alfabetJocurile copilariei? Nici macar nu s-au terminat. Jocurile de adult nici macar nu exista. Totul nu-i decat o mare pacaleala, ca-ntr-un 1 aprilie care nu se mai termina, pentru ca la sfarsit, nimeni nu-ti zice „Haaaa! Era o glumaaaaa! Hai sa ne intoarcem de unde am plecat”. Nu. Intr-o zi, Viata vine la tine si-ti spune: „Tadaaaaaa, felicitari! De astazi esti Adult, cu acte cu tot!” Si-ti pune in brate o Diploma de Maturitate, semnata si stampilata, iar tu ramai cu ea in mana, disperat. Nu stii ce trebuie sa faci mai departe. Si nu e nici macar simbolica, Diploma asta, nuuuu, e periculoasa si acaparatoare: iti ia papusile si timpul petrecut stand degeaba la desene animate, iti ia hainele traznite si coditele din par, caci esti prea mare ca sa le mai porti. Isi intinde bratele peste tot si tu nu poti sa te aperi, te inghionteste si te indeamna sa treci toti anii de pana atunci intr-o amintire.

Culmea e ca toti vad Diploma, vad stampilele si semnaturile, dau aprobator din cap si au impresia ca gata, ai absolvit, ai primit un sut afara din copilarie si acum vei reusi perfect sa descalcesti rolul de om matur. Probabil au fost si ei la fel de nesiguri la un moment dat, dar acum trebuie sa se prefaca intelepti, asa e jocul. Intre timp, tu vrei sa te ascunzi undeva, sa meditezi un pic la tot ceea ce ti se intampla, sau sa cauti un Manual, un bilet, o lista de instructiuni, orice. Niste Papuci Seriosi pe care sa-i iei in picioare si care sa te transforme, magic, in omul matur descris pe Diploma aia.

Eu inca n-am gasit nimic. Ar fi fost util un Abecedar al Adultului, pe cuvant. Ar trebui sa-l scriu eu, cand dau de capat nebuniei. Deocamdata ma prefac cum pot, incerc sa nu dau de banuit. Si, de fapt, nu ma dau batuta: eu inca ma mai joc.

Ma joc de-a prinselea cu tramvaiul, in fiecare dimineata. Cateodata pierd si raman pe piua, in statie, uitandu-ma lung dupa el.

Ma joc in scenarii, numai ca am inlocuit ursuletii de plus: cine are nevoie de papusi, cand poti sa te uiti la oameni? La cei care intra in roluri sociale cu replici invatate ca la teatru sau care se ascund dupa masti zambitoare. La cei care vor sa te prinda in jocurile lor.

Ma joc „Tara tara, vrem ostasi” cu toti colegii de birou atunci cand sefii ne alearga cu liste de task-uri, indreptand aratatorul: „Pe tineeeee!”

Ma joc de-a v-ati ascunselea cu kilogramele de pe cantar si cu dulciurile din frigider, ele prefacandu-se ca se pitesc, eu prefacandu-ma ca nu le vad si cantarul gasindu-ne pe toate.

Ma joc de-a super-eroul la cursurile de karate si la sala de fitness, de parca as fi un soi de Jackie Chan la scoala de lupta, gata sa pornesc la drum ca sa ma bat cu toti raufacatorii, sa fac din lumea asta una un pic mai buna.

jocurile_foameiMa joc de-a personajul principal al fiecarei carti pe care o citesc. Pentru ca, bucurie, cartile sunt unele din putinele lucruri pe care Diploma de Adult nu poate sa ti le sterpeleasca fatis (desi mai incearca pe furis, cand iti taie din timpul liber si pune in locul lui activitati obligatorii de om matur). Si-n cartile mele, caut lumi fantastice, intotdeauna – realitatea gri poate sa ramana dincolo de pagini. Eu vreau un viitor indepartat cu tehnologii nemaivazute si invazii extraterestre sau un trecut alternativ al magiei si al fiintelor fermecate. Ca sa pot fi, pe rand, un geniu militar, ca Ender, sau o Arya Stark ratacita intr-o lume cu dragoni, in care urzeala tronurilor se tese cu sange. Ca sa fiu o bucatica dintr-un univers atat de avansat incat eu sigur n-o sa-l mai prind, sau dintr-o lume cu alte reguli decat cele pe care le stiu deja. Si sa nu uit: cer happy-end-uri, intotdeauna, ca un copil care sta cu sufletul la gura, asteptand ca Praslea sa-l infranga pe Zmeu, voind ca Binele sa invinga Raul si totul sa se termine „asa cum trebuie”, macar acolo, in carte.

Nu vreau sa ma opresc din joaca. Ma razvratesc, ca un ecou al lui Katniss din Jocurile Foamei, impotriva societatii, impotriva Diplomelor invizibile cu puteri de legi si a varstelor care iti spune „gata, de aici incolo, nu mai esti copil”. Eu nu sunt de acord.

Eu ma joc de-a adultul.

***

Acest articol participa la SuperBlog 2013.

Anunțuri