Cetaganda – Lois McMaster Bujold

Publicată iniţial în 1995-1996, nominalizată pentru premiul Locus în 1997, primind critici mixte care au descris-o drept interesantă, dar nu neapărat cea mai bună lucrare a lui Bujold, Cetaganda continuă saga Vorkosigan cu o aventură politică desfăşurată exact în inima imperiului inamic. Miles Vorkosigan şi vărul său, Ivan Vorpatril, sunt trimişi ca reprezentanţii oficiali ai Barrayar-ului la înmormântarea Împărătesei de pe Cetaganda. Însă activităţile diplomatice şi participările paşnice la ceremoniile oficiale se transformă într-o vânătoare disperată pentru a găsi un criminal, un trădător şi un artefact valoros. Cu Miles la cârmă şi Ivan plângându-se tot drumul, ca întotdeauna:)

Obişnuită deja cu stilul de a scrie SF al lui Bujold, nu am putut decât să mă bucur că-l regăsesc într-un alt roman mişto ca toate celelalte. De data aceasta, autoarea îl lasă pe Miles să se joace un pic de-a detectivul. Aşa că: adio, acţiune desfăşurată în forţă, bine ai venit, mister deşirat în spatele puternicului imperiu Cetagandan (? sper că aista-i adjectivul potrivit). Şi pe măsură ce căutăm făptaşul, descoperim încă o civilizaţie nouă, bazată, de data aceasta, pe manipularea genetică extremă, pe baza căreia sunt create rangurile sociale şi se distribuie puterea.