You are currently browsing the daily archive for noiembrie 3, 2012.

Oamenii cu puteri supranaturale, numiţi Attracters, sunt vânaţi şi ucişi de către organizaţia secretă Custos pentru că existenţa lor perturbă ordinea firească a lucrurilor. Quon, un Attracter foarte puternic, încearcă, alături de echipa lui, să-i salveze pe cei urmăriţi de Ordo şi să îi ajute să îşi controleze puterile.

Aceasta ar fi, foarte pe scurt, povestea din spatele Towa no Quon, o serie formată din 6 OVA-uri a câte 45 de minute despre care aş zice că-i un anime de acţiune bun, care reuşeşte să te ţină în priză până la final, dar care stă ceva mai sărăcuţ la capitolul „integrarea eroului principal în toată nebunia”. Cu alte cuvinte, deşi desenul poartă numele protagonistului, el, Quon, pare mereu puţin în afara poveştii. Că a fost intenţionat sau nu, că a fost un efect al numărului mic de  „episoade”, cert e că accentul cade mai mult pe celelalte personaje – membrii echipei lui Quon, victimele salvate de el, chiar unul dintre antagonişti – decât pe eroul nostru. Nu că asta ar fi întru totul un lucru rău, căci tocmai ce spuneam că mi-a plăcut Towa no Quon. Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 87 de abonați.

Goodreads

noiembrie 2012
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930