Cine erau?

– Nu cred ca am mai fost prin partea asta a Bucurestiului, zic, aproape alergand pe urmele ei.

Vantul sufla rece si imprastie frunzele intr-o izbucnire violenta de galben si rosu si-mi smulge si-o agrafa din par, cu tot cu vreo doua fire ramase agatate de ea. Incerc sa o prind, dar cumva ajunge pe asfalt si de acolo se face nevazuta. O caut din priviri in timp ce ma lupt cu bretonul care mi-a ajuns in ochi, dar imi aud numele strigat si imi reiau mersul apasat pe alee, ocolind baltoacele. Drumul pare sa duca in parc, rasucindu-se dinspre vitrinele magazinelor catre palcurile de copaci.

– Sigur trebuie sa o luam pe aici?

Si apoi nu mai intreb nimic pentru ca vad, undeva printre crengile trantite de vant intr-o parte si in alta , o usa. Nu-i nimic iesit din comun la ea, o intrare ca toate intrarile, desi pare sa stea, cumva, exact la granita dintre agitatia vegetala a parcului si sirul ordonat de vitrine elegante.