You are currently browsing the monthly archive for mai 2013.

tWoK_EPHEMERA-1_CODES-webresDin când în când, mă mai apucă dorul de The Way of Kings şi mai trag cu ochiul la veşti despre când va apărea volumul 2 (Words of Radiance – programat cândva la sfârşitul acestui an).

Până una alta însă, adunasem încă de atunci nişte citate pe care am tot vrut să le postez. Aşa că iată-le, într-o seară în care aş reciti prima carte din The Stormlight Archives, dacă n-aş fi prinsă fără scăpare în universul Vorkosigan. Le-am combinat cu o serie de ilustraţii din roman, doar pentru efect (toate fotografiile-s de găsit aici).

***

„The body needs many different foods to remain healthy. And the mind needs many different ideas to remain sharp.” (The Way of Kings, vol 1, pp. 138-139)

„But you’ll always find people telling stories about supposedly better days. (…) We remember the good times and the bad ones, forgetting that most times are neither good, nor bad. They just are.” (vol 1, p. 343) Citește restul acestei intrări »

scoarta

suisei_no_gargantia_Suisei no Gargantia (Gargantia on the Verdurous Planet) e un frumos anime SF, cu accente mecha şi un feeling uşor „steampunk”, a cărui acţiune se desfăşoară în viitorul îndepărtat al omenirii. O catastrofă de proporţii a determinat oamenii să caute refugiu în spaţiu, pe alte planete, formând ceea ce acum poartă numele de Alianţă Galactică. Tehnologia a permis dezvoltarea unor maşinării inteligente – roboţi de luptă/ armuri (le spuneţi cum vreţi, numele lor original e Machine Caliber) care pot interacţiona liber cu piloţii lor, aceştia fiind arma secretă folosită în războiul disperat împotriva unei rase extraterestre, Hideauze, de înfrângerea cărora depinde supravieţuirea civilizaţiei umane.

suisei_no_gargantiaÎntr-o misiune decisivă care se transformă într-o retragere haotică, soldatul Ledo şi Chamber, Machine Caliber-ul pe care îl pilotează, sunt aruncaţi într-o gaură de vierme şi călătoresc la întâmplare prin spaţiu, ajungând într-un final pe Pământ.  Ledo descoperă că Terra, planeta de origine a omenirii, despre care se credea că e doar un mit sau că a fost complet distrusă, există cu adevărat, şi este populată de „primitivi”: deşi uscatul a fost înghiţit de ape şi planeta a devenit un imens ocean, oamenii rămaşi în urmă au găsit o cale de a supravieţui şi trăiesc pe corăbii uriaşe, grupaţi în flote care cutreieră curenţii oceanici. Citește restul acestei intrări »

DSCF7042.

DSCF6807.

DSCF7048

cetaganda2Publicată iniţial în 1995-1996, nominalizată pentru premiul Locus în 1997, primind critici mixte care au descris-o drept interesantă, dar nu neapărat cea mai bună lucrare a lui Bujold, Cetaganda continuă saga Vorkosigan cu o aventură politică desfăşurată exact în inima imperiului inamic. Miles Vorkosigan şi vărul său, Ivan Vorpatril, sunt trimişi ca reprezentanţii oficiali ai Barrayar-ului la înmormântarea Împărătesei de pe Cetaganda. Însă activităţile diplomatice şi participările paşnice la ceremoniile oficiale se transformă într-o vânătoare disperată pentru a găsi un criminal, un trădător şi un artefact valoros. Cu Miles la cârmă şi Ivan plângându-se tot drumul, ca întotdeauna:)

Obişnuită deja cu stilul de a scrie SF al lui Bujold, nu am putut decât să mă bucur că-l regăsesc într-un alt roman mişto ca toate celelalte. De data aceasta, autoarea îl lasă pe Miles să se joace un pic de-a detectivul. Aşa că: adio, acţiune desfăşurată în forţă, bine ai venit, mister deşirat în spatele puternicului imperiu Cetagandan (? sper că aista-i adjectivul potrivit). Şi pe măsură ce căutăm făptaşul, descoperim încă o civilizaţie nouă, bazată, de data aceasta, pe manipularea genetică extremă, pe baza căreia sunt create rangurile sociale şi se distribuie puterea. Citește restul acestei intrări »

daily_livesCauţi o comedie care să te facă să râzi până aluneci de pe scaun? (oki, prea puţin plauzibil la vârsta la care deja poţi citi asta, dar aşa ar suna expresia). Sau, cel puţin, până când te dor muşchii stomacului şi nu mai poţi să-ţi ştergi lacrimile şi din când încând începi să râzi isteric pentru că îţi aduci aminte tam-nesam de vreo scenă? Ei bine, atunci trebuie să arunci un ochi la Danshi Koukousei no Nichijou (Daily Lives of Highschool Boys). După cum sugerează şi numele, anime-ul are în centru viaţa cât se poate de normală a trei liceeni – Tadakuni, Hidenori Tabata şi Tanaka Yoshitake pe numele lor, cu toţii elevi în cadrul liceului de băieţi Sanada North.

Desenul e un „slice of life” care se ţine întru totul de numele genului: nu există aventuri extraordinare şi nici măcar o intrigă complexă, iar episoadele sunt formate din foarte obişnuite, dar extrem de amuzante, momente din existenţa cât se poate de comună a celor trei. Precum părerile despre obiectul vestimentar numit „fustă”. Sau mici scenete puse la cale în camera lui Tadakuni. Sau concursul de poveşti de groază. Sau o seară pe malul râului, când să fii un băiat singur poate isca o situaţie socială cel puţin bizară. Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 87 de abonați.

Goodreads

mai 2013
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031