cetaganda2Publicată iniţial în 1995-1996, nominalizată pentru premiul Locus în 1997, primind critici mixte care au descris-o drept interesantă, dar nu neapărat cea mai bună lucrare a lui Bujold, Cetaganda continuă saga Vorkosigan cu o aventură politică desfăşurată exact în inima imperiului inamic. Miles Vorkosigan şi vărul său, Ivan Vorpatril, sunt trimişi ca reprezentanţii oficiali ai Barrayar-ului la înmormântarea Împărătesei de pe Cetaganda. Însă activităţile diplomatice şi participările paşnice la ceremoniile oficiale se transformă într-o vânătoare disperată pentru a găsi un criminal, un trădător şi un artefact valoros. Cu Miles la cârmă şi Ivan plângându-se tot drumul, ca întotdeauna:)

Obişnuită deja cu stilul de a scrie SF al lui Bujold, nu am putut decât să mă bucur că-l regăsesc într-un alt roman mişto ca toate celelalte. De data aceasta, autoarea îl lasă pe Miles să se joace un pic de-a detectivul. Aşa că: adio, acţiune desfăşurată în forţă, bine ai venit, mister deşirat în spatele puternicului imperiu Cetagandan (? sper că aista-i adjectivul potrivit). Şi pe măsură ce căutăm făptaşul, descoperim încă o civilizaţie nouă, bazată, de data aceasta, pe manipularea genetică extremă, pe baza căreia sunt create rangurile sociale şi se distribuie puterea.

Coperta primei ediţii

Coperta primei ediţii

Miles, în stilu-i caracteristic, găseşte cele mai eficiente căi pentru a intra în bucluc şi, ca de obicei, îl tărăşte după el pe Ivan, vărul său mai mare. Ivan Vorpatril este un personaj interesant, un companion perfect pentru Miles, atât din punctul de vedere al acţiunii (Ivan reprezintă back-up-ul de încredere de care are nevoie Miles pentru a reuşi să-şi ducă la capăt planurile), cât şi al construcţiei personajelor în sine, reprezentând tot ceea ce Miles şi-ar fi dorit să fie din punct de vedere fizic (Ivan este atletic şi puternic, deosebit de chipeş, cu un succes uluitor în rândurile persoanelor de sex opus). Împreună formează o echipă perfectă şi un punct excelent de plecare pentru 90% din paragrafele comice ale romanului.

Fără a intra în detalii imposibil de urmărit din punct de vedere tehnic, Bujold descrie, în câteva cuvinte, Cetaganda, o societate în care manipularea genetică determină formarea tuturor oamenilor de pe planetă. Ideea, combinată cu o mică discuţie privind jocul puterii între rase, dar şi între rolurile masculin – feminin, merită analizată din mai multe unghiuri şi ar fi interesant de urmărit, poate, şi într-un alt roman.

Una peste alta, Cetaganda are ce oferi cititorilor – este o carte bine construită, cu personaje simpatice, umor de calitate, câteva idei aruncate ca petalele deasupra apei (cine vrea să le prindă e binevenit să încerce). E genul de roman pe care trebuie să-l citeşti, nu despre care să citeşti la infinit… aşa că mă opresc aici cu vorbăria, urând un generic „Lectură plăcută!”:)

cetaganda3