AMOL_coperta

The wind blew southward, through knotted forests, over shimmering plains and toward lands unexplored. This wind, it was not the ending. There are no endings, and never will be endings, to the turning of the Wheel of Time. But it was an ending.

S-a terminat. Dintr-o dată, pur şi simplu, s-a pus Punctul de la sfârşitul ultimului paragraf, de pe ultima pagină, din ultimul capitol al ultimului roman. Şi s-a lăsat liniştea, cumva, peste cele 14 volume din seria „Roata timpului”. E ciudat, să simţi golul unei cărţi terminate, să nu-ţi vină să crezi că ai ajuns la sfârşit după atât de mult timp. E un sentiment cunoscut, care apare doar după o lectură extraordinară – fericirea unui final, combinată cu tristeţea aceluiaşi final şi cu o părere că nu o să mai găseşti niciodată o carte atât de reuşită, urmată de mai multe zile în care nu mai vrei să citeşti nimic, pentru că încă trăieşti în lumea cărţii terminate. A Memory of Light a însemnat sfârşitul unei saga ce a durat, în timpul real, al nostru – muritorii de rând – peste 20 de ani.

Şi a fost un final rapid, ca o hârtie mâncată de flăcări.

[o, voi, fani înfocaţi ai seriei „Roata timpului”, puteţi continua cu încredere, am păstrat review-ul spoilers free]

Nu exagerez nici măcar cu un gram. În ciuda celor peste 900 de pagini, ritmul acţiunii a fost infernal, iar firele acţiunii au ars ca fitilele unui mănunchi de artificii. După care a urmat explozia, apoi liniştea teribilă de după ea, linişte în care încă mă mai aflu şi în care presimt că voi mai rămâne o vreme.

Încă de la început s-a simţit o grabă teribilă, oarecum potrivită ritmului „Ultimei Bătălii”, dar parcă puţin nelalocul ei. E ca şi cum toate celelalte 13 volume au fost ca un urcuş liniştit pe munte. Ai pus piciorul pe o cărare lină şi, după un timp, ai început să urci pe o pantă uşor înclinată, şi ai mers înainte pe măsură ce în stânga şi în dreapta s-au desfăşurat peisaje fantastice, din ce în ce mai complicate. Apoi dintr-o dată, ai ajuns la capătul cărării, în vârf, cu prăpastia la picioare, şi te-ai aruncat în gol. A Memory of Light mi-a părut al naibii de mult ca o aruncare în gol sau o rostogolire violentă pe o pantă plină de tufişuri sau un alunecuş cu o sanie pe o pârtie plină de hopuri – senzaţie de gol în stomac, un vâjâit de jur împrejur şi imagini care se derulează mult prea repede prin faţa ochilor, şi până să îţi dai seama, s-a şi terminat.

Într-adevăr, rămăseseră atât de multe lucruri de rezolvat, încât Brandon Sanderson nu prea a avut de ales şi a trebuit să crească pasul acţiunii şi să sacrifice pasaje de atmosferă. Oricum ar fi, ne-am aruncat direct în Ultima Bătălie dintre Bine şi Rău.

a-memory-of-light-final-robert-jordan-adoi2

Coperta iniţiala, neterminată, pentru „A Memory of Light”, creată de Darrel K. Sweet. Artistul, care a realizat celelalte coperte ale seriei „Roata timpului”, a murit la sfârşitul lui 2011, înainte de a termina lucrul

A Memory of Light este, pur şi simplu, Ultima Bătălie – de la primul capitol până la ultimul. Orice aş putea spune despre acţiune ar fi un spoiler, aşa că fanii WOT vor trebui să citească cartea în limba engleză (sau, peste vreo 20 de ani, după cum s-ar preconzia, şi în limba română –  ştim cu toţii ce viteză au cei de la Rao în traducerea seriei).

Bittersweet – cineva, care citise cartea înaintea mea a folosit adjectivul ăsta undeva pe Facebook pentru a o descrie. L-aş alege şi eu, probabil, acum. Ştiam la ce se referă prin „bitter”, era de aşteptat, la urma urmelor este o bătălie, dar nu credeam să compenseze atât prin „sweet” – s-a dovedit că nu am avut degeaba încredere în Brandon Sanderson, până la urmă…

E ciudat să simt nevoia unei continuări, ştiu. Dar mi-aş mai fi dorit măcar câteva capitole. Sunt mici lucruri care au rămas oarecum neterminate, mici momente pe care aş fi vrut să le văd puse în cuvinte. Finalul există, însă a lăsat o senzaţie de continuare. Brandon Sanderson a promis că nu va mai scrie nimic legat de „Wheel of Time”, aşa că rămân probabil cu dorinţa. Asta dacă nu mă apuc să continuu eu de nebună, pentru mine, povestea. Un fanfic micuţ, pentru inimioara mea:) Nu ar fi nici pe departe acelaşi lucru, dar ar fi ceva.

Poate peste o vreme (sau mai multă), când mă voi mai fi distanţat puţin de AMOL (sau când o voi fi recitit cu ceva mai mult calm şi ceva mai puţină sete), voi scrie un review detaliat şi spoiler-uit până în dinţi. Ceva în genul ăstuia, care-i exact pe sufletul meu  (ATENŢIE – link-ul duce către un articol simpatic unde TOATE momentele importante din A Memory of Light sunt disecate fără reţinere– nu citiţi decât dacă aţi terminat romanul. Sau dacă muriţi de curiozitate şi nu vă pasă că vă stricaţi plăcerea lecturării individuale a cărţii. Deci, SPOILERS AHEAD – aici). De asemenea, se pare că nu sunt singura care îşi doreşte o continuare – sunt complet de acord cu autorul acestui (ATENŢIE – SPOILERS peste tot, din nou. MEGA SPOILERS) articol.

__a_memory_of_light___cover_by_michael_whelan_by_arcanghell-d4yiewh

Imaginea completă realizată de Michael Whelan pentru coperta volumului „A Memory of Light”

La finalul finalului, câteva citate notate în treacăt.

„I will stand when all others fall.”

“An argument must have opposition if it is to prove itself, (…) One who argues truly learns the depth of his commitment through adversity. Did you not learn that trees grow roots most strongly when winds blow through them?”

We’ll remember those who fell, and we’ll tell our children how we stood when the clouds turned black and the world started to die. We’ll tell them we stood shoulder to shoulder, and there was just no space for the Shadow to squeeze through.”

“Not all options will be good ones. Sometimes you have to make the best of a bad lot and ride the storm.”

„Men or women could not know themselves, not truly, until they were strained to their absolute limit. Until they danced the spears with death, felt their blood seeping out to stain the ground, and drove the weapon home into the beating heart of an enemy.”

„You surrender when you’re dead.”