Oameni buni, trebuie să-l vedeţi. În special dacă sunteţi fani Twilight. Sau dacă urâţi profund toată saga. Sau dacă în general sunteţi neutri faţă de toată nebunia Amurg, dar ştiţi în mare cam despre ce e vorba. Trebuie să-l vedeţi pentru final.

Dar să o iau cu începutul: Andra, îţi mulţumesc mult (încă o dată) pentru super invitaţia la avanpremiera „Saga Amurg: Zori de zi partea a II-a” de la Cinema City Cotroceni:D A fost o surpriză minunată:*

Sincer, am sperat că va fi mai bun decât Breaking Dawn 1 şi uraaaa! Chiar e! Dar dacă sunteţi fani nu mai aveţi nevoie de niciun alt imbold şi niciun alt argument ca să daţi fuga la cinema în weekend-ul ăsta.

Impresii la cald, foarte pe scurt (pentru că e deja târziu în noapte): Breaking Dawn II arată foarte bine, cel puţin din punctul de vedere al peisajelor, al culorilor şi al atmosferei, iar introducerea (nu o descriu, pentru că probabil ar suna ciudat… oki, fie: îmbinarea natură-transformare, cu accente pe nuanţe de alb şi roşu) mi s-a părut foarte mişto realizată. Are destule scene de umor şi destule scene de acţiune încât să satisfacă pe toată lumea (chiar şi pe cei care nu vor veni tocmai de bună voie la cinema). Iar Kristen Stewart, în mod uluitor, chiar joacă ceva mai bine, doamnelor şi domnilor. Acum că e vampir poate exprima o gamă mai largă de emoţii, se pare:))

Cred totuşi că problema seriei de filme Twilight a fost şi a rămas, în toţi aceşti ani, faptul că a fost realizată în special pentru fanii cărţilor, sau cel puţin pentru o bază de spectatori care ştiu ce se va întâmpla şi nu mai au nevoie de toate detaliile. Şi de aceea mie, cel puţin, mi s-a părut întotdeauna că lipseşte ceva din punctul ăsta de vedere… Mai multe explicaţii narate de cineva pe fundal, poate? Dialoguri ceva mai complexe care să includă şi informaţie de background? Sau poate cine ştie, asta mi se pare doar mie, pentru că fac inevitabil comparaţia carte-film:) La urma urmelor, am verificat cu un spectator care nu a trecut prin romane, dar a văzut toate filmele şi… consideră că Breaking Dawn 2 a fost foarte bun, probabil cel mai bun din toată seria. Aşa-i, Cătălina?🙂

Oricum, pe bune. Merită să vedeţi filmul şi în special finalul. Care e diferit faţă de carte, evident:P

P.S. Că tot am vorbit mai devreme de surprize, la faţa locului am mai avut parte de o surpriză de la Essence.*grin*

P.P.S. Revin cu restul impresiilor despre BD 2 cât de curând:)