în mod sigur şi îl recomand oricui caută un anime simpatic cu destulă acţiune şi o atmosferă optimistă.