Un ingeras pe umarul drept, un dracusor pe umarul stang, amandoi soptind in urechi, de parca lumea ar fi doar alegeri intre alb si negru. Dar in realitate, in locul Binelui si Raului intruchipati pe umeri, avem undeva in spate o umbra a eului si, uneori, nici macar nici nu-i mai auzim vocea cand sopteste. Ne multumim sa actionam fara sa vedem cine ne-a impins.

Eul-meu-Umbra vede lumea prin ochiul meu stang. E albastru, cu multe brate, ca o zeitate indiana furioasa care imi sufla in ceafa. Face multe rautati de felul lui, dar niciodata nu e mai otravitor decat atunci cand loveste fulgerator, ca un sarpe, din subconstient. Cand pune etichete fara sa imi dau seama.

Va zic, Eul-meu-Umbra e inarmat pana in dinti. Pe bune, are un arsenal intreg. Arunca etichetele ca pe niste cutite si cu ele taie realitatea. Izbeste in oameni cu stampile colectionate de pe unde apuca – in numar limitat, dar cu tus negru. Si ia bucatile de fiinte umane si le baga in dosare de hartie, pe categorii. Nu-i prea ordonat, dar uneori lasa post-it-uri pe ele, scrise cu pixuri colorate, ca sa nu uite: „oameni care sunt rai doar pentru ca…” sau „oameni care sunt prosti doar pentru ca …”.Logo-stampile-online_

Eu n-am decat o guma sa sterg tusul de pe oameni. Insa cum poti sa-l stergi daca uneori nu-ti dai seama ca e acolo? Daca, in timp ce tu clipeai, Eul tau umbra a scos o mana din intunericul subconstientului si l-a pocnit pe Celalalt in frunte cu o eticheta? Si tu nu-ti dai seama si citesti doar ce scrie pe ea, fara sa mai treci cu intelegerea dincolo?

In lupta asta cu Eul-meu-Umbra trebuie sa-mi exersez ochiul drept. Sa fiu intotdeauna pregatita, sa stiu ca asa se intampla intotdeauna, ca suntem facuti sa gandim in cuburi de stereotipuri. Ca nu e vina noastra cand adunam lumea si o stivuim, mai intai,  in cutii. Vina apare cand lasam lucrurile in dosare si nu le mai scoatem de acolo. Cand nu mai stergem cu guma tusul pe care tot noi il punem fara sa ne dam seama.

46040_TypolgDar daca n-as mai sta in asteptare, doar reactionand? Daca in razboiul asta as avea si eu o arma? O Super-Stampila care sa le anuleze pe toate celelalte? Una care, atunci cand atinge pielea, te face sa le vezi pe cele care erau deja acolo? Dupa care le face ghemotoc ca sa nu mai fie?

Vorbesc de una adevarata, caci nu merge asa, doar din ganduri. Ar fi rotunda si ar scrie pe ea „Uite o stampila! Acum, vezi dincolo de ea!”. Ar trimite la un chip zambitor. Ar fi stampila mea alungatoare de stampile si pe cuvant ca as pune-o pe toti oamenii pe care ii intalnesc. Si n-as vedea-o numai eu.

… Din pacate, probabil ca nu pot alerga chiar asa sa stampilez oamenii pe strada… nu?

super-stampila

***

Articolul aista participa la SuperBlog 2013🙂