Inu-x-Boku-SS_1„People become themselves through their encounters.”

Ca să eliminăm încă de la început orice fel de neclaritate, declar alb pe negru că Inu x Boku Secret Service e un (alt) anime romantic comedy cu accent pus pe umor şi o relaţie de dragoste „clasică” în stil „domniţa şi cavalerul” (transpusă de data aceasta în „fata bogată” şi „bodyguard-ul/ majordomul” ei). Şi cam atât.

Inu-x-Boku-SS_5

Să ne salutăm vecinii…

Deşi mi-a plăcut anime-ul (are doar 13 episoade), nu-s aşa de multe de spus despre el. Din păcate, deşi e o poveste de dragoste frumoasă dublată de un stil de umor care bate înspre parodie, desenul stă destul de prost pe la alte capitole: acţiunea nu sare aproape niciodată la gradul „palpitant”, iar explorarea mai în detaliu a temei fantasy pe care se bazează anime-ul… nu prea are loc.

Inu-x-Boku-SS_3Povestea, destul de bine împletită cu elemente fantastice: Shirakiin Ririchiyo este o descendentă a unei nobile şi bogate vechi familii japoneze, care decide să se mute în Casa Ayakashi – un loc unde oamenii cu bani vin pentru protecţie. De fapt, sub povestea generală romanţată construită pentru ochii şi urechile oamenilor normali, se ascunde „adevărul”: în Ayakashi House/ Maison de Ayakashi locuiesc Ataviştii – descendenţii unor familii japoneze în al căror arobore genealogic se află şi un Youkai (demon). Un Atavist este descendentul care, o dată la câteva generaţii, moşteneşte puteri magice de la strămoşul demon şi este considerat un fel de talisman al familiei, care aduce bunăstare şi noroc. Din păcate, Ataviştii nu sunt întotdeauna foarte puternici şi adesea sunt vânaţi de demonii reali. Cei care vin să locuiască în Casa Ayakashi primesc, de obicei, un bodyguard. Aşa ajunge Ririchiyo să-l cunoască pe Miketsukami Soushi, un Atavist care se autodeclară boyguard-ul ei şi care adoptă o atitudine de profundă reverenţă.

Şi premiul pentru "Cea mai tare replică de agăţat" merge la...

Şi premiul pentru „Cea mai tare replică de agăţat” merge la…

Puncte bune:

– Povestea de dragoste – e simpatică. Personajele principale au farmecul lor şi formează o pereche amuzantă, iar cele secundare sunt suficient de colorate încât să completeze la fix atmosfera;

– Umorul cu tentă parodică – fără el, probabil că veneraţia şi ridicarea în slăvi a lui Ririchiyo de către Soushi nu ar fi putut fi altfel suportată. Trecerea către parodie transformă desenul într-o comedie romantică destul de reuşită.

Orice bodyguard care se respectă are o formă demonică şi cel puţin o sabie

Orice bodyguard care se respectă are o formă demonică şi cel puţin o sabie

– Există două elemente care încearcă să dea puţină greutate şi profunzime anime-ului: singurătatea, pe de-o parte, şi ideea de a te schimba în bine pentru cineva, în încercarea de a răspunde aşteptărilor celeilalte persoane, de a „creşte” şi a deveni cineva mai bun. Ambele trăiri emoţionale vin din perspectiva lui Ririchiyo şi contribuie cât de cât la „îmbogăţirea” anime-ului şi cu nişte umbre, dincolo de culorile vesele.

– Inserturile cu informaţii despre mitologia japoneză – centrate pe tipurile de demoni întâlnite în basmele şi legendele japoneze, micile definiţii de la începutul/ sfârşitul episoadelor aduc un plus de cunoaştere tuturor fanilor, prin mici frânturi de cultură niponă, zic eu:)

Inu-x-Boku-SS_7– Grafic vorbind, Inu x Boku Secret Service e tare plăcut ochiului. Sau cel puţin ochiului meu;

– Soundtrack-ul: opening song sună al naibii de bine. În plus, modul în care ending-urile au fost adaptate câte unui personaj în parte aduce o mică notă de originalitate (deşi sunt gata să bag mâna în foc că Inu x Boku Secret Service nu e singurul anime care a apelat la artificiul ăsta);

– Sucirea intrigii din final e tare tare reuşită, iar…

– ..ultimului episod i-aş da probabil nota 20🙂 Rare sunt anime-urile care chiar reuşesc să… (spoiler free). Reuşesesc să!

Inu-x-Boku-SS_8Puncte nu aşa de bune:

– Anime-ul are la bază o poveste fantasy interesantă, care, chiar dacă nu tocmai originală, ar fi meritat ceva mai multă atenţie. Din păcate, devine doar o parte a scheletului de susţinere a poveştii de dragoste;

–  Scenele de acţiune, în sensul „palpitant” al cuvântului, sunt atât de rare încât ar putea intra în categoria „inexistente”;

Rezidenţii Casei

Rezidenţii Casei Ayakashi

– Deşi are o atitudine care sugerează că e mult mai mult decât pare, ca personaj, Soushi rămâne insuficient „dezvoltat”. În aproape 90% din desen, nu iese din rolul auto-asumat de bodyguard ceremonios, iar când în sfârşit se ajunge la miezul problemei, se duce naibii numărul de episoade. The end;

Inu x Boku Secret Service e un anime romance relativ simpluţ, fără cine ştie ce pretenţii de interpretări complicate. O comedie romantică cu personaje simpatice şi o poveste drăguţă, numai bună pentru două-trei seri de vacanţă.