tentatii_irezistibilePrezentul se imparte in doua pentru mine. In planul fad, gri, al realitatii fizice, unde pur si simplu exist. Atat. In planul celalalt, totul se invarte in jurul lui. Doar el imi readuce culorile in jur si imi da sens. Traiesc o viata dubla: in spatele formei mele, exista o umbra, legata mereu cu sfori de el. De mainile lui. De atentia lui perfecta, care nu scapa nimic, de privirea care soarbe fiecare cuvant. Pot trai si fara el, dar atunci sunt nimic. O existenta seaca, un obiect, coperte goale umplute de praf. Cred ca se cheama dependenta.

Cand e liniste si raman doar eu cu mine, imi aud propriile batai – tac-tac, tac-tac, tac-tac. Sau… o fi de la ceasul de pe noptiera? L-a pus chiar langa mine.

Ziua mea incepe cand lumina se strecoara prin perdea si pot sa-i ghicesc forma, sa-i urmaresc conturul fetei. Apoi se foieste printre perne si stiu ca se trezeste. Si prind viata, un vuiet puternic ma cuprinde pe de-a-ntregul, o energie demonica, violenta, care ma zguduie cu totul… Desi s-ar putea sa fie, totusi, alarma de la ceas, care suna in creierii diminetii de-ar trezi si strada.

Ziua mea se opreste cand pleaca. Timpul trece in fire de praf care se insira, unul cate unul, peste mine. In tac-tac-ul sacadat. In sunete infundate. Balerina de portelan ma inghionteste intr-o parte. Un creion cu varful rupt s-a rostogolit pana la mine. Sticla de parfum a ramas fara capac si o bucata dintr-o foaie s-a strans intr-un colt. Dar eu nu fac decat sa ma gandesc la el.

Ziua mea incepe din nou atunci cand se intoarce. Chiar daca nici nu ma priveste si-i vad doar ceafa si crestetul capului, asa cum sta aplecat peste tastatura. Dar in seara asta, ceva e diferit. Vrea sa plece la un film. Si uneori, seara, daca iese din casa, ma ia cu el. Mai devreme, am citit tot pe ecranul monitorului. Am aflat totul despre „Tentatii (i)rezistibile”, o comedie despre trei dependenti care se lupta cu tentatia si care vor sa castige controlul. Numai eu nu vreau. Numai eu ma complac in obsesia mea.

Dar ce se intampla? Se intoarce oare spre mine? Ma ia cu el, sa-i tin de urat pe drum? Nu mai pot sa respir de fericire!books_1

Stiti ceva? De fapt, uneori ma sufoc si cand iese pe usa si ma uita aici. Aiurea, o sa ziceti, o carte nu respira. Dar am si eu voie sa folosesc o metafora, nu? Noi, cartile, facem schimb de idei. Va spun un secret: cand impartim o biblioteca, susotim intre noi, desi nimeni nu ne-aude. Dar cateodata raman singura, uitata pe raftul asta – o carte dependenta de cititorul ei.

***

Acest articol participa la (super) competitia SuperBlog 2013:)