E cinci fara un sfert si, desigur, eu stau singura cuc in fata cinematografului. Lumea intarzie. Iarasi. E greu sa fii cea mai punctuala din grup, of. Ma autocompatimesc o vreme, apoi incep sa numar masinile care hurducaie pe straduta ingusta. Zece Dacii si un Volvo mai incolo, ma plictisesc de aceasta activitate neproductiva si ma apuc sa scotocesc prin geanta, intr-o alta incercare de a-mi ocupa timpul. Pipai cheile,  portofelul, o cutie cu leucoplast, o cutie rotunjita.. adica crema mea Doina. O scot din geanta si ma uit la numele scris cu mov pe capac, abia distingandu-se in lumina becurilor de pe strada. Aproape imediat imi amintesc de o alta seara in care am citit numele „Doina” pe un ambalaj, de mult, de tot.

Cati ani sa fi avut atunci, 5, poate 6? Oricum, era vara. Tin minte si acum seara cand matusa Violeta, pe care nu o mai vazusem niciodata pana atunci, a venit intr-o vizita. Acum imi dau seama ca ai mei fusesera luati prin surprindere, dar la momentul respectiv eu nu eram decat foarte curioasa. In plus, matusa Vio era o aparitie: avea un par roscat care-i cadea in bucle in jurul capului si purta si o palarie verde de soare. Avea unghiile rosu-sangeriu si un colier de margele galbene. Si vorbea mult. Nu mai stiu de ce venise, dar adusese cateva cadouri. Mie mi-a dat o floare rosie intr-un ghiveci. Mamei i-a adus un sapun si un lapte demachiant Doina. Pe mine m-au fascinat mai mult  darurile pentru mama decat ce primisem eu si imi aduc aminte ca am intrebat mirata daca in sticla e chiar lapte adevarat, din care beam dimineata. Mi-a raspuns matusa Vio, parca ii aud si acum vocea vesela:

– Nu, draga, e o licoare fermecata, ca apa vie din povesti, pentru pielea mamei tale. O sa intelegi tu cand te faci mare. Pana una alta, sa ai grija de muscata! Vezi ca eu sunt o vrajitoare, asa ca o sa stiu daca nu te ocupi de ea.

M-am uitat la palaria ei verde si unghiile rosii si am crezut-o pe cuvant.

Aproape o saptamana am udat, constiincioasa, muscata. O pusesem la fereastra din camera mea si de doua ori pe zi, cel putin, ii turnam apa in ghiveci cu stropitoarea portocalie in forma de elefant. Apoi am plecat la tara pentru 10 zile. Cand m-am intors, mama mutase muscata la bucatarie, iar eu am uitat de tot de ea.

rosu_uscat

Foto: arhiva personala

Insa mai spre toamna, cand intr-o seara mama m-a zis ca muscata se usuca si o sa o arunce, am inceput sa plang. Cred ca pe de-o parte mi-era frica putin de matusa Vio. O si vedeam venind sa ma certe ca am lasat floarea sa moara. Pe de alta parte, mi-era mila de ea. Am fugit cu ghiveciul la mine in camera si am umplut farfurioara cu apa. In mintea mea, muscata suferea de sete si era vina mea ca se usca. Apoi mi-a venit o idee mai buna. Mi-am adus aminte de licoarea fermecata, de apa vie din povesti, care statea pe raftul de la baie al mamei intr-o sticla. Nu asa zisese matusa Vio? Nu lua fata Imparatului  apa vie ca sa-l aduca la viata pe Fat-Frumos?

Nefiind sigura daca ai mei m-ar certa, am asteptat pana cand toata lumea s-a dus la culcare, m-am dus pe bajbaite la baie si am luat sticla de Doina de pe raft. Apoi m-am intors in camera, la muscata suferinda. Nu aprinsesem nicio lumina, caci era luna plina si n-aveam nevoie. M-am asezat pe covor si am turnat un pic din laptele demachiant in palme. Un parfum dulce s-a risipit in toata camera in timp ce eu priveam, fascinata, la crema alburie. Acum stiu ca era doar in imaginatia mea, dar atunci parea ca are o stralucire translucida, ca o adevarata potiune magica. Bucuroasa, am inceput sa intind laptele demachiant pe fiecare frunza a muscatei, pe tulpina si chiar si pe ghiveci. Nu stiam daca trebuie sa spun si niste cuvinte vrajite, dar cu siguranta, apa vie avea sa-mi aduca floarea la viata. Ca in basme.

Foto: arhiva personala

Foto: arhiva personala

Evident, dupa ce am indeplinit eu aceasta misterioasa operatiune sapte zile la rand, muscata, plina de crema,  adunase tot praful din lume, iar mama si-a dat seama ca ceva nu era in regula cu ea. M-a tras de limba, a aflat tot, a zambit si mi-a spus ca nu asa pot sa o ajut. M-a lasat, insa, sa pastrez ghiveciul, chiar si dupa ce floarea s-a uscat de tot.

– Hei, heeeeeeeei, n-auzi???!

Ma dezmeticesc si ma uit in jur.

– Ah, ati ajuns? Scuze, eram cu gandurile in alta parte! Bunaaaa!

Ma imbratisez cu intarziatele mele, care au ajuns, intr-un final, la cinematograf, si ne pregatim sa ne asezam la coada la bilete.

– Ce ai acolo, crema Doina?

Imi dau seama ca inca mai tin cutia in mana.

– O scosesem din poseta mai devreme. Pana ati venit voi am avut timp sa numar toate a-urile din ingrediente, glumesc cu ele.

– Ai vazut videoclipul?

– Ce videoclip?

– Sigur l-ai vazut, e o colaborare KREM haioasa rau, melodia „Doina – o vedeta la tine in poseta!”. Doinaaaaaa/ Cine?/ O vedeta in posetaaaaa, Doinaaaaa/E legendar, stramosesc/ Doinaaaa/ Original romanesc , se apuca sa fredoneze, dand din maini ca un rapper serios.

Toata lumea izbucneste in hohote de ras si ma alatur si eu veseliei contagioase, privind la cutia alba cu scris mov pe care ar trebui s-o pun la loc in geanta.

A trecut atat de mult timp, dar eu inca n-am uitat de apa mea vie. Laptele demachiant si crema Doina sunt hidratante, hranitoare si revigorante pentru piele. Iar undeva, in sinea mea, inca mai cred ca au si un pic de farmec din povesti. Pentru ca, acum multi multi ani, de indata ce a venit primavara, in ghiveciul unde candva se uscase o floare, a incoltit, din nou, un firicel verde de muscata.

rosu

Foto: arhiva personala

***

Acest articol participa la competitia SuperBlog 2013.