Noi suntem zeii cazuti. Poate ca nu ne mai venereaza ca in trecut, poate ca nu ne mai inchina temple si nu ne mai aduc ofrande. Dar ne-am pastrat, cumva, printre faramitele realitatii lor, amintiri dintr-o epoca veche. Suntem in statuile pe care le pastreaza cu atata grija, uneori in filmele la care se uita, alteori in cartile pe care le citesc. Poate ca nu isi aduc aminte de noi intotdeauna, dar suntem acolo cateodata, pe undeva, ramasite de fiinte uitate, venite din alte ere…

Insa de la asta si pana ca eu, Afrodita, zeita frumusetii si a iubirii, perfectiunea intruchipata, sa am probleme in a cuceri un muritor…! IMPOSIBIL! Va vine sa credeti asa ceva?!

Ne stiti pe noi, zeii, ca doar ati citit Legendele Olimpului…Le-ati citit, nu? Ideea e ca, deh, ati vazut si voi, cateodata ne mai si plictisim unii de altii. Si atunci punem ochii pe cate un muritor. Ce, credeati ca numai Zeus umbla creanga? E drept, unii dintre noi sunt mai discreti.

Stiu, suntem in secolul XXI. Suna neverosimil. Iar noi oricum nu prea mai plecam de pe Olimp. Dar suntem zei – cand intram in lumea oamenilor, stim sa ramanem nedescoperiti. Iar eu m-am descurcat atat de bine la a parea un om oarecare, incat se pare ca toata capacitatea mea de seductie s-a dus pe apa Sambetei! Mor de necaz!

Cum s-a intamplat? Stateam pe norul meu preferat, impletindu-mi stele de zapada in cosite, plictisindu-ma si privind intr-o doara la muritorii de rand, cu vietile lor atat de scurte, cand am dat cu ochii de El. Si de-atunci nu m-am mai gandit la altceva. Mi-am zis: trebuie sa fie al meu!

M-am strecurat pe langa Hefaistos (hei, nu va uitati asa la mine! Am un sot care sta tot timpul in fierarie si e mereu mult prea ocupat! Ce pot sa fac?) si-am sarit in gol catre pamant. Pana sa aterizez, imi folosisem deja o parte din super-puteri sa aranjez putin realitatea (sunt totusi o zeita importanta, imi permit sa trisez macar nitel). Si asa am ajuns sa fiu „noua colega de la locul lui de munca” – sub rolul asta am cele mai mari sanse sa fiu in centrul atentiei si sa-l cuceresc. M-am inselat amarnic! Mi-au pus biroul trei etaje mai jos fata de al lui si nici macar nu reusesc sa-l vad!

Am vrut sa ma incadrez in imaginea frumusetii contemporane! Nu ca as intelege-o, dar cum sa dai gres cand esti perfectiunea intruchipata? M-am uscat ca o scandura, mi-am umflat pieptul, mi-am galbejit parul, mi-am luat haine care mai au putin si ma sufoca. Nici nu s-a uitat la mine.

Am citit ca dragostea trece prin stomac. Ce poate fi mai apreciat decat o ofranda de carne? I-am gatit o friptura. L-am alergat prin tot biroul cu ea. A doua zi am aflat ca e vegetarian.

Dar deja sunt la capatul rabdarii. Am mandria mea, sa stiti. Nu sunt oricine, sa se joace cu mine. Sunt Afrodita, Zeita Frumusetii si a Iubirii, si sunt razbunatoare. Am blestemat-o pe Meduza sa-i creasca serpi in cap, am innebunit caii lui Glaucus, sa-l faca bucati in timpul cursei de care, am…

– …Nevoie de ajutor, poate?

– Hermes, ce cauti aici?

– Pai ti-am adus o veste, doar sunt mesagerul zeilor, nu? Poftim, vesti de sus, intr-un pachet. Anonim. Nu, nu stiu cine l-a trimis. Si chiar daca as sti, nu ti-as spune. Hai ca am plecat, am un pergament de dus tocmai in Sahara. Incearca sa nu omori pe nimeni.

In pachetul misterios, o licoare magica, si-un mesaj. „Exista un mit care spune ca numai apa neinceputa de izvor, cu un strop de ambrozie si …”. Ma opresc din citit. Iau licoarea si o arunc direct pe geam.

Am sa ma mai joc doar o singura data. Si de data asta, o sa fie dupa regulile mele. Chiar daca o sa mai trisez doar un pic. Ma intind lenes catre sticluta de Super Playboy.

***

Iar am ramas peste program, a naibii treaba. Sper ca sunt singur in cladire si nu ma trezesc iar cu nebuna aia de la etajul trei suflandu-mi in ceafa. E draguta, dar dubios de insistenta. Nu ca n-ar fi flatant, dar e agasant si prea fac astia misto de mine.

Bezna.

Ah, nu, pe bune s-a luat curentul? Acu’ o sa bajbai spre iesire ca un orbete. Trag de manere rucsacului, cu mobilul intr-o mana, intr-un slalom disperat printre scaune, cand … un parfum cunoscut ma face sa-mi intorc brusc capul pe intuneric. Trag aer in piept. E imbietor, apetisant, seducator, ma urmareste de cateva zile. Ma obsedeaza.

Un fosnet. O silueta in lumina slaba a becurilor de afara.

Anticipez momentul in care o sa se apropie de mine. Imi bubuie urechile, am dat drumul rucsacului, da-l naibii de mobil. Silueta a disparut de la fereastra.

Crrrc crrrc, lumina alba imi arde retinele. S-au aprins neoanele. Biroul e gol si din silueta a ramas doar o dara de parfum.

Ah, deci asa vrei sa ne jucam…

***

Acest articol participa la SuperBlog 2013.

Super_Playboy_Print_SP.indd