Nu. NU. NUUUUUU! O mie de injuraturi si inca de trei ori mai multe! Pe fata mea, proaspat trezita din somnul de frumusete (cica), sta o grupare terorista de cosuri. Trei, mai exact, in toata splendoarea lor respingatoare. Doua-s asezate strategic pe obrazul drept, unul mi-e fix in frunte. Se pregateau de ambuscada sau ce?

Ma uit la moaca mea decorata artistic cu pete rosii care par sa se lateasca de la o secunda la alta. Sa urlu de nervi si sa bat din picior nu ma ajuta – la ce noroc am azi, probabil mi-as zdrobi si degetul mic in vreun scaun. Sa imi smulg parul intrebandu-ma „De ce astazi?! De ce fix astazi?!” ar fi si prostesc din partea mea: mereu patesc acelasi lucru. Intotdeauna, povestea se repeta. E ca in prima zi din clasa a 9-a, fir-ar sa fie! Imi aduc aminte si acum fericirea de duminica seara: o scoala noua, colegi noi, sansa de a scapa de etichetele rautacioase. Drama de luni dimineata, cand m-am trezit cu fruntea plina de cosuri, ca o mica expozitie de acnee. Toti cei care au schimbat vreo vorba cu mine in prima zi nu-si puteau lua ochii de la ele. Si, normal, m-am ales si cu o porecla, de care n-am scapat decat doi ani mai tarziu.

Sau ca in clasa a 12-a, la balul de absolvire. Gasisem rochia perfecta, exact asa cum o visasem, pantofii erau bestiali, imi facusem si niste suvite albastre geniale (si pentru alea a trebuit sa duc o lupta serioasa cu ai mei)! Dar, surpriza, la accesoriile mele cu Swarovski s-a adaugat si o barbie care arata de parca ar fi fost bombardata in lupte de gherila. Am pus fond de ten in o mie de straturi, tot degeaba. Daca-s in relief, sunt in relief si niciun corector n-o sa le poata face sa dispara. Asa ca am stat pitita toata seara, aproape ingropata in fata de masa, asteptand sa plec acasa.

Are rost sa mai continuu? Mereu aceeasi poveste. E evident, nu? E o conspiratie! Un blestem al cosurilor, o vrajitoare rea care ma sapa prin magie! Sau o fi doar propriul meu corp care ma saboteaza, sub pretextul „reactii la stres”! Nu conteaza! La naiba cu motivele, sa ne intoarcem la problema: ce ma fac eu acum?

De anulat nici nu poate fi vorba! Pentru ca, sa fie clar, n-am asteptat 6 luni ca M, prietenul meu cel mai bun, sa se intoarca de la studii din China doar ca sa ii zic ca nu pot sa mai ajung la intalnire! Mai ales ca… as vrea sa-i marturisesc ceva important. Dar nu pot sa ies asa din casa! Singura solutie pentru cosurile astea ar fi sa-mi sterg moaca cu totul si sa mi-o pictez din nou sau s-o acopar cu ceva… Ia stai un pic… Daaaa, s-ar putea sa mearga… Da! E genial! Sper ca mai am palaria aia veche!

Sursa foto: pinterest.com

Sursa foto: pinterest.com

O ora mai tarziu, merg in pas vioi pe strada. Pantofi negri cu toc, o pereche de pantaloni si o vesta negre, camasa alba si palarie stil anii ’20, buze rosu-inchis, iar cel mai important, tenul meu – complet acoperit de pudra alba. Sunt costumata intr-un actor de pantomima si ma felicit pentru aceasta idee geniala. M intotdeauna a apreciat umorul, asa ca ignor toti oamenii care se holbeaza la mine si zambesc fericita, grabindu-ma. Il zaresc, la coltul strazii, ma asteapta deja. I-as face cu mana, dar e cu spatele, insa imediat ce ma apropii, il strig tare, sa ma auda. El se intoarce bucuros si deodata imi dau seama: o nu, o nu, o NU! N-a venit singur, a adus si un prieten? Un asiatic simpatic se iveste din spatele lui, devenind confuz cand da cu ochii de mine. M a ramas intepenit de soc.

– Bunaaaaa, exclam fara suflu, simtind cum ma inrosesc pe sub tona de alb.

– Hello, zice asiaticul dupa un moment de liniste, apoi zambeste larg larg, se vede ca nu intelege ce se intampla.

– This is… a greeting, surpriseee!, zic, fortandu-ma sa rad cat mai vesel si mai natural, rugandu-ma in gand sa ma inghita pamantul ca sa nu mai traiesc acest moment penibil.

Chinezul da vesel din cap si turuie ceva. M inca se holbeaza la mine in stare de soc.

– Aaaaaaa, we do this in Romania, it’s a tradition!, continuu pe acelasi ton. Unde e combustia spontana cand ai nevoie de ea? Lovitura de fulger? Orice care sa ma faca sa dispar instant?!

Doua ore mai tarziu ma tarasc spre casa, cu un gol in stomac. Sunt un mim trist, asta sunt. Chinezul era profesorul coordonator al lucrarii de doctorat al lui M. Iar eu am aparut ca la un bal mascat in miezul zilei. Si am incercat sa-l conving ca e absolut normal la noi in tara. Sa te costumezi in actor de pantomima cand cineva se intoarce din strainatate. Ura. Minunat.

Oftez. Tot balamucul a plecat de la niste cosuri. Si, desi sunt momentan ingropate intr-o masca alba, tot acolo au ramas. Macar tenul sa mi-l salvez, daca timpul inapoi nu mai pot sa-l dau. Ma opresc in dreptul unui magazin de cosmetice si-mi fac curaj sa intru.

CREMA-SEBOREGLATOARE-PURIFICATOAREMa plimb printre rafturi, fara tinta. As vrea ceva mai natural, fara promisiuni bombastice care nu se ademenesc… Degetele mi se opresc pe o cutie cu niste frunze delicate verzui, pe un fond alb. Gama Gerovital Plant Stop Acnee, scrie pe ea, „Baton corector purificator”. Un fel de corector care acopera cosurile si le si trateaza?! Pai nu era bine sa fi avut eu asa ceva acasa inainte sa-mi umplu fata de pudra mai ceva ca indienii inainte de batalie? Si ia sa vedem, un gel spumant din aceeasi gama, pentru fiecare spalat pe fata, in loc de sapun. Mai pun in cos si o crema sebo-reglatoare din aceeasi gama, pentru intretinere, ca sa evit alte surprize.

Ma inveselesc brusc. Hai ca nu e totul pierdut. Poate maine, cand merg cu M si proful lui in turul orasului, o sa-l conving ca sunt o fata cat se poate de normala. Cat despre cosuri? Adio in 4 saptamani, promit „leacurile” verzi. Asa ca stres, blesteme sau o vrajitoare rea care ma saboteaza, fiti pe faza – am un Farmec pentru voi!

***

Acest articol participa la SuperBlog 2013.

GEL-SPUMANT-ANTIMICROBIAN