toamna_cu_farmec– Nu cred ca am mai fost prin partea asta a Bucurestiului, zic, aproape alergand pe urmele ei.

Vantul sufla rece si imprastie frunzele intr-o izbucnire violenta de galben si rosu si-mi smulge si-o agrafa din par, cu tot cu vreo doua fire ramase agatate de ea. Incerc sa o prind, dar cumva ajunge pe asfalt si de acolo se face nevazuta. O caut din priviri in timp ce ma lupt cu bretonul care mi-a ajuns in ochi, dar imi aud numele strigat si imi reiau mersul apasat pe alee, ocolind baltoacele. Drumul pare sa duca in parc, rasucindu-se dinspre vitrinele magazinelor catre palcurile de copaci.

– Sigur trebuie sa o luam pe aici?

Si apoi nu mai intreb nimic pentru ca vad, undeva printre crengile trantite de vant intr-o parte si in alta , o usa. Nu-i nimic iesit din comun la ea, o intrare ca toate intrarile, desi pare sa stea, cumva, exact la granita dintre agitatia vegetala a parcului si sirul ordonat de vitrine elegante.

Deschidem usa si intram, in clinchet de clopotei, in semiintuneric si liniste. E cald inauntru, si in aer se rostogoleste in cercuri un parfum placut. Pe pereti, de jur imprejur, disting cu coada ochiului rafturi intregi pline de sticle. Dar n-am timp sa trag cu ochiul. Deocamdata ma smucesc violent incercand sa compensez lipsa agrafei pierdute putin mai devreme si sa-mi asez suvitele la locurile lor. Cand ochii mi se obisnuiesc cu lumina , vad ca nu suntem singure. In fata noastra mai sunt cateva siluete feminine, asteptand la coada. Oftez exasperata. E aglomerat oriunde te-ai duce in orasul asta.

Arunc curioasa o privire peste capetele tuturor: la tejgheaua asezata in coltul din dreapta al incaperii, o femeie de vreo 50 de ani, cu parul asezat intr-un coc argintiu perfect, povesteste ceva unui grup de trei fete. Privirea imi e atrasa fara sa vreau de cele trei. Cred ca sunt surori, pentru ca seamana ca trei picaturi de apa. Au un par auriu, matasos si drept, care e lasat despletit pe spate si care le ajunge pana-n talie. Bineinteles c-o fi vopsit, nimeni nu-i atat de nenatural de blond de la mama natura. As putea sa jur ca le sta asezat fix la fel tuturor – dat dupa urechea dreapta intr-o parte, venind peste umar in cealalta parte. Au profile foarte frumoase, iar cand una din ele intoarce capul spre mine o fractiune de secunda, disting niste trasaturi extraordinare, cu ochi mari albastri si buze pline. Mult prea pline (suspectez botox). Si sunt imbracate cam subtirel pentru toamna, judec eu. Bluze albe de matase, aproape transparente, foarte decoltate, care le flutura la fiecare miscare, si niste fuste lungi, din acelasi material. Parca au iesit dintr-o poveste, asa cum se tin de mana si cum par sa stea pe varfurile picioarelor, gata sa inceapa sa danseze… Parca ar fi niste Iele, ma gandesc, dupa care ma pufneste rasul.

– Deci ce ai pentru noi astazi?, se aude o voce melodioasa – una dintre cele trei blonde s-o fi plictisit sa asculte explicatiile femeii.

– Aceeasi problema? Vi se ingrasa parul prea repede?

– Da, nu ne-a ajutat ce ne-ai dat data trecuta, se plange… aceeasi fata? E greu sa-mi dau seama.

– Bine, atunci haideti sa incercam cu un altfel de Farmec.

Si se intoarce brusc cu spatele, scotoceste ceva printre cutii, apoi se intoarce zambind. In mana are doua sticlute albe cu etichete verzi, pe care cred ca le-am mai vazut pe undeva…. Disting, scris pe ele,  „Gerovital Plant Tratament”, dar e tot ce apuc sa citesc.

– Ce e asta, intreaba una din blonde, noi nu am venit pentru cosmetice!

– De la o vreme nu-mi mai ies amestecurile asa cum ar trebui. Dar am gasit altceva mult mai bun. Nu sunt tocmai cosmetice. Poftim: „Tratament sebum control”. Incercati asta. Si v-am zis de atatea ori, fara balsam, nu face decat sa vi-l ingrase mai rau. Aveti si voi o obsesie, vreti sa va stea parul drept tot timpul!

– Dar…!

Insa niciuna nu mai apuca sa zica ceva. Femeia le arunca o privire hotarata, iar fetele iau cele doua sticle si pornesc spre usa. Ma dau mai aproape tocmai cand urmatoarea clienta isi despleteste coada din jurul capului. O mare de par negru ca noaptea, cu reflexe albastrui si onduleuri perfecte, curge in toate directiile … si la figurat, si la propriu, caci in elasticul de par au ramas prinse cateva smocuri serioase, iar niste fire plutesc incetisor spre podea.

– Inca iti cade parul, asa-i?

Tanara aproba tacuta din cap, in timp ce isi roteste ochii mari, verde-auriu cu sclipiri albastrui, de jur imprejurul iei crem pe care ies in evidenta alte fire razlete. Contrastul dintre suvitele negre si pielea ei palida e nefiresc. Si ea e vopsita, siiiiigur-sigur, stabilesc eu. Si cu ea e ceva, e prea perfecta. La fel ca la surorile blonde de mai devreme, imi pare cunoscuta, de parca as fi citit despre ea undeva demult. E ciudat cum are pantofii perfect uscati, la fel si marginile pantalonilor largi care ii atarna pe jos, observ fara sa vreau… Zici ca n-a venit de-afara.

– Pentru tine, Farmecul este un Tratament anticadere, spune femeia, inmanandu-i doua sticlute. Atat samponul, cat si serul – vezi trebuie sa le folosesti pe amandoua. Lasa-le sa-si faca efectul si nu mai sta atat de mult in apa. Urmatoarea!

Fata cu parul negru porneste in pas vioi si iese pe usa cat ai zice peste si pana sa ma dezmeticesc, am ajuns si eu in fata ochilor iscoditori ai femeii care tamaduieste parul.

– N-ai mai fost pe aici, asa e? Si nici nu esti ca celelalte. Cu ce pot sa te ajut?

Ma uit la ea si ma intreb daca sa incep sa ma vait ca nu vreau sa-mi stric parul de la vopsea. Dar ca nu ma pot opri din vopsit, pentru ca pe sub straturile de pigment artificial, se ascund suvite intregi de fire albe, desi sunt departe de varsta la care ar trebui sa-mi fac griji pentru asta. Dar nici nu deschid bine gura, ca vorbeste iarasi:

– Ah, am inteles. Pentru tine nu-i destul un singur Farmec, fata mea.

Raman cu gura cascata in timp ce se intoarce cu spatele si deschide o cutituta, un soi de cufaras, unde are pitite sticlute ca cele de mai devreme, si alege cateva.

– Incearca samponul asta – te speli cu apa calduta, nu fierbinte. Apoi pe parul umed intinzi serul asta („Gerovital Plant Tratament Pro Color”, ma straduiesc sa citesc pe eticheta, caci gesticuleaza din abundenta). Vezi sa nu te mai clatesti. Incearca sa nu folosesti uscatorul decat daca vrei sa-l aranjezi in vreun fel anume, iar o data pe luna, aplici una din mastile astea doua. Ti-as zice sa incepi cu Masca anti-age 30+, ca sa echilibrezi imbatranirea parului.

Inca socata ca n-am apucat sa scot un sunet, iau sticlutele in timp ce sunt trasa de maneca afara. Aproape ca intru cu totul in femeia din spatele meu. E infofolita bine intr-o haina lunga pana in pamant, de culoare inchisa – un maroniu ca trunchiurile copacilor batrani din padure. Isi tine bine si gluga pe cap, stransa cu mana. Ii vad clar pielea usor inchisa la culoare, putin zbarcita, cu unghii lungi, colorate intr-o oja sangeriu-inchis.

Nici scuze n-apuc sa imi cer. Iesim pe usa si ne izbeste din plin o rafala de vant.

– Ti-am zis eu: aici, parul se tamaduieste!

Ma uit la ea buimaca. Zarva orasului pare atat de bizara aici, in mijlocul frunzelor, in coltul asta la granita dintre real si ireal, in care basmele merg pe doua picioare, magia s-a mutat in cosmetice, iar vanzatoarea citeste gandurile.

– Fetele alea, cine erau? Imi pareau cunoscute, de parca ar fi…

– De parca ar fi ce? Nimeni nu mai citeste povesti astazi. Si n-ai vazut, de fapt, nimic.

***

Acest articol participa la SuperBlog 2013.