A Betrayal in Winter – Daniel Abraham

„Constant struggle is the price of power.” (A Betrayal in Winter – Daniel Abraham)

„‘The priests say that something touched by chaos is never made whole,’ the Khai said, sinking back into his cushions. ‘Do you know what they mean by that, Maaticha?’ (…) „It means that something unthinkable can only happen once. Because after that, it’s not unthinkable any longer.” (A Betrayal in Winter – Daniel Abraham)

14 ani au trecut de la sfârşitul evenimentelor din A Shadow in Summer. Nu m-aş fi gândit că autorul va opta pentru o pauză temporală de peste un deceniu pentru a relua povestea, dar iată. A Betrayal in Winter, al doilea volum al seriei The Long Price Quartet, readuce în prim plan cele două personaje principale masculine – Maati Vaupathi şi Otah Machi – abandonând însă personajele feminine ale primei cărţi şi „decorul” oraşelor verii. Acţiunea se mută cu totul în nord, la curtea conducătorului oraşului Machi, Khai Machi, axându-se pe iminenta succesiune: în apropierea morţii tatălui, fiii Khai-ului vor trebui să se ucidă reciproc, pentru ca doar unul să supravieţuiască şi să devină noul Khai Machi.

(păstrez review-ul pe cât posibil spoiler free şi nu mai dau niciun detaliu despre intriga în sine…în caz că există vreun cititor pasionat care vrea să-l citească pe Abraham în engleză, pentru că la noi nu a fost tradus. Încă.)

Abraham nu străluceşte când vine vorba de construcţia lumii – am avut acelaşi sentiment ciudat că lumea exterioară e doar o schiţă, o scenă cu doar câteva elemente de decor pe care se desfăşoară drama personajelor. Spun dramă, pentru că n-o fi el maestru într-ale background-ului, dar se descurcă foarte bine când vine vorba de latura umană a „actorilor” din paginile sale. Şi, culmea, în centrul atenţiei nu stau, de fapt, nici Otah, nici Maati, nici măcar poetul din Machi şi andatul său (Cehmai Tyan şi Stone-Made-Soft), ci antagoniştii.

Am menţionat mai sus că Abraham şi-a „abadonat” primele două personaje feminine – lucru pe care se întâmplă să nu-l regret amarnic (nu m-am ataşat foarte tare nici de Liat, nici de Amat), dar pe care nici nu-l aplaud, din moment ce a lăsat lucrurile neterminate. Desigur, este posibil să le readucă la lumină undeva în următoarele două volume – să le uite cu totul e puţin plauzibil, având în vedere modul în care se desfăşoară acţiunea. Însă asta nu înseamnă că, în lipsa lor, nu încearcă să creeze o voce feminină puternică – în persoana lui Idaan, fiica preferată a Khai-ului din Machi.

Idaan este femeie şi extrem de conştientă de statutul ei inferior – puterea politică aparţine bărbaţilor Khaiemului şi utkhaiemului. Puterea andaţilor aparţine bărbaţilor. Atât de sus pe scara ierarhică, femeile sunt, de multe ori, „marfă” de schimb într-o căsătorie avantajoasă, iar Idaan vede toate acestea cu ochi critici şi se luptă împotriva propriei condiţii. Abraham se concentrează pe lupta interioară a lui Idaan, consumată între ambiţie şi dorinţa de a-şi depăşi condiţia, pe de-o parte, şi remuşcările propriilor fapte, pe de altă parte. Capitolele scrise din perspectiva lui Idaan se tranaformă într-un recviem al iubirii transformate în ură, pe măsură ce relaţia dintre doi oameni se macină încet sub otrava faptelor realizate în numele puterii.

Drama personajului feminin nu face decât să accentueze senzaţia de tristeţe care îmbibă ocazional mai multe secvenţe ale cărţii (în funcţie de dezamăgirile personale ale personajului din prisma căruia este redactat un capitol sau altul). Dincolo de aceste aspecte însă, A Betrayal in Winter rămâne însă un roman fantasy cu tot ceea ce îi trebuie – eroi (mai mult sau mai puţin eroici, ce-i drept, dar care luptă pentru dreptate după puterile fiecăruia), intrigi, un sistem magic promiţător şi nişte răsturnări de situaţie frumos aşezate de-a lungul firului narativ.

Şi dacă tot am adus vorba de magie – Abraham joacă un joc crud cu cititorii săi. Niciunul dintre cele două personaje principale ale sale nu reuşeşte să câştige acces la puterea „zeilor” – lucru pe care l-ai aştepta, în mod normal, de la un roman fantasy: ca măcar unul dintre protagonişti să aibă abilitatea de a controla elementul magic al lumii fantastice. În plus, relaţia „andat-poet”, atât cât e descrisă (nu suficient, din păcate), rămâne văzută din ochii unor personaje secundare. Autorul evită extrem de abil să-i ţină pe Otah şi pe Maati „departe” de andaţi.

Într-un final, pot spune că, la fel ca A Shadow in Summer, A Betrayal in Winter excelează la capitolul personaje – pline de regrete, de remuşcări sau de îndoieli, toate sunt extrem de realiste şi umane, ceea ce le face uşor de îndrăgit (sau de detestat – dar oricum ar fi, nu trec neobservate). În plus, primele două romane din seria The Long Price Quartet au pus bazele a ceea ce se întrevede a fi o continuare cu adevărat epică:)