Prinţesa şi cavalerul (aka Vampiriţa şi vârcolacul)

N-am nicio înclinaţie pentru poveştile cu vampiri (şi vârcolaci), dar uite că tot dau peste ele. Şi de data asta am nimerit una ciudăţică bine – Dance in the Vampire Bund.

O foarte bună parte din primul episod m-a plictisit de moarte, deşi, sincer, îi apreciez originalitatea, pentru că este construită exact pe structura unui show TV (de tipul celor îngrozitoare, dar populare, din ziua de azi). În cadrul show-ului, diverşii invitaţi din lumea mondenă îşi spun părerea cu privire la existenţa vampirilor, pe fondul mai multor crime petrecute recent, în urma cărora victimele sunt găsite cu urme de muşcături pe gât. Pe bune, chiar e interesant (în teorie) modul în care au ales să înceapă povestea, dar în practică, a fost îngrozitor de greu de îndurat.

Doamnelor şi domnilor nemuritori, Edward, Bella, Dracula şi care mai sunteţi, plecaţi-vă în faţa Minei Ţepeş, regină peste vampiri!

Regina vampirilor, nimeni alta decât Mina Ţepeş (româncă de-a noastră, oameni buni), vrea să declare, în direct la televiziune, existenţa vampirilor, şi să anunţe că vor să se stabilească pe o insulă din apropierea Tokyo (Tokyo Land Reclamation #0). Numai că, evident, lucrurile nu merg chiar aşa cum ar fi vrut ea, şi lucrurile o iau razna (dacă suferiţi de aceeaşi plictiseală cronică în timpul emisiunii TV, recomand să săriţi direct pe la minutul 15 – nu o să pierdeţi cine ştie ce).

S-a decretat. De la Jacob încoace, toţi vârcolacii trebuie să fie sexy. Akira corespunde fără probleme.

De cealaltă parte (şi de abia în episodul 2) îl avem pe el, personajul principal masculin, Kaburagi Akira, un vârcolac din Clanul Pământului, cu ceva probleme de memorie. Un accident care a avut loc cu un an în urmă i-a şters din minte ultimii 16 ani, printre care şi o amintire importantă: faptul că el şi Mina s-au cunoscut din copilărie. Vârcolacii sunt descendenţii unei linii de cavaleri care au protejat întotdeauna familia regală a vampirilor, iar Akira, începând cu vârsta de 17 ani, este desemnat ca apărător şi servitor personal al reginei. Numai că pe moment eroul nostru are probleme în a-şi aduce aminte aceste mici detalii.

De la episodul al doilea încolo, povestea curge şi chiar curge repede, şi amestecă romance-ul cu ceva acţiune, ceva bătălii sângeroase, ceva faze dubioase (RĂU!) şi ceva mistere care rămân (evident) parţial nerezolvate, din cauza scurtimii anime-ului (doar 12 episoade şi deocamdată fără perspective pentru al doilea sezon).

Am apreciat că originea vampirilor e plasată în România şi chiar e simpatic că japonezii pot pronunţa fără probleme ş-urile şi ţ-urile noastre. Ca idee, în anime-ul de faţă vampirii au două forme – o formă umană şi o „formă adevărată” (care poate fi orice, inclusiv un soi de mutant, gen şopârlă uriaşă sau alte asemenea). În plus, societatea vampirilor e de tip piramidal şi e bazată pe ierarhia sângelui pur – în centru se află regina de sânge pur, Mina, urmată de încă 3 familii descendente,  şi apoi restul vampirilor. Iar vampirii de jos sunt legaţi prin jurământ de regină.

Eroul o salvează pe domniţa la ananghie. Dap, cam despre asta e anime-ul nostru, pe scurt.

Grafica mi-a plăcut, în mare parte, cel puţin în ceea ce priveşte realizarea personajelor. În schimb, close-up-urile, jocurile de focalizare-defocalizare şi întreruperile roşii-galbene-negre de imagine (dar mai ales close-up-urile pe câte un ochi de personaj), au fost chiar enervante. Până şi un om paşnic ca mine ar putea fi sâcâit de atâtea ocheade! Cred că e primul anime urmărit de mine în care producătorii se joacă cu imaginea de parcă ar avea la îndemână camere de luat vederi şi actori reali, nu desene 2D.

Din motive nescunoscute de omenire sau de vampirime, prinţesa Mina se decide să se înfăşoare într-un cearşaf înaintea unei bătălii epice. (higher armour rating?)

Părerea generală faţă de Dance in the Vampire Bund – anime interesant, dar ciudăţel. Este, într-adevăr, o poveste de dragoste de tipul „prinţesa şi Cavalerul ei destoinic”, numai că e redată într-o notă ceva mai întunecată, mai matură (oarecum) şi mai … nudă. Desenul conţine destul de multă nuditate – hainele lui Akira nu au proprietăţile miraculoase ale pantalonilor lui Hulk, aşa că de obicei după transformările în vârcolac rămâne fără ele, iar Mina ajunge, din cele mai bizare motive (nu întrebaţi), să lupte dezbrăcată (serios, nu întrebaţi). Povestea de dragoste şi relaţia dintre Mina şi Akira au însemnat două plusuri mari (şi au fost motivele principale pentru care pot să spun că am urmărit anime-ul fără să mă plictisesc), dar ciudăţeniile, aşa cum numai japonezii pot să le scornească, îmi taie bine de tot din elan atunci când e vorba să recomand cuiva Dance in the Vampire Bund.

După cum spuneam:)

Aşa că mă rezum la a-l descrie drept un anime interesant cu ciudăţeniile lui, care nu m-a plictisit, dar care ar fi putut fi (muuuuuuult) mai bun de atât.