kotoura_san_1Kotoura-san e un anime pe care m-am grăbit la început să-l înghesui în categoria „neinteresante” după doar două rânduri de prezentare  şi o poză generică ce nu promitea nimic interesant. Cumva, (nu prea mai ţin minte prin ce învârtire a sorţii), i-am dat şansa primelor 5 episoade, singurele apărute la momentul respectiv (seria fiind ongoing pe atunci). Binişor, pentru început, mi-am zis, uşor plictisitor după o serie de glume repetitive. Apoi Kotoura-san s-a pierdut în noianul de anime-uri noi şi de episoade de alergat de la o săptămână la alta, iar eu am renunţat să-l mai urmăresc. Abandonul a fost total, până la urmă, pentru că nu am reuşit să mai găsesc undeva timpul şi dorinţa necesară de a-l relua. Are părţi bune şi părţi rele, pe care le-aş trece repede în revistă, pe baza celor cinci episoade pe care le am la activ. Dar mai întâi, povestea:

O întâlnire care schimbă culorile prin care se vede lumea

O întâlnire care schimbă culorile prin care se vede lumea

Kotoura Haruka este o liceeană de 15 ani cu o abilitate supranaturală: poate citi gândurile celor din jur. Puterea s-a manifestat încă din copilărie, iar Haruka, nereuşind să facă diferenţa între ceea ce spun şi ceea ce gândesc oamenii, a fost implicată într-o mulţime de situaţii dificile, care au dus, printre altele, chiar la divorţul părinţilor ei. În prezent, proaspăt transferată la un alt liceu, încearcă să rămână izolată de restul elevilor. Cu toate acestea, Manabe Yoshihisa, unul dintre colegii de clasă, recunoscut pentru atitudinea lipsită de griji, încearcă să se apropie de ea… şi nu fuge cât colo când află că Haruka poate citi gândurile, ci e de-a dreptul fascinat.

Ză good:

Se naşte o poveste de dragoste...

Se naşte o poveste de dragoste…

Povestea e simpatică, în stilul ei „supranatural înghesuit în school-life, dar cât se poate de comun, de fapt”. În esenţă, Eroina, singură şi nefericită, se împrieteneşte Eroul datorită căruia începe să interacţioneze cu ceilalţi. Odată grupul de prieteni format, se desfăşoară diverse întâmplări cu iz liceean, inclusiv un romance care implică şi un triunghi amoros. Nimic nou, aici, vechea cărare bătută şi răzbătută de multe anime-uri de genul:)

Ideea cititului gândurilor, combinată cu imaginaţia hiper-bogată a lui Manabe care are şi el obsesiile lui, reprezintă punctul de plecare pentru majoritatea scenelor amuzante şi a atmosferei destinse (în mare parte).

Şi, nu în ultimul rând, povestea de dragoste abil împletită printre rânduri reprezintă, cu siguranţă, un punct de interes pentru toţi căutătorii de anime-uri romance:)

Ză bad:

Un moment dramatic

Un moment dramatic

Anime-ul începe într-un mod cât se poate de serios şi de dramatic şi te pregăteşti sufleteşte pentru scene similare. Însă dintr-o dată, alunecă într-o comedie atât de neaşteptată, încât nu eşti sigur dacă nu cumva au schimbat producătorul pe la jumătatea celui de-al doilea episod. De la suferinţă la umor brusc, nu mai ştii în ce gen să încadrezi Kotoura-san, şi, pe când mai aştepţi totuşi încă două-trei secvenţe serioase, te trezeşti complet dezamăgit.

Povestea este, din păcate, mult prea comună pentru a stârni vreun interes celor care îşi doresc şi ceva nou pe lângă scenele obişnuite de love-hate-friendship-fun-school-etc. În plus, scenele umoristice bazate pe gândurile dubioase ale lui Manabe şi reacţiile lui Haruka devin relativ plictisitoare prin repetitivitatea lor, după vreo 4 episoade.

O încercare de înveselire a graficii - una dintre puţinele reuşite

O încercare de înveselire a graficii – una dintre puţinele reuşite

Şi dacă ar fi să trec şi un ză ugly aici undeva, aş vorbi despre grafica mediocră a anime-ului, care nu contribuie cu nimic la câştigarea de fani, ba din contră… Pentru un anime realizat la sfârşitul lui 2012, grafica din Kotoura-san este dezamăgitoare – deşi, recunosc, se putea şi mai rău de atât.

Ză conclusion?

Kotoura-san e un anime care merită, cu siguranţă, măcar o şansă, pentru părţile lui bune. S-ar putea să placă sau să nu, dar, la urma urmei, aşa se întâmplă cu orice producţie video, audio sau tipărită. Probabil că dacă ar fi fost apărute la vremea respectivă, aş mai fi urmărit câteva episoade, din inerţie, pentru că, în acel prim moment, îmi atrăsese suficient atenţia:)