Heartless – Gail Carriger (umbrelele de soare-s la putere)

“Spin the parasol three times and repeat after me: I shield in the name of fashion. I accessorize for one and all. Pursuit of truth is my passion. This I vow by the great parasol.”

Ivy did as she was told, face serious and concentrated. (…)

“Now pick the parasol up and raise it, open, to the ceiling. Yes, just like that.”

“Is that all? Shouldn’t the vow be sealed in blood or something like?”

“Oh, do you think?”

Ivy nodded enthusiastically. Alexia shrugged.“If you insist.” She took back her parasol, snapped it closed, and twisted the handle. Two wickedly sharp spikes projected out of the tip, one of silver, the other of wood. Ivy inhaled in appreciation. Lady Maccon flipped the parasol about. Then she took off one of her gloves. After a moment’s hesitation, Ivy did the same. Alexia nicked the pad of her thumb with the silver spike and then did the same for Ivy, who gave a little squeak of alarm. Then Alexia pressed their two thumbs together.

“May the blood of the soulless keep your own soul safe,” intoned Alexia, feeling appallingly melodramatic but knowing Ivy would love this better than anything.

Ivy did. “Oh, Alexia, this is so very stirring! It should be part of a play.”

Cu o viteză uluitoare (am ajuns deja la 1 carte/zi) şi un sentiment de tristeţe deja făcându-şi loc prin stomac în loc de fluturii literari pe care numai un cititor entuziasmat poate să îi aibă (pentru că în momentul ăsta mai am doar un singur volum şi termin seria), am dat gata şi Heartless, romanul cu cele mai multe întorsături neaşteptate din întreaga serie Parasol Protectorate a lui Gail Carriger, adicătelea al patrulea. Alexia Tarabotti, Lady Maccon, e vizitată de o fantomă incoerentă care are un singur lucru de anunţat: cineva plănuieşte să o ucidă pe Regină. Iar eroina noastră, la fel de acidă, încăpăţânată, temeramentală şi preocupată de maniere ca întotdeauna, se pune pe investigat, printre porci spinoşi zombie, vampiri care (încă) mai vor să o omoare, pălării la modă şi intrigi politice.

Nobunaga the Fool – anime ongoing (din3încercări)

Din3încercări – pentru că s-au adunat prea multe anime-uri pe care îmi doresc să le văd, pentru că nu ştiu de unde să încep cu ele, pentru că le uit şi mi le readuc aminte peste luni bune… am pus piciorul în prag. O iau dintr-un capăt oarecare şi-mi croiesc drum prin serii, urmărind câte trei episoade din fiecare – dacă mă prind în jocul lor, le urmăresc până la capăt de drum. Iar de nu m-au convins, le flutur din batistă de pe peronul gării. Dar tuturor le dedic câteva vorbe pe blog.

Lumea e împărţită între două planete: Steaua de Vest şi Steaua de Est. În Steaua de Est, Oda Nobunaga, alături de Hideyoshi şi Mitsuhide sunt martorii unui atac fulger al războinicilor vecini: o infanterie de peste 600 de oameni şi 30 de roboţi giganţi. Pe cealaltă planetă, Steaua de Vest, Jeanne Kaguya d’Arc cea posedată de demoni, adicătelea Ioana d’Arc, îl întâneşte pe Leondardo da Vinci, aflat în slujba regelui Arthur, care-i propune să-şi urmeze visul profetic. Aşadar, Ioana d’Arc şi Leonardo da Vinci pornesc într-o călătorie spre Steaua de Est cu o navă spaţială cu pânze condusă de amiralul Magellan. Dintr-o dată, vocea Profeţiei îi spune Ioanei că trebuie să plece, aşa că ea şi da Vinci fură o navă şi evadează, îndreptându-se cu viteză spre pământ. Iar Magellan strigă, de la timonă,  „să îi aduceţi înapoi vii sau morţi!”.

Pentru că nu aş fi putut să inventez toate astea nici sub influenţa alcoolului, îmi permit să precizez: Nobunaga the Fool este de departe cel mai bizar şi absurd anime cu elemente istorice pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi am pus ochii pe destule ciudăţenii de-a lungul vremurilor, vă zic.

Blameless – Gail Carriger

Lady Alexia Maccon was the type of woman who, if thrown into a briar patch, would start to tidy it up by stripping off all the thorns.

Citind Blameless, mi-a fost dintr-o dată foarte clar de ce seria Parasol Protectorate a fost adaptată şi în variantă manga (am scris deja despre cele trei volume Soulless manga pe care sunt din ce în ce mai tentată să pun mâna). Simplu: pentru că povestea are de toate şi taman ce-i trebuie ca să se potrivească şi în această bucăţică a pop-culture japoneze. Nu numai că decorul e atrăgător prin suprapunerea natural-supranatural şi elementele împrumutate din zona steampunk, dar acţiunea chiar e menită să ţină în priză orice cititor respectabil, iar personajele ilustrează multe dintre tipurile întâlnite (şi) în anime-uri. Iar în ciuda firii complet nepredispuse la stări emoţionale puternice a Alexiei, Blameless are, de data aceasta, nişte momente (fie ele paragrafe întregi sau doar fraze) suficient de puternice cât să dărâme emoţional un clan întreg de fane şi fani.

Changeless – Gail Carriger

Din nefericire, stilul grafic îngrozitor a fost păstrat în coperta celui de-al doilea volum al seriei

“How dare you! You impudent”—whack—“arrogant”—whack—“overbearing”—whack—“unobservant dog!” Whack, whack. Normally Alexia wasn’t given to such language or unadulterated violence, but circumstances seemed to warrant it. He was a werewolf and, without her touching him and canceling out his supernatural abilities, practically impossible to damage. Thus, she felt justified in clobbering him a couple of times for discipline’s sake.

O dimineaţă confuză, un regiment de corturi pe peluza din faţă şi întâmplări inexplicabile în mijlocul Londrei sunt doar începutul, iar când plecarea bruscă a Lordului Conall Maccon se suprapune cu o ameninţare în aceeaşi direcţie geografică, o franţuzoaică misterioasă şi câteva bănuieli de spionaj, Alexia trebuie să ia (din nou) problemele în propriile mâini. Changeless, al doilea volum al seriei Parasol Protectorate, aduce mai mult mister, personaje la fel de savuroase şi deliciosul stil umoristic a la Gail Carriger, într-un roman steampunk cu ceva mai puţin romance şi ceva mai multă aventură.

Changeless vine să stabilească un mic „echilibru” în serie pentru că, prin comparaţie cu Soulless, povestea de dragoste se mută, niţeluş, pe locul al doilea, lăsând loc unei intrigi ceva mai împănate de mister. Dar nu vă temeţi: Alexia şi Conall continuă să rămână unul dintre cele mai amuzante cupluri din literatura fantastică (şi nu numai), iar autoarea nu ne lasă să ducem lipsă de paragrafe „romantice” (păstrez ghilimelele şi notez că adjectivul a fost ales cu greu, pentru că cei doi sunt cât se poate de departe de dialoguri siropoase şi inimioare rozalii).

Soulless – Gail Carriger: vampiri, vârcolaci şi umbrele de soare

Coperta primei ediţii

Nebănuite sunt căile prin care poţi să descoperi o carte bună. Să zicem, de exemplu, că îl „urmăreşti” pe Facebook pe autorul tău preferat. Într-o seară omul întreabă, într-un status pe care îl vezi din întâmplare (căci tu nu stai prea mult pe FB), ce audiobook să-şi aleagă din două titluri pe care şi le doreşte. Una din cărţile menţionate ţi-e cunoscută (şi ştii că e foarte apreciată), de cealaltă n-ai auzit în viaţa ta, dar comentatorii se luptă acerb pentru amândouă…  Şi uite aşa devii brusc curios, vrei să afli mai multe despre această a doua carte pe care autorul tău preferat chiar ar vrea să o citească şi dai peste… Soulless, primul volum din seria Parasol Protectorate a autoarei Gail Carriger.

Recunosc, dacă n-ar fi fost întâmplarea cu pricina, n-aş fi ajuns în veci să descid cărţulia asta… Sau exagerez eu şi aş fi găsit-o, eventual, prin cine ştie ce miracol al recomandărilor de pe Goodreads… deşi nu sunt fan steampunk şi nici al epocii victoriene, iar coperta îngrozitoare mi-ar fi iscat mari mari îndoieli. Dar Soulless s-a dovedit, până la urmă, un romance steampunk atât de savuros încât l-am devorat în doar două nopţi târzii (căci e întotdeauna mai plăcut să citeşti despre vârcolaci şi vampiri victorieni în linişte nocturnă).

Înainte să oftaţi colectiv şi să aruncaţi în mine cu volumele (oribil traduse la Rao, de altfel) din Twilight, pentru că aţi auzit cuvintele „vampiri”, „vârcolaci” şi „romance” folosite în aceeaşi propoziţie, mă voi apăra strigând din toţi rărunchii că cele două serii nu au nicio treabă una cu cealaltă. De fapt, dacă ar fi să compar romanul lui Gail Carriger cu oricare alt romance, m-aş gândi, mai degrabă, la Pride and Prejudice al lui Jane Austen. Nu de alta, dar avem o eroină tăioasă (în inteligenţă şi cuvinte) şi un erou plin mândrie care par să nu se sufere, un stil comico-ironic savuros şi o societate cu reguli stricte… oki, mă opresc totuşi aici cu această comparaţie, pentru că nu vreau să denaturez în vreun fel părerile posibililor potenţiali cititori. Fiecare cu opiniile lui.

Borders of Infinity – 3 romane scurte din seria Vorkosigan

Brothers in Arms m-a făcut să-mi doresc să nu fi sărit peste nuvelele (novella) din seria Vorkosigan a lui Lois McMaster Bujold. Ocazia să recuperez pe acest plan a apărut cu ocazia Borders of Infinity, volum care adună trei dintre ele într-un singur loc. Combinate printr-o poveste de fundal simplă şi eficientă (Miles se află pe spatul de spital, recuperându-se după operaţia de înlocuire a oaselor de la picioare, şi îşi aduce aminte de cele trei aventuri ca urmare a întrebărilor lui Simon Illyan, şeful Securităţii de pe Barrayar), mini romanele îşi păstrează totuşi aerul distinct, formând un trio excelent, trei mini-episoade sclipitoare într-o sagă SF.

Pentru că-s puţine pagini într-o nuvelă, să fie doar câteva vorbe despre fiecare, zic. Şi citate multe, pentru că nu m-am putut abţine.

The Mountains of Mourning

„He would take whatever assignment fate dealt him, that was the first rule of the game. And win with the hand he was dealt.”

O nuvelă premiată bine în momentul publicării (premiul Hugo, premiul Nebula, nominalizare Locus), The Mountains of Mourning este construită pe tiparul unei poveşti „poliţiste”, Miles jucând rolul de detectiv în cazul unei crime petrecute într-un sat izolat din munţi. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, accentul nu cade neapărat pe ideea „detectivistă” (deşi Miles în acţiune e un spectacol în sine, ca cititor, odată ce ai toate informaţiile, nu ai nevoie de deducţii logice sclipitoare ca să bănuieşti ce se întâmplă), ci pe ideea schimbării mentalităţilor. Autoarea deschide subiectul puterii tehnologiei asupra societăţii umane şi pe modul în care aceasta contribuie la evoluţia perspectivei asupra practicilor adânc înrădăcinate.

Kure-nai (când mediatorii de conflicte ştiu arte marţiale)

Dacă vrei un anime scurt cu o poveste relativ interesantă, dar o dezvoltare foarte lentă a acţiunii, cu secvenţe adorabile care te vor face să zâmbeşti, dar şi cu foarte multe momente bizare care te vor face să te întrebi la ce naiba te uiţi, un pic supranatural, un pic amuzant, un pic dramatic, un pic ciudăţel… atunci Kure-nai e cea mai bună recomandare.

Nu ştiu sigur în ce gen se poate încadra Kure-nai (fără să trişez şi să trag cu ochiul pe MyAnimeList, adică), pentru că: numărul de personaje feminine raportat la personajul principal masculin sugerează un harem, încetineala de melc a derulării poveştii l-ar defini drept slice of life, elementele supranaturale l-ar băga probabil la.. fantasy(?), scenele de luptă ar sugera totuşi un pic de acţiune… Ah, nu mai contează. Pe scurt, Kurenai Shinkurou, un adolescent cu un trecut tragic, elev de liceu ziua, mediator în slujba unei cunoscute mediatoare de conflicte, Benika, devine bodyguard-ul unei fetiţe de şapte ani, Kuhoin Murasaki. Provenită dintr-o familie cu tradiţii extrem de bizare (de-a dreptul anormale, după cum ţine să ne şocheze/înspăimânte/dezguste finalul), Murasaki este salvată de Benika, urmând ultima dorinţă a mamei ei. Shinkurou acceptă să o protejeze şi, în acelaşi timp, să îi ofere posibilitatea de a duce o viaţă normală .