– Ce-i cutia asta de la tine de sub pat?

– Care?

– Asta albastra, cu un guguloi galben pe capac… Cred ca voiai sa o arunci, are niste hartii in ea si alte vechituri, iti mai trebuie?

– N-aud ce spui, strig de la parter in timp ce urc treptele doua cate doua spre dormitor.

– O arunc.

– Ce? Nu, staaaaaaaaaaaai, urlu si ma intind la fix, cu o smucitura, ca sa prind din zbor cutia care era gata sa aterizeze in sacul de gunoi.

– Ce faci?

– Cum adica, ce fac eu, zic indignata, e cutia mea cu amintiri!!!! (gafai din pricina efortului brusc) De vara trecuta din America! Si ala e un soare pictat, nu un guguloi!

Ma asez pe pat sa-mi trag sufletul. Auch, cred ca mi-am sucit un muschi.

– Despre ce tot vorbesti, eu am vazut niste hartii mototolite si…

– Nu-i adevarat, sunt niste suveniruri aduse tocmai din SUA!

– Suveniruri? Ala de acolo e un siret de pantofi!

Ma uit la snurul decolorat care atarna vesel pe marginea cutiei, gata sa cada, si zambesc. E siretul de la adidasii pe care-i aveam in picioare cand am ajuns in State, cand am facut primul pas din avion pe aeroport. Cand am lovit asfaltul cu calcaiul si m-au izbit, in plin, frica teribila si exaltarea nebuneasca, amandoua odata, taindu-mi respiratia. Chiar eram acolo. Singura, dar cu o mie de posibilitati in fata. Jumatate din mine …. Nu, trei sferturi din mine voiau sa o rupa la goana in primul avion spre casa….. Cealalta parte, o singura patrime care nu-si facea griji, visa deja cu ochii deschisi la aventura „American style”.

– Iar ala e un pliant. (pauza scurta) In limba romana.

Ah da, uite-l, flyer-ul cu detalii despre programul work and travel, putin indoit pe la colturi, dar la fel de colorat ca in prima zi! Asa a inceput totul, cu o brosura inmanata pe holul facultatii, care avea poze cu tineri zambareti si oferea promisiunea unei vacante de pomina – nu oriunde, ci pe taram american. Munca si distractie, toate la un loc. Nu mai conteaza cat a durat pana m-am hotarat. Sau de cate ori m-am razgandit. Sau cat mi-a luat sa-mi pun cap la cap programul. Sau sa-mi fac bagajele. Conteaza doar ca mi-am luat inima-n dinti, intr-o vara de student, si am pornit la drum.miami_wikipedia

– Uite, zic, agrafa asta de par a fost a colegei mele de camera, Dafinka, din Croatia. O fata… foarte cuminte si la locul ei.

Am editat raspunsul pentru urechile parintesti. De fapt, Dafinka era cea mai zapacita si mai neindemanatica fata pe care am intalnit-o in toata viata mea si dadea tot timpul de necazuri. Alesesem amandoua sa fim chelnerite in insoritul Miami, intr-un restaurant aproape de plaja. Niciuna nu mai lucrase inainte, dar Dafinka, o blondina inalta si slaba, avea coordonarea fizica a unei girafe pe gheata. In prima zi, la restaurant, in incercarea de a-i lua comanda unui client caruia ii adusesem deja mancarea, a scapat agrafa cu pricina (nici acum nu-mi dau seama cum) din parul ei direct in supa omului.  Asa ne-am cunoscut, de fapt. Iar la sfarsit, cand am plecat fiecare in tara ei, mi-a dat-o si a zis:  „Take this and remember me!”. De parca as putea s-o uit.

– In sticluta asta am adunat nisip de pe plaja. (As fi vrut sa incapa tot oceanul, cu valurile lui uriase, exact ca-n filmele cu surferi, si oamenii bronzati si veseli, si caldura… Dar n-am avut de ales, m-am multumit cu gramele de pietricele).

– Ciobul asta e de la prima farfurie pe care am spart-o in restaurant.

Au fost vreo 4, in total. Si vreo 3 pahare. Si cred ca si o scrumiera sau doua… dar mai bine nu-mi aduc aminte de ele. In plus, Dafinka cred c-a facut zob jumatate din vesela bucatariei, la intrecere cu Sasuke, un student din Japonia, care a ajuns in gasca noastra din intamplare si care nu s-a mai dat dus.new_york_wikipedia

– Jumatatea de bilet de autobuz e din New York.

Bineinteles ca nu puteam rata New York-ul. Era un must pe lista de to do-uri, ce naiba! Am plecat cu totii intr-un weekend. Ne simteam ca niste furnici in mijlocul strazilor si al zgarie-norilor, cascand gura la vitrine, la oameni, la tot, chicotind si invocand pasaje din filmele pe care le-am vazut pe la televizor… pana cand am pierdut-o pe Dafinka. Si hai s-o cautam, mai ceva ca-n „CSI: New York”. Pana la urma am dat de ea la Statuia Libertatii, dar nu inainte de a pierde ultimul autobuz inapoi spre hotel, pentru care ne luasem si bilete. Oricum, am vizitat orasul in pas viteza, in cea mai cumplita alergatura.

– Piatra colorata e luata de pe marginea Marelui Canion.

Arizona, The Grand Canyon – un loc despre care imi zisesem, deja, cu multa vreme in urma, ca daca ajung pe sol american, nu-l las nevizitat. Privelistea e spectaculoasa. Soparlele, nu prea… Cu atat mai putin cea care-i intrase Dafinkai in rucsac.

Grand_Canyon_Panorama_wikipedia

Inventarul amintirilor mi-este intrerupt brusc:

– Dar ai 1000 de poze din SUA! Ai o gramada de suveniruri in sertar!

Ce-i drept, sunt 2431 de fotografii salvate pe calculator. Le-am numarat. Complet insuficiente, de altfel. Si o gramada de lucruri cumparate de acolo. Dar am, separat, si micile comori, bucati de amintiri adunate intr-o cutie cu un soare pe capac, in care s-a inghesuit o vara americana. Doar una din sirul de Vacante Speciale la care visez.

Apropo, draga cititorule, tu ce amintiri dintr-o vara in America ai vrea sa aduni intr-o cutie?

***

Acest articol (calator) participa la SuperBlog 2013.

Sursa foto: Wikipedia